„Oameni care au fost”. Nicolae Caranfil, inginer și Om…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Pentru realizările sale, în multe direcţii, merită să fie adus în lumină spre a-i face un loc demn între oamenii cu contribuţii importante la dezvoltarea ţării şi spre a servi ca model, îndeosebi pentru vremurile actuale.”-  Paul Cartianu despre Nicolae Caranfil

Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Azi va fi vorba despre inginerul Nicolae Caranfil. Nicolae Caranfil (născut la 28 noiembrie 1893, la Galați și trecut la cele veșnice la 22 aprilie 1978, Forest Hills, New York, SUA) a fost un excelent inginer român, organizatorul rețelei moderne de electricitate și gaze și a salbei de lacuri din București, membru corespondent (din anul1940) al Academiei Române, dar și scrimer de valoare olimpică. Neagu Djuvara spunea despre el că era: „înalt, chipeș, cu fața smeadă și nas acvilin, inginerul Nicolae Caranfil, trufaș și sigur pe el, nu era un om care să caute să inspire simpatia, dar era un excelent organizator.” Nicolae Caranfil s-a născut în orașul Galați, acolo unde tatăl său era inginer iar mama sa casnică. Mama lui se ocupa de gospodărie și instruirea celor trei copii ai familiei. Nicolae avea un frate mai mare, George, care a devenit diplomat de carieră și o soră, Sofia, care s-a căsătorit cu un diplomat. Nicolae Caranfil a fost căsătorit cu Eufrosina Rădulescu, nepoata directă a marelui cărturar Ion Eliade-Rădulescu, și a avut un copil, Andrei, stabilit ulterior în SUA. Personalitate de seamă a perioadei interbelice, inginerul Nicolae Caranfil afirma despre descendența sa: „Familia mea este veche în Moldova de Sus şi e cunoscută ca fiind alcătuită de oameni cu stare. Ea a dat mulţi demnitari tocmai administraţiei publice: un pârcălab la Suceava în 1750, un spătar, apoi un vornic şi prezident al divanului de apel sub Mihai Sturdza, un prefect în Basarabia de Sus înainte de 1877, etc. […] Tatăl meu s’a mutat la Galați pe la 1885, şi a locuit acolo douăzeci şi cinci de ani, fiind un fruntaş al oraşului. La Galaţi el l-a adus şi pe nepotul lui, cunoscutul avocat G. N. Caranfil, de mai multe ori deputat de Covurlui”.

Nicolae Caranfil și-a început educația urmând cursurile liceului „Vasile Alecsandri“ din urbea natală, apoi s-a decis să urmeze profesia de inginer. Studiile superioare le-a început la Școala Națională de Poduri și șosele din București, de la care a plecat la „École de Génie Civil” a Universității din Gand (Belgia), obținând diploma de inginer civil cu rezultate meritorii. Înainte de a reveni în ţară, a urmat cursuri post-universitare la Cambridge, în Marea Britanie, și a făcut o scurtă călătorie de studii și în Statele Unite ale Americii. Pregătirea deosebită de care a avut parte i-a permis ulterior să rezolve probleme foarte diferite din domeniul energiei, hidrotehnicii, comunicațiilor și transporturilor. În anul1916, la intrarea României în primul război mondial, a fost mobilizat într-o unitate combatantă, ca sublocotenent într-o unitate de artilerie. După un timp, a fost transferat la Biroul tehnic al Comisiei Militare de Aprovizionare cu Armament din Franța, Anglia și Italia. Pe larg, ca situație a vieții sale militare, menționez că a fost inițial încorporat ca soldat la Regimentul 2 Artilerie Galați din cadrul Diviziei „Grigore Manu” (1 oct. 1914); avansat brigadier (24 ian. 1916), sergent (10 mai 1916), plutonier (1 iul. 1916), sublocotenent în rezervă (1 oct. 1916), locotenent în rezervă (1 sept. 1917) și căpitan în rezervă (10 mai 1936). Ulterior, a fost chemat temporar în activitate de serviciu în cadrele Regimentului 2 Artilerie, ca ajutor al comandantului unităţii, colonelul Gabriel Negrei (1 iul. 1918 – 28 febr. 1919).Totodată, a făcut parte, pentru scurt timp, din Secțiunea I Tehnică civilă a Misiunii Militare române din Franța, condusă de generalul Vasile Rudeanu (sfârșitul anului 1918 – sept. 1919). Mai târziu, a fost trecut în evidența Comandamentului Forțelor Aeriene, prin Decizia Ministerială nr. 1458/1932 (1 oct. 1932) și a fost trecut la Regimentul 1 Apărare contra Aeronavelor, prin Decizia Ministerială nr. 1023/1935.

