Pe 4 aprilie 1920 a avut loc premiera primului film românesc de desen animat, „Păcală în Lună”

Animația românească are o istorie bogată și interesantă, asemeni altor cinematografii din lume. În România, primele forme de animație au apărut în perioada interbelică, iar de-a lungul decadelor, filmele de animație au evoluat semnificativ.

În anul 1920, caricaturistul Aurel Petrescu realizează primul desen animat românesc, intitulat „Păcală în Lună”. Din păcate, acest film nu s-a păstrat. Cel mai vechi desen animat românesc care a ajuns până la noi este „Haplea”, realizat de Marin Iorda în 1927.

Un nume important în istoria animației românești este Ion Popescu-Gopo, cunoscut ca părintele Omulețului. Gopo a câștigat recunoaștere internațională atunci când, în 1957, filmul său „Scurtă istorie” a obținut Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes. Acesta a fost un moment decisiv pentru animația românească, iar succesul său a determinat autoritățile să înființeze studioul specializat „Animafilm” în 1964.

La fel ca în alte țări, filmul românesc de animație s-a născut din dezvoltarea graficii jurnalistice, iar animatorii români au provenit din rândul caricaturiștilor. Aceștia au fost influențați de stilul estetic al studiourilor americane și franceze și au învățat multe din vizionarea producțiilor internaționale.

În această perioadă, animația românească a evoluat în condiții dificile, fiind o activitate pur artizanală, față de industriile dezvoltate din Occident. Printre cei mai activi realizatori ai acestei perioade se numără Aurel Petrescu, care a realizat numeroase desene animate, inclusiv reclame. Primele producții importante ale animației românești au fost „Păcală în Lună” (1920), realizat de Petrescu, și „Haplea” (1927) de Marin Iorda.

În această perioadă timpurie, animațiile autohtone se confruntau cu dificultăți majore, inclusiv lipsa resurselor și a personalului calificat. Chiar și așa, unii intelectuali și critici din acea perioadă, cum ar fi Ion Marin Sadoveanu, Camil Petrescu și George Călinescu, au sprijinit dezvoltarea acestui tip de artă.

După 1949, animația românească intră într-o nouă eră, dominată de Ion Popescu-Gopo. Acesta a realizat filme precum Punguța cu doi bani și Rățoiul neascultător, care au fost produse la Studioul Cinematografic București. În această perioadă, filmele de animație erau destinate unui public educativ și aveau o mare influență asupra copiilor. Creațiile care l-au consacrat pe Gopo includ Scurtă istorie (1957), Șapte arte (1958) și Homo sapiens (1960), care au obținut numeroase premii internaționale.

În 1964, în urma succesului internațional al lui Ion Popescu-Gopo, a fost înființat studioul Animafilm, care a adunat cei mai buni caricaturiști și animatori din România. Primele desene realizate la Animafilm, cum ar fi Vulpoiul campion și Zdreanță (realizate de Olimp Vărășteanu), au avut un impact considerabil.

Studioul Animafilm a continuat să producă filme de animație cu un mare succes pe plan internațional. Animatorii precum Bob Călinescu, Artin Badea, Sabin Bălașa și Isabela Petrașincu au adus premii importante din festivaluri internaționale, iar filmele realizate în această perioadă, precum Parada cifrelor (1973), au fost apreciate la nivel global.

Totuși, Animafilm nu a fost ocolit de cenzură. Unele filme valoroase, cum ar fi coproducția Robinson Crusoe din 1973, au fost interzise spre difuzare din cauza unor motive politice. După moartea lui Ion Popescu-Gopo în 1989, Animafilm a început să sufere din cauza lipsei de sprijin financiar din partea statului, iar activitatea studioului a decăzut.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Film_de_animație#/media/Fișier:Multiplane_camera.jpg

Perioada post-1990

După Revoluție, Animafilm a devenit o societate pe acțiuni, însă a continuat să se confrunte cu dificultăți financiare, ajungând la aproape faliment în 2001. Deși studioul a realizat unele filme, în mare parte acestea au fost scurtmetraje educative sau comerciale, iar animația românească nu a mai reușit să producă filme lungmetraje de animație.

Cu toate acestea, în prezent, România are o comunitate activă de tineri animatori care creează scurtmetraje, iar festivalurile precum Anim’est București și Metrion Oradea sprijină aceste inițiative. În paralel, studiourile particulare de animație, cum ar fi Dacodac și Mediapro Magic, au accesat fonduri pentru proiecte internaționale, dar animația românească rămâne concentrată pe producții scurte, mai mult pentru export.

Un exemplu de succes recent în animația românească este filmul Boborul (2004), creat de Radu Igazsag, un talentat animator care a lucrat și la Animafilm. Filmul este o combinație între animație și jocul de actori, inspirată din opera lui I.L. Caragiale și este considerat o bijuterie a animației românești contemporane.

În concluzie, deși animația românească a avut perioade de apogeu, cu realizări remarcabile pe plan internațional, în prezent este într-o perioadă de stagnare. Cu toate acestea, tinerii animatori români continuă să își aducă contribuția la dezvoltarea acestui domeniu, iar filmele de animație scurte și proiectele educaționale sunt încă o parte importantă a culturii cinematografice din România.