Ottorino Respighi, compozitor, violonist și muzicolog italian

Ottorino Respighi (9 iulie 1879, Bologna – 18 aprilie 1936, Roma) a fost un compozitor, violonist și muzicolog italian.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ottorino_Respighi#/media/Fișier:Ottorino_Respighi,1927(cropped).jpg

Ottorino Respighi a fost una dintre figurile de marcă ale muzicii italiene de la începutul secolului XX, cunoscut mai ales pentru trilogia sa de poeme simfonice dedicate Romei: Fântânile Romei (1916), Pinii din Roma (1924) și Serbările romane (1928). De asemenea, a avut o contribuție semnificativă în redescoperirea muzicii vechi italiene, inspirându-se din creațiile secolelor XVI–XVIII.

Născut în Bologna, pe Via Guido Reni nr. 8, Respighi provenea dintr-o familie de muzicieni. Tatăl său, Giuseppe Respighi, profesor de pian, l-a inițiat în studiul pianului și al viorii. Un incident neplăcut cu profesorul său de vioară aproape că i-a pus capăt interesului pentru acest instrument, dar ulterior a reluat lecțiile cu alt dascăl.

A urmat Liceul Muzical din Bologna, studiind vioara cu Federico Sarti, compoziția cu Giuseppe Martucci și istoria muzicii cu Luigi Torchi. A absolvit cu diplomă în vioară (1899) și compoziție (1901), dezvoltând totodată o pasiune pentru limbi străine și geografie.

În 1900, Respighi a fost angajat ca prim-violonist la Teatrul Imperial din Sankt Petersburg, unde a avut ocazia să studieze compoziția și orchestrația cu marele Rimsky-Korsakov. Această influență rusă avea să se reflecte puternic în stilul său orchestral.

După o scurtă perioadă în Germania, a revenit la Bologna, obținând o a doua diplomă în compoziție. Între 1903–1908, a fost membru al cvintetului „Mugellini”, perioadă în care a continuat să compună și să își contureze stilul personal.

În 1913, Respighi s-a mutat definitiv la Roma, unde a fost numit profesor de compoziție la Conservatorul „Santa Cecilia”. A evitat înrolarea în Primul Război Mondial datorită poziției academice. În această perioadă o cunoaște pe Elsa Olivieri Sangiacomo, studentă și viitoarea sa soție, alături de care s-a stabilit în capitala Italiei.

În 1917, Fântânile Romei a avut premiera, marcând începutul trilogiei inspirate de Roma. Deși inițial receptată modest, lucrarea a fost revalorizată grație lui Arturo Toscanini, care a dirijat-o cu succes la Milano.

Respighi s-a impus rapid pe scena internațională. A avut turnee în Statele Unite, unde lucrările sale au fost aclamate. În 1928, a revenit din Brazilia cu Impresii braziliene, inspirate din cultura locală.

În 1929, Serbările romane, al treilea poem simfonic din trilogie, a avut premiera la Carnegie Hall, sub bagheta lui Toscanini. A colaborat cu dirijori celebri și a fost apreciat de publicul american pentru originalitatea și strălucirea stilului său orchestral.

Respighi a fost un pasionat cercetător al muzicii din Renaștere și Baroc. A publicat ediții moderne ale lucrărilor semnate de Monteverdi, Vivaldi și Marcello. Influența acestor epoci se regăsește în compozițiile sale neoclasice, precum:

• Airs and Dances Ancient (trei suite)
• Gli uccelli (1928)
• Concerto all’antica (1908)

Aceste lucrări combină formele și stilurile vechi cu limbajul armonic modern.

În anii ’30, Respighi a fost recunoscut oficial de regimul fascist, fiind ales membru al Academiei Regale a Italiei în 1932. Deși nu s-a implicat politic, regimul a exploatat simbolic popularitatea sa.

A continuat să compună intens până în ianuarie 1936. A murit la Roma, pe 18 aprilie 1936, din cauza unei infecții grave (endocardită). A fost înmormântat la Bologna, orașul său natal.

Lucrări reprezentative

Opere:

• La fiamma (1934)
• Semirâma (1909)
• Maria egiziaca (1932)
• Lucrezia (1937, finalizată postum).

Poeme simfonice:

• Fântânile Romei (1916)
• Pinii din Roma (1924)
• Serbările romane (1928)
• Impresii braziliene (1928)
• Trittico Botticelliano (1927).

Lucrări neoclasice:

• Gli uccelli (1928)
• Antiche arie e danze per liuto (trei suite, 1917–1931)
• Concerto in modo misolidio (1925)
• Rossiniana (1925).

Balete și muzică de cameră:

• La Boutique fantasque (1918, după Rossini).