„Oameni care au fost”. Nicolae Titulescu, om politic și diplomat…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viaţa lumii, apărându-i, totodată, interesele naţionale…” –  Nicolae Titulescu

Nicolae Titulescu, om politic și diplomat

Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cel care a fost Nicolae Titulescu, un om a cărei amprentă a rămas asupra timpului în care a trăit atât acasă cât și peste hotare. Și care a devenit brașovean, chiar dacă doar duopă ce i-au fost aduse la Brașov rămășițele pământești, conform dorinței sale testamentare.Cert este că una dintre personalităţile de seamă care şi-a pus amprenta asupra vieţii politice româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea a fost Nicolae Titulescu, nume care se regăseşte în panoplia personalităţilor legate de Braşov, loc în care a ales să fie înmormântat după trecerea sa la cele veşnice, după cum aminteam anterior.

Nicolae Titulescu, om politic și diplomat

Nicolae Titulescu a fost înzestrat de la natură, din plin, cu „darul vorbirii”. El avea și folosea fluent, frecvent și-n toate-mprejurările un vocabular extrem de bogat, elegant şi precis. Trebuie să amintesc și faptul că vorbea la perfecţie şi franceza, engleza, germana şi italiana, ceea ce nu era puțin lucru în profesia sa. Forma în care-și îmbrăca ideile vorbite era întotdeauna impecabilă şi era pusă în slujba unui fond de gândire profundă şi a unei vaste culturi generale. Pe de altă parte, ca toţi marii oratori din toate timpurile, el știa să improvizeze. Fireşte, Titulescu își pregătea  subiectul/subiectele în toate amănuntele şi sub toate aspectele necesare a fi aduse în discuție. Dar această pregătire, această muncă de creaţie se limita la ideile pe care le avea de dezvoltat, iar nu la cuvintele de folosit, adică la forma în care avea să se exprime. Titulescu știa să îşi adapteze discursurile la situaţii diverse şi se făcea înţeles de orice public pentru că știa să-și „calibreze” discursul la publicul ce asista. A fost auzit vorbind în Parlament la Bucureşti, la Geneva, la Societatea Naţiunilor, la întruniri diplomatice sau la conferinţe de presă, stând de vorbă cu oameni politici sau cu tineri diplomaţi, dar și cu oameni de rând. Pretutindeni era în largul său, vioi, elegant, sclipitor şi precis. Dar, mai ales, era întotdeauna pe înţelesul auditorilor săi. În mediul academic, Nicolae Titulescu era foarte iubit de studenţii săi şi cursurile lui erau recunoscute pentru calitatea lor excepţională, pentru claritatea expozeului, puritatea limbii şi logica de fier a argumentaţiei.

Nicolae Titulescu, om politic și diplomat

Cine a fost Titulescu? Nicolae Titulescu (născut la 4 martie 1882, Craiova – decedat la 17 martie 1941, Cannes, Franța) a fost diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular al Academiei Române din anul 1935. Născut la Craiova ca fiu al lui Ion Titulescu (mai 1838- octombrie 1883) și al Mariei Urdăreanu, Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, județul Olt. Ion Titulescu era descendent al unei familii de moșneni și fiul protopopului Nicolae Economu. Ion Titulescu a îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele Curții de Apel din Craiova și deputat în Parlament sub guvernul Ion C. Brătianu. Între anii 1893-1900, Nicolae Titulescu urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute, adică „premiul de onoare” la examenul de bacalaureat, primește o bursă la Paris și timp de cinci ani va urma cursurile Facultății de Drept. În anul 1903, obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”. La Paris, Titulescu își obține doctoratul cu teza „Essai sur une théorie des droits éventuels”. În această perioadă, a fost inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.

Nicolae Titulescu, om politic și diplomat

În anul 1905, s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în anul1907 se mută în București, acesta fiind și anul în care s-a căsătorit cu Caterina Burcă. Nicolae Titulescu intră în politică în anul1909 și în anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru”, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor. Încă din perioada neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România,iar într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice”. În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga,Traian Vuia, Constantin Mille) înființează, la Paris, Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.În  perioada anilor1928-1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (cel din perioada1927-1928), are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii moșieri maghiari transilvani. Nicolae Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București. Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea, zic unele surse, în urma decedării regelui Ferdinand, la proclamarea republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în funcția de președinte. Pe scena internaţională, Nicolae Titulescu s-a făcut foarte repede cunoscut graţie duelului oratoric, care l-a opus ani de-a rândul, la Geneva, contelui maghiar Albert Apponyi, în procesul optanţilor unguri. Reforma agrară, înfăptuită după primul război mondial şi aplicată pe întreg teritoriul României, a provocat nemulţumirea unei categorii de foşti mari proprietari unguri în Transilvania și, conform Tratatului din Trianon, ei optaseră pentru naţionalitatea (cetățenia) maghiară. Plângerile lor, andosate de guvernul de la Budapesta, au ajuns până în faţa Societăţii Naţiunilor, la Geneva, iar guvernul maghiar a încredinţat apărarea lor unuia din cei mai vestiţi oameni politici unguri, contele Apponyi, un mare jurist şi cunoscut orator. În duelul său continuu cu Nicolae Titulescu – care apăra interesele statului român – contele Apponyi a dat dovadă de multă dibăcie juridică, de o tenacitate şi o elocvenţă într-adevăr admirabile, cu atât mai admirabile cu cât era un om în vârstă, el având, la primele dueluri verbale, peste 75 de ani. Totuşi, el nu a reuşit să facă să triumfe cauza pe care o susţinea. Practic, dezbaterile de la Geneva dintre Nicolae Titulescu şi contele Apponyi au rămas înscrise în istoria relaţiilor internaţionale ca un model, ca o ilustrare a faptului că două imense talente oratorice, două personalităţi reprezentative a două popoare se pot opune pe scena internaţională, se pot combate şi pot totuşi rămâne pe linia celei mai desăvârşite curtenii şi manifesta unul pentru celălalt respect, admiraţie şi chiar afecţiune.

Începând din anul 1921, Nicolae Titulescu a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și1931) în funcția de președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate, a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Nicolae Titulescu a fost ministru la Londra timp de zece ani (din 1922 până în 1932), cu o întrerupere între 1927 şi 1928, când a fost ministru de Externe în guvernele Ionel şi Vintilă Brătianu. Fiind, în acelaşi timp, reprezentant permanent al ţării pe lângă Societatea Naţiunilor la Geneva şi delegat la o seamă de conferinţe internaţionale, prin diversele capitale sau oraşe europene, este evident că el a trebuit să circule mult şi asta într-o epocă în care nu existau legăturile aeriene. Unii contemporani de-ai săi i-au reproșat apropierea „nepotrivită” de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în războiul civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii. Marele diplomat a lansat idei extrem de originale, atât din poziţia de ministru de externe al României sau ca preşedinte al Ligii Naţiunilor, cum sunt colaborarea efectivă a popoarelor pe plan economic şi politic prin acorduri, principiul indivizibilităţii păcii prin coalizarea tuturor ţărilor dornice de pace, sub un scop unic, solidarizarea împotriva oricărui act de agresiune, condamnarea primului război mondial şi a oricărei politici revanşarde, reglementări internaţionale ca modalitate de menţinere a păcii. Titulescu era adeptul unor înţelegeri regionale, fiind unul din ctitorii Micii Antante şi a Înţelegerii Balcanice, însă se opunea ideilor privind crearea de forţe suprastatale. Nicolae Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România, ca și pentru alte state europene, Nicolae Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene.

