S-a întâmplat la 6 octombrie 1902
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat la 6 octombrie 1902: S-a născut Petre Ţuţea, gânditor creştin, specialist în drept administrativ; fost înalt funcţionar în Ministerul Economiei Naţionale; memorialist; a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nae Ionescu la revista „Cuvântul”; deţinut politic, timp de 13 ani, în temniţele comuniste. Petre Ţuţea (n. Boteni, Muscel, judeţul Argeş – d. 3 decembrie 1991) a fost un eseist, filozof, economist şi om politic român. Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la Liceul „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929). Petre Ţuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare.

Ţuţea a fost redescoperit de societatea românească abia după 1989, datorită zelului unor studenţi (ca Radu Preda sau Marian Munteanu) care au văzut în el un mentor şi un vizionar. Atrase de excentricitatea personajului şi de poziţia lui anticomunistă tranşantă, presa scrisă şi televiziunea au dat amploare redescoperirii. În ultimii ani de viaţă, Petre Ţuţea era vizitat şi de câte opt-zece ziarişti pe zi, care îi solicitau declaraţii sau interviuri. „Cum îmi zic ăştia mie? – Un Socrate român. Cum ai zice: un Iulius Caesar tătar!… aştia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ… ştii ce-am să fac? N-o să mai primesc nici un ziarist aici, că doar nu sunt un automat care scoate propoziţii la comandă… – De unde vine totuşi verva? – Este o vervă care mă costă. Eu nu pot să fiu spontan şi atunci spun într-o formă concisă ceea ce m-a preocupat sau mă preocupă încă. – Şi când mai aveţi timp să fiţi şi „serios“? – Când dorm sau când stau de vorbă cu tine…” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea – Ed. Humanitas).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_%C8%9Au%C8%9Bea#/media/Fi%C8%99ier:Petre_%C8%9Au%C8%9Bea.jpg

Cât timp a împărţit cu Radu Preda faimoasa odaie de lângă Cişmigiu, Petre Ţuţea a stat de vorbă „serios“ cu tânărul său discipol, nedezminţindu-şi câtuşi de puţin verva.”Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputaţie mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viaţa mea.” Aceste afirmaţii au fost făcute în aprilie 1974 de Emil Cioran.Separaţi de un clar antagonism filosofic, cei doi erau totuşi legaţi de o sinceră prietenie. Ţuţea îi scria lui Cioran, într-o scrisoare: „Am o dorinţa să cumperi garsoniera mea, pentru că nu vreau să mor chiriaş: poate să-ţi servească vreodată la venirea ta în Bucureşti, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu. Într-o proprietate a lui Cioran nu mă simt chiriaş.”
Până la sfârşitul vieţii a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cişmigiu, ajutat de câţiva prieteni care obţinuseră un mic ajutor bănesc şi mâncare de la Casa Scriitorilor. Marcel Petrişor, profesor şi scriitor, fost deţinut politic, cel care a stat cel mai mult alături de Petre Ţuţea, în centrul de educare de la Aiud şi ulterior in libertate, ca prieten, spunea: „Nea Petrache a trăit într-o sărăcie absolută. Îmi aduc aminte că mergea pe la Uniunea Scriitorilor şi mânca din pomana dată acolo. Mânca acolo la cantină, dar nu se prea sătura. Şi când mergeam pe Victoriei, în dreptul Pieţei Amzei, zice: „Hai să mergem şi aici la fetele astea, ne mai dau să ne săturam.” Era un birt acolo…”

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu