1887 – Este publicată prima variantă a nuvelei Hagi-Tudose, în revista Lupta literară

Prima variantă a nuvelei Hagi-Tudose de Barbu Delavrancea a fost publicată în 1887 în revista Lupta literară, apărută pentru prima dată pe 19 aprilie. Delavrancea, pentru a evita impresia că publicația este un demers personal, a semnat și cu pseudonimele Fra Barbaro și Minchio. Revista a beneficiat de colaborări importante, precum Al. Vlahuță, C. Mille, P. Ispirescu și Artur Gorovei, însă se pare că au apărut doar două numere, păstrate astăzi în Biblioteca Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Barbu_Ștefănescu_Delavrancea#/media/Fișier:Barbu_Stefanescu_Delavrancea.jpg

Nuvela Hagi-Tudose a fost publicată în volum în 1903 la Editura Socec. Ulterior, în 1912, Delavrancea a transformat povestea într-o piesă de teatru, cu același nume. Premiera piesei a avut loc pe 14 decembrie 1912 la Teatrul Național din București, cu actori cunoscuți ai vremii, precum Constantin I. Nottara în rolul principal, alături de Ion Petrescu, Vasile Toneanu, Constantin Radovici, Agepsina Macri, M. Giurgea și Maria Ciucurescu. Deși nu a avut un succes larg la public, piesa a fost apreciată de critici precum Victor Eftimiu și Mihail Dragomirescu.

Alături de Akim (1914) de Victor Eftimiu, Hagi-Tudose este considerată una dintre primele tragicomedii din dramaturgia românească. Deznodământul este grotesc și ironic: cel mai bogat băcan moare în mizerie extremă, cu gândul la un munte de galbeni. Personajul este inspirat din tipologia avarului literar, regăsit în opere precum Aulularia de Plaut (personajul Euclio), Avarul de Molière (Harpagon), Neguțătorul din Veneția de Shakespeare (Shylock), Gobseck de Balzac sau Suflete moarte de Gogol (Pliușkin). Cu toate acestea, Hagi-Tudose se distinge printr-o originalitate aparte, reflectată în zgârcenia sa dusă până la autodistrugere. George Călinescu nota că „zgârcenia sa delirantă e împinsă dincolo de pierderea instinctului de conservare”.

Piesa este compusă din patru acte:

• Actul I are loc pe o uliță, într-un decor folcloric, dominat de atmosfera mahalalei. Se conturează un tablou viu al societății, populat de epitropi, bragagii, cârciumari și copii de mahala, contrastând cu comportamentul aberant al lui Hagi-Tudose, care îi înșală pe toți.
• Actul II prezintă familia Gherghinei și a lui Matache Profirel – personaje care reflectă tipologia mahalagiului parvenit, specifică și altor autori ai vremii, precum Caragiale sau Alecsandri.
• Actul III aduce în prim-plan o scenă ce parodiază Nunta lui Figaro, cu jocuri de amor printre boschete, în timp ce bătrânii își analizează somnul și obiceiurile. Hagi-Tudose filosofează despre viață, respingând căsătoria din considerente de… economie.
• Actul IV se desfășoară în odaia personajului principal, bolnav și agitat, care trăiește ultimele clipe cu viziuni halucinante despre bogății ce izvorăsc din senin. Moartea sa este marcată de lăcomie și regret.

Personaje principale:

• Hagi-Tudose
• Matache Profirel și Gherghina (soț și soție)
• Fifica Profirel (fiica lor)
• Jenică Păunescu (iubitul Fifcăi)
• Leana (săracă, dar onestă, iubita lui Culai)
• Culai
• Gusi
• Popa Roșca
• Epitropi, cerșetori, copii de mahala și alți locuitori ai cartierului.

Piesa Hagi-Tudose a fost și prima lucrare înregistrată pe bandă magnetică în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, în anul 1951. Regia a fost semnată de Ion Șahighian, iar în rolul principal a jucat Nicolae Bălțățeanu.

În 1980, a fost realizată o ecranizare pentru Televiziunea Română, în regia lui Silviu Jicman, cu actori precum Constantin Rauțchi, Draga Olteanu Matei, Șerban Iamandi, Rodica Popescu Bitănescu, Tania Filip și Alexandru Georgescu.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858–1917), autorul piesei, a fost un important scriitor, avocat, orator și membru al Academiei Române. A fost, de asemenea, primar al Bucureștiului și tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea.