Current track

Title

Artist


Polițiștii mureșeni au desfășurat acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat

#Postat de on iulie 2, 2023

Polițiștii mureșeni au desfășurat acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat.

La data de 1 iulie 2023, poliţiștii din Mureș, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, precum și ai Grupării de Jandarmi Mobile, au desfășurat, pe raza întregului județ, acțiuni cu efective mărite.

Polițiștii mureșeni au desfășurat acțiuni preventiv - reactive

Polițiștii mureșeni au desfășurat acțiuni preventiv – reactive

Scopul acestei acțiuni a fost de prevenire/combatere a unor situații de risc și menținere a unui climat de ordine și siguranță publică.

S-a acționat pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

În acest sens, au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 51.220 de lei, dintre care 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991, 73 pentru abateri la regimul rutier și 4 pentru alte acte normative.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 20 certificate de înmatriculare

Au fost legitimate peste 900 de persoane, polițiștii testând peste 400 de șoferi cu aparatul etilotest și 20 cu aparatul Drug-Test.

Exemple de infracțiuni constatate:

La data de 1 iulie 2023, în cursul serii, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au oprit, pe DJ 154 A, în Ideciu, un autoturism condus de un șofer, de 41 de ani, din Reghin.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere.

De asemenea, testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Față de șoferul în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În aceeași seară, polițiștii din Reghin au oprit, în trafic, un autoturism condus de un bărbat, de 29 de ani, din localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul Drug-Test, rezultând o valoare pozitivă la cannabis.

Conducătorul auto a fost condus la spital, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *