Presiunea de a spune întotdeauna lucrul „corect” afectează modul în care comunicăm

În era rețelelor sociale, uneori pare că ne-am înscris la un reality show pentru a găsi cea mai „trezită” persoană din întreaga omenire. În acest cadru de tip Bigg Boss, în care cuvintele noastre sunt monitorizate în mod constant, se pare că cel mai mic pas greșit va duce la o eliminare. Atât de des, oamenii devin atât de preocupați să-și dea seama de lucrurile „potrivite” pe care să le spună, încât uită să asculte de fapt oamenii din jurul lor. Deși acest lucru poate părea un comportament performativ de manual, este adesea doar o manifestare a presiunii sociale și a fricii de reacții adverse. Ființele umane, în general, au tendința de a avea o teamă de a spune lucrul „greșit” – o simplă căutare pe Google va găsi zeci de articole care îi învață pe oameni cum să stăpânească arta de a spune întotdeauna lucrul „corect”. Dar, probabil, rețelele de socializare au exacerbat anxietatea care vine cu ea. Manvi Sharma, psihoterapeut, explică că teama de a fi „vegheat tot timpul”, mai ales în era rețelelor sociale, este unul dintre cei care contribuie la stres. Comentând propriile temeri de a spune accidental un lucru greșit sau de a fi percepută ca incorect din punct de vedere politic, ea spune că internetul este „foarte neiertător” față de „amprenta digitală pe care oamenii o lasă”. Chiar dacă nu a fost la capătul primirii unor astfel de „judecăți”, ea explică că a fi martor la alții care se confruntă cu asta poate face ca internetul să pară un „loc înfricoșător”.

Este aproape ca și cum teama de reacție i-a determinat pe oameni să memoreze scenarii care nu transmit ceea ce înseamnă – făcând comunicarea lor să pară confuză în cel mai bun caz și performativă în cel mai rău caz. O femeie vorbește despre modul în care, ori de câte ori prietenii ei își exprimau sentimente negative despre corpul lor, ea le spunea că nu este de ajutor să se complace ei înșiși la „vorbire negativă de sine” sau „rușine corporală”. „Dar, în cele din urmă, mi-am dat seama că, deși acestea erau scripturile „trezite” aprobate de social media, pentru a aborda dismorfia corporală, nu i-a ajutat cu adevărat pe prietenii mei în acel moment. În încercarea mea de a spune lucrul „potrivit”, nu prea ascultam”, spune ea. „A-i spune cuiva că nu simte lucrurile în modul „drept” cu siguranță nu ajută, indiferent cât de „trezite” ar fi răspunsurile noastre.” Aceasta spune: „Când mi se comunică lucruri mari, vreau doar să stau în tăcere și să le procesez înainte de a spune ceva. Dar asta este adesea interpretat ca „I-am spus atât de multe și ea nu a spus nimic”. Mai ales când vine vorba de discuții sensibile despre subiecte precum tulburările de alimentație sau dismorfia corporală, de exemplu, experiențele individuale pot varia atât de mult încât niciun scenariu „corect din punct de vedere politic” nu poate ajuta oamenii din toate punctele de vedere. Pentru a traduce intenția noastră de a ajuta în acțiune, devine important să ne concentrăm pe înțelegerea prin ce poate trece persoana care ne vorbește. Ascultarea și procesarea informațiilor pe care le auzim sunt ambele fațete integrale ale comunicării între oameni.

Există cu siguranță o diferență între schimbul liber de idei cu prietenii în medii interpersonale și utilizarea libertății de exprimare ca scuză pentru a răni sentimentele în public. Și, în ambele cazuri, onestitatea – mai degrabă decât îndemnul de a „câștiga” o dezbatere sau de a ne valida prejudecățile – trebuie să servească drept forță călăuzitoare. Poate că, aici, presiunea socială de a nu „ jignita” poate fi de ajutor în facilitarea unui schimb de idei care se respectă reciproc. „Uneori, chiar dacă nu sunt de acord cu ceva, dar nu știu de ce, în general, nu comentez”, spune Tanveer. „Spun ceva când m-am gândit, am cercetat-o ​​și am înțeles ce gândesc și simt.” În timp ce forța călăuzitoare a lui Tanveer este, de asemenea, practic, onestitatea, presiunea socială este, probabil, ceva care îi poate forța pe oameni să fie cât mai sinceri posibil. Discuțiile deschise pot servi ca un canal pentru schimbul de idei, rezolvarea disputelor și, ei bine, evoluția ca oameni. Fără presiunea de a „spune” ceea ce trebuie, cineva își poate concentra atenția asupra ascultării și procesării — nu numai pentru a se îmbunătăți calitatea comunicării, ci și pentru ca, în consecință, să fie în măsură să „facă” lucru corect dacă situația o cere. Sursa: theswaddle.com