Petre T. Frangopol, inginer chimist român

Petre T. Frangopol (n. 26 mai 1933, Constanța – d. 11 decembrie 2020) a fost un remarcabil inginer chimist român, membru de onoare al Academiei Române, în cadrul Secției de științe chimice, din anul 2012.

Originar din Constanța, Petre Frangopol a urmat Școala primară nr. 1 (1940–1944), apoi Liceul „Mircea cel Bătrân” (1944–1951). Datorită reglementărilor educaționale ale epocii, a reușit să finalizeze simultan clasele a X-a și a XI-a.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_T._Frangopol#/media/Fișier:Petre_Frangopol1.jpg

Între 1951 și 1956 a studiat la Facultatea de Inginerie Chimică a Universității Tehnice din Iași, unde a susținut o lucrare de licență cu tema Coloranți cu sulf, sub coordonarea conf. univ. Gheorghe Lupușor.

A urmat o tradiție familială, devenind al treilea chimist din familia Frangopol, după Dumitru Frangopol (1884–1952), doctor în chimie la München și întemeietorul primului Laborator de Chimie al Portului Constanța, și Ion Frangopol, inginer chimist în industria petrolieră la Ploiești.

După absolvire, a fost angajat în 1956 la Institutul Petrochimic din Ploiești, dar în scurt timp a fost selecționat pentru Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele, unde a urmat un curs intensiv de specializare în Fizică și Tehnologie Nucleară, grupa de radiochimie – domeniu inexistent la acea vreme în România. Cursul a fost organizat de Horia Hulubei.

În 1968, și-a susținut teza de doctorat la Institutul Politehnic din Timișoara (Radicali liberi stabili din clasa diaril-azotului), sub îndrumarea profesorului Giorgio Ostrogovich.

A urmat stagii postdoctorale la prestigioase instituții internaționale:

• National Research Council of Canada (1969–1970)
• George Washington University, SUA (1971–1972, proiect NASA)
• Humboldt Dozentenstipendium, Germania (1972).

La IFA, a urcat toate treptele ierarhiei științifice, până la gradul de cercetător științific principal I. Între 1964–1974, a fost șeful Laboratorului de compuși organici marcați izotopic, laborator creat prin contribuția sa directă.

A contribuit la:

• Producția internă a iodului radioactiv I-131 la reactorul nuclear VVR-S de la Măgurele (1957)
• Înființarea Centrului de Producție Radiochimică (1978)
• Dezvoltarea Bibliotecii IFA, una dintre cele mai vaste biblioteci interdisciplinare științifice din România

În paralel, a activat didactic la universități din Iași, Arad, Cluj-Napoca și București, participând la înființarea secțiilor de Biofizică și Fizică Medicală.

După pensionarea sa în 1993, a devenit consilier științific în diverse instituții:

• Academia Română (1995–1998)
• Consiliul Național al Cercetării Științifice (2002–2010)
• Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”
• Comisia Prezidențială pentru Educație și Cercetare.

A fost membru al unor prestigioase societăți științifice:

• Societatea Franceză de Chimie
• Societatea Americană de Chimie
• Societatea Germană de Chimie
• Societatea Română de Chimie și Biofizică
• Institutul Internațional de Oceanografie – Marea Neagră (din 1999).

Domenii de interes

• Chimie organică și fizică organică
• Radiochimie
• Biofizică și fizică medicală
• Arheometrie
• Oceanografie
• Scientometrie și istoria științei în România.

Lucrări științifice și editoriale

A publicat peste 330 de lucrări științifice, dintre care peste 150 sunt indexate în Science Finder. A fost redactor-șef (2012–2016) al Revistei de Politica Științei și Scientometrie și a făcut parte din colegiile editoriale ale revistelor Scientometrics, Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry și Roumanian Journal of Chemistry.

Printre cele mai importante lucrări:

• Teza de doctorat: Radicali liberi stabili din clasa diarilazotului (1968)
• Seria editorială Mediocritate și excelență (6 volume, 2002–2016)
• Elite ale cercetătorilor din România (2004)
• Colaborarea Horia Hulubei – Yvette Cauchois (2016)

A fost abstractor pentru Chemical Abstracts Service (CAS) timp de peste 20 de ani și a contribuit la includerea Revistei de Chimie în baza de date CAS.

Distincții

• Premiul „Constantin Miculescu” al Academiei Române (1990)
• Diploma de onoare a IFIN-HH (2006)
• Titlul de Profesor de Onoare – UMF Cluj-Napoca (2008)
• Marea Diplomă de Onoare – Comisia Națională de Arheometrie (1997)
• Cetățean de onoare al municipiului Constanța.

Brevet

• O nouă sinteză de preparare a 2,5-diariloxazolilor, Certificat nr. 44.437 (1961)