Plautius Andronescu, inginer român
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 10, 2024
Plautius Andronescu (n. 10 decembrie 1893, Zürich, Elveția – d. 4 noiembrie 1975, Timișoara) a fost un inginer, profesor doctor în electrotehnică, creator al școlii românești de electrotehnică teoretică, membru titular al Academiei de Științe din România și membru corespondent al Federației Internaționale a Inginerilor. Este considerat unul dintre pionierii domeniului aparaturii electrotehnice în România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Plautius_Andronescu#/media/Fi%C8%99ier:Plautius_Andronescu.jpg
S-a născut la Zürich, în familia lui Nicolae și Maria Andronescu, părinți originari din Bârlad. Tatăl său era student la Politehnica Federală din Elveția atunci când Plautius a venit pe lume. La scurt timp după nașterea sa, familia s-a întors în România, unde a copilărit și a urmat școala primară. A făcut liceul la București, la „Matei Basarab”. La vârsta de 16 ani, tatăl său a decedat, iar Plautius a fost nevoit să-și câștige existența dând meditații la matematică și lucrând ca supraveghetor la internat.
În 1914, a obținut o bursă pentru studii în Elveția și s-a înscris la Școala Politehnică Federală din Zürich, aceeași instituție la care tatăl său studia. A studiat acolo între 1914 și 1918, beneficiind de o pregătire academică deosebită, și a fost asistent între 1919 și 1923. În 1923 a obținut titlul de doctor docent și în 1922 a devenit doctor în științe tehnice. A publicat lucrări științifice remarcabile, inclusiv despre rezolvarea problemelor de la joncțiunile de cale ferată. S-a specializat în electromagnetică și electrotehnică.
În 1925, pe când era în vizită în țară, a fost contactat de profesorul Dimitrie Leonida, care îi cunoștea și aprecia activitatea. Leonida, care înființase deja studiile tehnice la noua Școală Politehnică din Timișoara, l-a invitat pe Plautius să preia conducerea Catedrei de Electrotehnică și Electricitate, funcție pe care a ocupat-o timp de 40 de ani. În 1927, a înființat primul laborator de tehnica tensiunilor înalte din România. A fost și rectorul Politehnicii din Timișoara în perioada 1941-1944, în timpul războiului.
Pe lângă activitatea didactică, Andronescu a avut o carieră practică remarcabilă. Între 1925 și 1929, a fost director tehnic al fabricii „Energia”, prima unitate din România care producea mașini electrice. Între 1929 și 1931, a fost director al Poștei Telegraf din București și a fost implicat în comisia de electrificare a Căilor Ferate Române. De asemenea, a deținut mai multe funcții în diverse societăți tehnice.
În plan științific, a participat activ la congresele de specialitate din țară și a publicat zeci de lucrări, atât în România, cât și în străinătate, studiind noile materiale electrotehnice și semiconductoare. A decedat la 4 noiembrie 1975, la Timișoara.
Opera
- Cupluri parazite din mașinile asincrone cu rotorul în colivie de veveriță (Teza de doctorat, 1923)
- Aplicarea calculului operațional în studiul circuitelor electrice (1957)
- Bazele electrotehnicii (2 volume, 1972)
- Încadrarea matematică a fenomenelor electromagnetice (1934)
Bibliografie
- Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
- Centea, Ovidiu, Plautius Andronescu (1893-1975). Profesor doctor inginer, Centrul pentru studii complexe
- Olteneanu, Mihai, Ingineri mari personalități – Plautius Andronescu 1893-1976, Univers ingineresc
Sursa: https://www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Plautius_Andronescu