Pe 6 martie 1897 a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători

Pe 6 martie 1897, în România a fost adoptată Legea repausului în zilele de duminică și sărbători, care prevedea acordarea unei jumătăți de zi liberă duminica dimineața, alături de 14 sărbători pe an. Inițiativa a aparținut premierului de atunci, Vasile Lascăr, fiind susținută de primarul Capitalei, Barbu Ștefănescu Delavrancea, care sublinia dificultățile muncitorilor de a-și vedea familiile, din cauza programului de lucru prelungit.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/girl-swing-rocking-autumn-fall-996635/

Legea a fost menționată și de Ion Luca Caragiale, în schița Atmosfera încărcată (1900): „E o zi posomorâtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus duminical… Ai observat și dumneata, cititorule, câte progrese a făcut opinia noastră publică de când avem legea repausului duminical?”

În 1910, legea a fost modificată, iar în 1940, în contextul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, a fost adoptat Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiții excepționale, care a prelungit ziua de lucru și a suspendat dreptul la concediu. În 1941, prin Decretul-lege nr. 2741, muncitorii din întreprinderile militarizate nu mai puteau înceta lucrul fără aprobarea comandantului militar.

În perioada comunistă, zilele libere pentru sărbătorile religioase au fost eliminate, fiind păstrate doar sărbătorile de stat: 1 și 2 mai, 23 și 24 august.

După Revoluția din 1989, pe 14 martie 1990, un decret a stabilit săptămâna de lucru de cinci zile în unitățile de stat. Tot atunci s-a decis că sărbătorile legale vor fi considerate zile nelucrătoare, altele decât zilele de weekend.