Pantazi Ghica, scriitor, critic literar, dramaturg, avocat și om politic român

Pantazi Ghica (n. 15 martie 1831, Țara Românească – d. 17 iulie 1882, București, România) a fost scriitor, critic literar, dramaturg, avocat și om politic român. A publicat sub diverse pseudonime, printre care Tapazin, G. Pantazi sau Ghaki. Reprezentant marcant al curentului liberal, a fost fratele mai mic al lui Ion Ghica, fost prim-ministru al României în anii 1866–1867 și 1870–1871.

Pantazi Ghica și-a început activitatea politică în contextul Revoluției de la 1848, fiind colaborator al istoricului Nicolae Bălcescu și membru al cercului radical condus de C. A. Rosetti. A fost implicat, de asemenea, în administrația județului Buzău și a trăit atât la București, cât și în exil. A luptat ca ofițer în armata otomană în timpul Războiului Crimeii și, din 1875, a devenit membru activ al Partidului Național Liberal.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pantazi_Ghica#/media/Fișier:Pantazi_Ghica_ILR389.jpeg

Pantazi Ghica provenea din prestigioasa familie boierească Ghica, de origine greacă și albaneză, cu rădăcini fanariote. Era al doisprezecelea din cei cincisprezece copii ai banului Dimitrie Ghica și ai Mariei Câmpineanu. Dintre frați, doar Ion, Pantazi, Temistocle și Maria au atins vârsta adultă.

A studiat la Colegiul Sf. Sava din București, unde s-a împrietenit cu poetul Dimitrie Bolintineanu. Ulterior, a fost dus de mama sa la studii în Franța. Revenit în Țara Românească în 1847, s-a implicat alături de fratele său în mișcările premergătoare Revoluției din 1848, devenind secretarul lui Nicolae Bălcescu și agent de propagandă al organizației revoluționare Frăția, în județele Buzău și Prahova. După înăbușirea revoluției de către intervenția ruso-otomană, a fost arestat și exilat împreună cu alți revoluționari.

În exil, Pantazi Ghica a trăit la Paris și Istanbul. La Paris, a legat prietenii cu alți exilați români și a pretins că a avut contacte cu figuri literare celebre precum Alexandre Dumas și Alfred de Musset. De asemenea, s-a căsătorit cu Camila de Fernex în 1852, în urma unui proces complex de negociere între confesiunile ortodoxă și catolică.

A revenit în Țara Românească în 1850, în contextul declanșării Războiului Crimeii. A servit în armata otomană ca ofițer și a fost decorat pentru merite militare. Întors la București, a intrat în administrația publică și justiție.

Între 1856 și 1858, a fost procuror în județul Dâmbovița, apoi avocat la București. S-a implicat în politică alături de C. A. Rosetti și a devenit un lider vocal al aripii radicale liberale. A ocupat funcții publice sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, inclusiv cea de inspector în Ministerul Justiției și avocat al Ministerului Educației. A fost și prefect al județului Buzău și inspector al monumentelor istorice.

În plan publicistic, a colaborat cu diverse reviste și ziare, printre care Dâmbovița, Revista Română, Românul și Revista Contimporană. A editat reviste satirice (Păcală, Scrânciobul) și s-a remarcat prin implicarea activă în polemici literare și politice. A fost contestat de unii contemporani, printre care Mihai Eminescu și I. L. Caragiale.

Pantazi Ghica a scris romane, nuvele, comedii și lucrări juridice. Dintre cele mai cunoscute titluri:

• Un boem român (1860) – roman autobiografic în trei părți
• Cămătarul (1858) – nuvelă romantică
• Sterian pățitul (1866) – comedie în 3 acte
• O lacrimă a poetului Cârlova (1858) – nuvelă
• Iadesiu (1866) – comedie într-un act
• Studiuri de drept și esplicația legilor civile române (1865) – lucrare juridică

Deși uneori criticat pentru stilul său, Ghica a avut o contribuție importantă la dezvoltarea prozei și teatrului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.