Piu-Șerban Coculescu, scriitor și lingvist român, fondatorul lingvisticii matematice

Piu-Șerban Coculescu, cunoscut și sub pseudonimul Pius Servien (n. 1902, București – d. 1959, Paris), a fost un scriitor și lingvist român. Este considerat fondatorul lingvisticii matematice prin studiile sale de teorie a ritmurilor.

Sursa foto: AI Generated
Născut în București, în 1902, Piu-Șerban Coculescu a provenit dintr-o familie cu tradiție intelectuală, tatăl său fiind profesor de astronomie. A urmat studiile liceale la București, iar apoi la Paris, unde a obținut bacalaureatul în matematică și filozofie în 1920. Ulterior, a studiat la Sorbona, obținând licența în litere în 1925. După ce a urmat cursurile Școlii de ofițeri de artilerie din Timișoara (1926-1927), s-a întors la Paris, unde în 1930 și-a susținut doctoratul cu teza „Ritmurile ca introducere fizică la estetică”. A continuat să locuiască în Paris, lucrând ca conferențiar la Collège de France și fiind implicat în activități de cercetare științifică la Centrul Național de Cercetări Științifice. A fost ales membru corespondent al Academiei de Științe din România în 1935 și membru titular în 1937. Coculescu a decedat prematur în 1959, la vârsta de 57 de ani.
Principala sa contribuție științifică a fost dezvoltarea unei teorii matematice a ritmului, având ca scop transcrierea matematică a ritmurilor, în special ale ritmurilor din poezie. Coculescu a studiat relația dintre limbajul științific și limbajul poetic, subliniind opoziția dintre cele două. În timp ce limbajul științific are un sens unic și determinat, limbajul poetic este marcat de o infinitate de sensuri, fiecare frază lirică fiind unică. În studiile sale de estetică, Coculescu încerca să definească estetica ca o știință bazată pe legi fizice obiective. Ultima sa lucrare a abordat teoria probabilităților și noțiunea de „întâmplare” din perspectiva lingvistică, subliniind distincția dintre „probabilitate” (în știință) și „întâmplare” (în poezie).

Ideile sale au influențat dezvoltarea teoriei limbajelor științific și liric și au stat la baza unor progrese în lingvistica matematică.

Publicații importante

• Essai sur les rythmes toniques du français, Paris, 1925
• Sur les propositions d’histoire littéraire qui peuvent être établies au moyen de fiches, Paris, 1929
• Lyrisme et structures sonores: nouvelles méthodes d’analyse des rythmes appliquée à Atala de Chateaubriand, Paris, 1930
• Les rythmes comme introduction physique à l’esthétique, Paris, 1930
• Principes d’esthétique: problèmes d’art et langage des sciences, Paris, 1935
• Le Langage des Sciences, Paris, 1938
• Langage des sciences et théorie du choix en sciences et en art, Paris, 1941
• Probabilités et physique, Paris, 1945
• Science et poésie, Paris, 1947
• Esthétique: Musique, peinture, poésie, science, Paris, 1953.