Pe această linie politică, Nicolae Titulescu a semnat la Londra, în anul 1933, în numele guvernului României, convențiile:

-împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;

-pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);

Cu experienţa vieţii internaţionale pe care o avea, ca şi cu profunda cunoaştere a istoriei, Nicolae Titulescu ştia ce valoare relativă au angajamentele internaţionale. Să ne amintim doar de cele ce le-a transmis lui Mussolini cu prilejul conflictului italiano-abisinian: „Orice stat mai mic poate deveni Abisinia unei Mari Puteri“. Frază la care Mussolini i-a răspuns că a înţeles aluzia. Vecinătatea unui stat cu întinderea, cu populaţia şi forţa armată a Uniunii Sovietice impune ţărilor limitrofe să aleagă între o politică de ostilitate şi una de prietenie. Principalul pentru noi era să stabilim cu Moscova relaţii directe cât mai bune în condițiile date de acele vremuri. Nicolae Titulescu era partizan al pactelor de securitate colective, ca mai potrivite pentru ţări de talia noastră și propunea acest sistem de pacte tuturor marilor puteri europene, fără discriminare, şi nu excludea deloc posibilitatea unui nou conflict mondial. Nicolae Titulescu scria că: „Nu ar fi serios ca să nu vedem în viitor un eventual război şi să nu facem toate ipotezele posibile“.  În mai 1934, în urma unei înţelegeri între Titulescu şi Litvinov, este recunoscută suveranitatea României, urmată de semnarea, la 9 iunie 1934, a actului de reluare a relaţiilor diplomatice întrerupte unilateral de către cealaltă parte la 31 decembrie 1917.La 16 mai 1935, se semneaza pactul de asistenţă prin care U.R.S.S. şi Cehoslovacia se angajau să-si acorde ajutor reciproc în cazul unei agresiuni, la care România şi-a dat adeziunea, prin intermediul lui Titulescu.În acelaşi an, realismul gândirii lui Titulescu şi activitatea sa prodigioasă în slujba păcii, au determinat Consiliul profesoral al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi să adopte, la 7 februarie, hotărârea de a-l recomanda pe Nicolae Titulescu la Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1935, şi cu sprijinul altor personalităţi politice ale vremii, dar, se pare, anumite jocuri de culise au împiedicat concretizarea în acest fel a unei recunoaşteri de largă expresie naţională şi internaţională.

În anul 1935, Titulescu devine membru titular al Academiei Române, iar în iulie 1935, cu toată rezistenţa lui Carol al II-lea, Titulescu începe tratativele pentru încheierea unui pact de asistenţă mutuală româno-sovietic, dupa modelul celor franco-sovietic şi al celui ceho-sovietic, tratative continuate şi pe parcursul anului următor. La 29 august 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Când Nicolae Titulescu a fost eliminat din guvern, el se afla la mare, în Franţa, după un început de criză de anemie. În luna septembrie, criza i s-a agravat, punându-i viaţa în primejdie. Pe de altă parte s-a vorbit atunci chiar de o încercare de asasinat, dar nu s-a putut dovedi faptul acesta. S-a mai spus şi s-a mai scris că, după cancelarul Austriei, Dollfuss şi Regele Alexandru al Iugoslaviei, Nicolae Titulescu figura ca al treilea pe lista oamenilor de stat ce urmau să fie ucişi. Preşedintele cehoslovac, Beneš, urma al patrulea la rând. În orice caz, serviciile competente franceze  (atât civile cât şi militare) ca şi diverse personalităţi, ca Georges Mandel şi generalul Weygand, şeful de Stat Major General al armatei franceze, i-au recomandat cu insistenţă lui Nicolae Titulescu să fie cât mai atent în restaurante şi, mai ales, să nu bea decât băuturi în sticle înfundate.

Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război care bătea la ușa Europei. În testamentul său redactat la 5 ianuarie 1940, la Saint Moritz, în Elveţia, Titulescu nota: „În ce mă priveşte, cum m-am considerat totdeauna ca un soldat al teritoriilor alipite României între 1918 şi 1920, doresc să fiu îngropat la Braşov, într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca locuitorii Braşovului să accepte rugămintea mea.“ Stabilit la Cannes, departe de ţara pe care a reprezentat-o ani la rând cu demnitate şi strălucire, Titulescu trece la cele veşnice, după o lungă suferință, la 17 martie 1941, la Hotelul Carlton, fiind înmormântat pe 24 martie, în cimitirul Bisericii ortodoxe ruse „Sf. Mihail“ din acelaşi oraş, în pofida dorinţei sale testamentare, regimul politic al vremii nefiind de acord cu înhumarea sa în ţară. După mai bine de cincizeci de ani de la trecerea sa la cele veșnice, în 14 martie 1992, rămăşiţele sale pâmânteşti au fost aduse în ţară şi înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, conform dorinţei testamentare exprese a marelui om politic. Ulterior, de la Marsilia au fost aduse şi osemintele soţiei, Ecaterina Titulescu, acestea fiind depuse în acelaşi mormânt din Şchei.

Braşovul îi cinsteşte amintirea prin numele său acordat unei străzi şi parcului central, unde se regăseşte şi o statuie a sa precum şi prin manifestările anuale la locul unde-şi doarme somnul de veci împreună cu soţia sa, Ecaterina.Totodată, o seamă de asociaţii, organizaţii şi instituţii îi poartă numele. Inclusiv din francmasoneria română activă de azi.Nicolae Titulescu a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al universităţilor din Atena şi Bratislava, a fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale şi preşedinte de onoare al Comitetului Român al Conferinţei universale pentru pace. Finalmente, trebuie spus că, deşi a arătat anumite limite politice şi ideologice, de înţeles în condiţiile poziţiei sale sociale, a educaţiei sale spirituale, a mediului social şi condiţillor concrete ale epocii în care a trăit, Titulescu s-a dovedit strălucit prin modalitatea de abordare a numeroase probleme ale vieţii politice româneşti, mai ales în spiritul patriotismului său remarcabil, al realismului şi lucidităţii sale de excepţie, izbutind în numeroase demersuri şi în primul rând din perspectivă diplomatică, arătând o gândire înaintată, răspunzând unor largi interese din ţară şi străinătate. Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Stoica Stan (coord.), Dicţionar Biografic de Istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008,

Buzatu Gheorghe (coord), Titulescu și strategia păcii, Editura Junimea, Iași, 1982.

Păunescu Emil, Potra George, Nicolae Titulescu-Nicolae Raicoviceanu, Mărturiile unui prietenii, Fundația Eurpeană Titulescu, București, 2003

„Pro și Contra Titulescu”, ediția a II-a revăzută și adaugită. Editie ingrijita, selectie, cuvant inainte si postfata, note biografice, adnotari si explicatii, indice de George G Potra. 3 volume, Fundația Europeană Titulescu, 2003

Gh. Barbul, I. Solacolu, Schimbarea alianţelor României. De la Titulescu la Antonescu, Institutul European, Iaşi, 1995

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vizionarismul-lui-n-titulescu

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/portret-nicolae-titulescu-unul-din-cei-mai-inteligenti-si-mai-talentati-diplomati-ai-europei-id4445.html

https://historia.ro/sectiune/general/prabusirea-marelui-titulescu-macinat-de-o-boala-568469.html

https://matricea.ro/nicolae-titulescu-singurul-presedinte-roman-al-societatii-natiunilor/

https://patrimoniu.ro/images/centenar/Nicolae-Titulescu.pdf

https://titulescu140.ro/nicolae-titulescu-viata-si-activitatea/

https://www.csier.ro/documente/caiete/caiet2.pdf

http://presamil.ro/nicolae-titulescu-diplomat-al-pacii/

https://www.art-emis.ro/personalitati/nicolae-titulescu-relatia-intre-securitatea-europeana-si-securitatea-internationala