Current track

Title

Artist


Primăria Mediaș caută soluții legale pentru sprijinirea fiscală a persoanelor cu dizabilități (foto-video)

#Postat de on ianuarie 21, 2026

Primăria Municipiului Mediaș analizează posibilități legale pentru a menține facilitățile fiscale acordate persoanelor cu dizabilități, după ce modificările legislative au eliminat scutirile de impozit pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport. În acest sens, autoritățile locale au organizat o întâlnire cu reprezentanți ai ONG-urilor și ai instituțiilor de profil, pentru a identifica opțiuni care să reducă impactul noilor prevederi asupra celor aproximativ 1.600 de beneficiari. Administrația locală își reafirmă deschiderea pentru dialog și angajamentul de a sprijini categoriile vulnerabile, în limitele cadrului legal.

VIDEO

„Primăria Municipiului Mediaș caută soluții pentru menținerea facilităților fiscale destinate persoanelor cu dizabilități

Începând cu acest an, persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat nu mai beneficiază de scutiri de la plata impozitului pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport, ca urmare a modificărilor legislative în vigoare. În acest context, Primăria Municipiului Mediaș întreprinde demersuri pentru identificarea unor soluții legale care să permită acordarea în continuare de facilități fiscale celor aproximativ 1.600 de medieșeni cu dizabilități.

Marți, 20 ianuarie 2026, la sediul municipalității, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale din oraș (Asociația Sfântul Casian, Asociația Phoenix Speranța și Asociația Caritas Metropolitan Greco-Catolic Baj – Centrul de Recuperare Neuromotorie „Pruncul Iisus Mediaș”) care furnizează servicii sociale persoanelor cu dizabilități, directorii de la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Nectarie” și de la Centrul de Abilitare și Reabilitare Persoane cu Dizabilități de pe strada Luncii (aflate în subordinea DGASPC Sibiu) și conducerea Direcției Economice și a Direcției de Asistență Socială.

Discuțiile s-au concentrat pe analiza cadrului legislativ actual și pe identificarea opțiunilor disponibile la nivelul administrației publice locale, astfel încât impactul noilor prevederi asupra persoanelor cu dizabilități să fie diminuat.

Autoritățile locale își exprimă deschiderea pentru dialog și colaborare cu organizațiile de profil și reafirmă angajamentul de a sprijini categoriile vulnerabile ale comunității, în limitele legii.

«Am avut astăzi o întâlnire la sediul Primăriei Municipiului Mediaș cu reprezentanții asociațiilor persoanelor cu dizabilități cu scopul găsirii unor soluții pentru ca persoanele cu handicap grav și accentuat să fie scutite de la plata impozitului la bugetul local. Din partea mea și a colegilor mei există deschidere totală pe acest subiect, astfel că am cerut ca în perioada imediat următoare Direcțiile Economică, Juridică și Socială să găsească cadrul legal pentru a veni în sprijinul acestor persoane aflate în suferință», a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *