Polițiștii sibieni în acțiune pe drumurile din județ. Mai mulți șoferi depistați la volan după ce au consumat alcool sau droguri
#Postat de Jurnal Fm on mai 2, 2023
În cursul zilei de 1 mai 2023, mai multe infracțiuni la regimul rutier au fost constatate de către polițiștii sibieni, după cum urmează:
În jurul orei 15,45, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un sibian în vârstă de 64 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În jurul orei 16,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un localnic în vârstă de 42 de ani în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, fără a deține acest drept.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
În jurul orei 16,00, în orașul Tălmaciu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7 spre Boița, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Tălmăcel, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe partea dreaptă a direcției de mers.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Poliției Orașului Tălmaciu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În jurul orei 20,30, pe strada Regele Ferdinand din orașul Cisnădie, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit un autoturism la volanul căruia au identificat un sibian în vârstă de 19 ani.
Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, s-a întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
În jurul orei 20,45, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Rimski Korsakov de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Turnu Roșu.
Testarea conducătorului auto cu aparatul Drugtest a indicat rezultate pozitive la benzodiazepină și canabis, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Jurnal FM 