12 martie 1882 – Iosif Vulcan a publicat în „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, de Emilia Lungu

Pe 12 martie 1882, Iosif Vulcan a publicat în revista „Familia” primul roman românesc feminin, „Elmira”, scris de Emilia Lungu.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emilia_Lungu-Puhallo#/media/Fi%C8%99ier:Emilia_Lungu_de_Puhallo.01.jpg

Emilia Lungu-Puhallo (n. 1853, Sânnicolau Mare – d. 16 decembrie 1932) a fost o ziaristă și învățătoare din Banat, fiica profesorului și publicistului Traian Lungu. În 1872, a fondat prima reuniune a femeilor din Banat, cunoscută sub numele de „Reuniunea Damelor”, iar în 1874 a înființat prima școală de fete din Banat, la Izvin. A contribuit la numeroase ziare și reviste, publicând și poezii, nuvele și schițe.

Emilia Lungu-Puhallo a fost prima scriitoare de limbă română din Banat și prima învățătoare la școala de fete din regiune. A colaborat cu revista „Familia” din Oradea, condusă de Iosif Vulcan, și a fost influențată de viața zbuciumată a lui Nicolae Filimon, în special de romanul „Ciocoii vechi și noi”. Sub această influență, a scris un roman despre viața lui Filimon, intitulat „Nicolae Țârcovnicu”. Printre romanele publicate în foileton în revista „Familia” se numără „Elmira” și „Fiica învățătorului”. De asemenea, a scris nuvele precum „Vagabondul”, „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Casinele” și „O pildă”.

Emilia Lungu-Puhallo a fost o figură proeminentă în publicistica vremii, colaborând cu ziare precum „Dreptatea poporului” din Timișoara, „Drapelul” din Lugoj, „Amicul familiei” și „Plugarul român” din Timișoara, unde a fost și redactor. În calitate de învățătoare, a luptat pentru promovarea limbii române și a educației românești în Imperiu, deși a fost criticată de Nicolae Iorga pentru unele „greutăți de stil”. Cu toate acestea, a demonstrat un real talent, fiind recunoscută mai ales pentru lucrările sale, precum „Însemnările de la Sarajevo”.

A militat pentru înființarea unei școli de fete românești în cartierul Fabric, iar în 1874 a obținut aprobarea pentru înființarea unei astfel de școli la Izvin, unde a predat timp de doi ani.

Emilia Lungu-Puhallo a lăsat în urma sa lucrări importante, inclusiv „Istoria școalelor românești din Banat”, „Istoria primei școli românești de fete din Banat” și jurnalul său, „Călătorie prin Bosnia și Herțegovina”.

A decedat pe 16 decembrie 1932 și a fost înmormântată în cimitirul de pe Calea Buziașului. La momentul morții, ziarul „Vestul” a scris despre ea, menționându-i contribuțiile literare și rolul său important în documentarea trecutului Banatului. În ciuda modestiei sale, Emilia Lungu-Puhallo a fost decorată cu „Steaua României” de Regina Elisabeta pentru meritele sale literare și pentru traducerile poeziilor românești în limba germană.