Petre Andrei, savant, sociolog, filosof, profesor și om politic român, ales post-mortem membru al Academiei Române în 1991

Petre Andrei (n. 29 iunie 1891, Brăila – d. 4 octombrie 1940, Iași) a fost un savant, sociolog, filosof, profesor și om politic român. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române în 1991. Voluntar în Primul Război Mondial, Andrei a fost profesor la Catedra de Sociologie a Universității din Iași, deputat din partea Partidului Național-Țărănesc, subsecretar de stat și ministru în mai multe guverne ale României interbelice. S-a căsătorit cu Alice-Georgette Tulbure (Dudu) în 1920 și au avut împreună patru copii.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Andrei#/media/Fi%C8%99ier:Petre_Andrei.jpg

Petre Andrei s-a născut la 29 iunie 1891 în Brăila. A urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar în 1910 a obținut singura bursă disponibilă pentru acel an și a început cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Iași. Profesorii săi, Dimitrie Gusti și Ion Petrovici, au fost impresionați de calitățile sale și i-au acordat distincția „Magna cum laude” la finalizarea studiilor, în 15 iunie 1913. A primit o bursă pentru continuarea studiilor doctorale și s-a specializat la Universitatea din Berlin, unde a urmat cursurile profesorului Alois Riehl, și la Universitatea din Leipzig, unde a studiat cu Wilhelm Wundt, Eduard Spranger, Ernst Cassirer și K. Schmidt.

Deși era scutit de serviciul militar, fiind orfan de tată și singurul susținător al familiei, s-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial. A participat la luptele de la Oituz, Slănic și Valea Cașinului, distingându-se prin acte de bravură și fiind decorat cu „Steaua României”, „Coroana României” și „Crucea de război cu bare”.

După război, și-a obținut doctoratul la Iași, la Facultatea de Filosofie și Litere, în 1918, cu teza „Filosofia valorii”. A devenit profesor în învățământul liceal, iar din 1922 a fost profesor la Catedra de sociologie a Universității din Iași, după ce Dimitrie Gusti a plecat la București. S-a opus ferm introducerii politicii în universitate și a fost un adversar al extremismului, atât fascist, cât și bolșevic.

Petre Andrei a intrat în politică alături de Partidul Național-Țărănesc și a fost deputat între 1928 și 1933, remarcându-se prin activitatea sa parlamentară, talentul oratoric și inițiativele legislative. A fost subsecretar de stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor (1930–1931), la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor (1932–1933) și ministru al Educației Naționale (1938–1940). În această din urmă calitate, a inițiat, printre altele, o lege de organizare a învățământului superior.

Pe 28 iunie 1940, în calitate de ministru al educației și membru al Consiliului de Coroană, a votat pentru cedarea fără rezistență armată a Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ținutului Herța și a Ținutului Buceag. Schimbarea regimului politic din România și instaurarea regimului legionaro-antonescian a avut urmări negative pentru Petre Andrei. A fost exclus din învățământul superior și a fost supus unor persecuții intense.

În timpul unei percheziții domiciliare pe 4 octombrie 1940, când urma să fie arestat pe nedrept de legionari, Petre Andrei a ales să își pună capăt zilelor. Într-o scrisoare lăsată soției sale, Andrei și-a justificat gestul astfel:

„Eu, deși complet nevinovat, din nici un punct de vedere, nu pot trăi umilit și disprețuit. Nu pot suporta nici chiar compătimirea. Am trăit demn o viață întreagă și nici în momente grele nu m-am plecat, necum în aceste momente când mi se face o teribilă nedreptate. De aceea trebuie să termin acum când se deschide o perspectivă neagră.”

Opera

Petre Andrei a realizat 15 lucrări, 5 cursuri universitare, peste 40 de studii și articole de specialitate, 25 de recenzii, 35 de conferințe și cuvântări, 3 rapoarte la legi și peste 75 de discursuri și intervenții parlamentare. Este considerat unul dintre întemeietorii sistemului științelor sociologice din România, promovând un sistem sociologic determinist, bazat pe o concepție eclectică influențată de psihologism.

Principalele sale lucrări științifice includ:

• Sociologia cunoașterii și a valorii
• Filosofia valorii (1945)
• Problema fericirii. Fundamentul său etic sociologic (1927)
• Sociologia revoluției (1921)
• Probleme de sociologie
• Sociologie generală (1936)
• Probleme de metodă în sociologie (1927)
• Manual de sociologie (1938)
• Fascismul (1927)
• Istoria filosofiei (1983)
• Memorii și istorii (co-autor cu Petru P. Andrei), Editura Institutul European, Iași, 2022, 498 pp.
• Prelegeri de istoria filosofiei de la Kant la Schopenhauer, Polirom, Fundația Academică „P. Andrei”, Iași, 1997.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Andrei