După terminarea războiului, a activat în energetică şi în industria de electrotehnică incipientă din România. De fapt, imediat după război, Nicolae a lucrat la Paris împreună cu tatăl său la punerea în practică a unei invenții a acestuia. Întors în țară, a fost atras de inițiativa inginerului Dimitrie Leonida privind electrificarea țării, care a înființat în acest scop societatea „Electrica”, la care Nicolae Caranfil a fost director între anii 1922-1929, când a pus bazele industriei de mașini electrice la Cluj și la Timișoara. Nicolae Caranfil a fost director general al Societății Anonime Românești pentru Întreprinderi Electrotehnice, Electrochimice şi Mecanice „Energia” din Bucureşti (1 apr. 1922 – 1929), iar ulterior a fost pus pus la dispoziția Inspectoratului General al Aeronauticii, prin Decizia Ministerială nr. 947 (7 nov. 1924). Totodată, merită amintit faptul că a fost inginer la Direcţia II tehnică a Ministerului de Război, șef al Șantierului Azuga și director al Fabricii „Energia” din Timișoara. Nicolae Caranfil a ajuns și subsecretar de stat la Subsecretariatul Aerului în perioada 1 mai 1935 – nov. 1936 și, în această calitate, a efectuat o vizită de lucru la Paris, pentru a negocia cu partea franceză dotările necesare aviaţiei române (iul. 1936). Din punct de vedere al profesiei sale de bază, a fost director general al Uzinelor Comunale București (U.C.B.) (1930-1940) și director general al Societăţii Generale de Gaz şi Electricitate din Bucureşti (S.G.G.E.) (1930-1944), dar a fost și membru şi vicepreşedinte al consiliului de administraţie „Electrogaz” S.A.R.. A fost membru în Consiliul Institutului Român de Energie (1938), Comisia de alcătuire a noului proiect de lege a minelor (1939), Consiliul de administraţie al „S.R.D.”, Societate anonimă română e navigaţiune pe Dunăre, vicepreşedinte al Consiliului de administraţie, Consiliul de administraţie şi vicepreşedinte al „S.R.P.”, Societate de Studii, Reprezentanţe şi Participaţiuni; Consiliul de administraţie al Societăţii Anonime Române de Telefoane din Bucureşti, administrator delegat al societății (1940-1943), Consiliul de administraţie al Casei de Credit, Economie şi Ajutor a Personalului Societăţii Generale de Gaz şi de Electricitate din Bucureşti, înfiinţată în 1939. Totodată, a fost și preşedinte al Consiliului superior al transporturilor şi tarifelor, membru şi vicepreşedinte al Consiliului Superior al Apelor (1939-1944), precum și membru şi preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii anonime române pentru fabricarea cimentului Portland „Dâmboviţa” (1940-1941). Nu trebuie să uităm din biografia sa și faptul că a fost președinte al Consiliului Superior al învăţământului profesional, inferior şi mediu (C.S.I.P.) (1939), membru permanent în Consiliul Superior Economic (1939) precum și fondator şi președinte al Comitetului Român de Asistență din Paris – Comité d’Assistance aux Roumains (CAROMAN) (1947-1950). În anul 1939, a primit conducerea a două întreprinderi dependente de primăria municipiului București: „Societatea Generală de Gaz și de Electricitate” (SGGE) şi „Uzinele Comunale București” (UCB). Era un fapt evident că populația și suprafața Bucureștiului crescuseră mult, dar dotările urbanistice- edilitare rămăseseră mult în urmă. În aceste condiții, era necesar ca întreprinderile respective menționate anterior să desfăşoare activități intense pentru a recupera întârzierile și a anticipa necesitățile viitorului. Viața a făcut ca Nicolae Caranfil să îndeplinească această sarcină deloc ușoară. În cadrul SGGE, în cele două sectoare de activitate (alimentare cu energie electrică și cu gaze), realizările au fost foarte importante. De exemplu, pe palierul sectorului alimentării cu energie electrică putem menționa: extinderea şi modernizarea centralei diesel electrice Filaret și a centralei termoelectrice Grozăveşti, pe care le-a adus la parametri care depăşeau nivelul european de atunci (adică grupuri diesel electrice de 9000 CP, grup cu turbină cu gaze naturale, ciclu termodinamic la parametri înalți ai aburului, toate acestea fiind, la vremea aceea, noutăți deosebite); studii şi cercetări unice în ţară pentru realizarea unui mare lac de acumulare în amonte de Centrala Hidrolelectrică Dobreşti (preluată de SGGE de la grupul finanțator). Soluția respectivă nu s-a finalizat, în schimb a început studiul pentru o mare Centrală Hidrolelectrică pe Argeş, care s-a realizat după anul1950. În celălalt palier, adică în sectorul gazelor combustibile merită amintit faptul că s-au executat instalațiile de transport şi distribuție care au permis alimentarea cu gaze naturale a Capitalei. Lucrările respective s-au efectuat în două etape: etapa întâi, prin preluarea zăcămintelor din regiunea Ploieşti; etapa a doua, prin preluarea zăcămintelor din Transilvania. În sectorul alimentării cu apă potabilă, s-a folosit apa râului Argeș și s-a extins canalizarea necesară în zonele de dezvoltare a oraşului. Toate realizările menționate erau considerate de către Nicolae Caranfil dotări strict necesare unei capitale moderne. Și avea perfectă dreptate! Nicolae Caranfil a luat măsuri pentru cercetarea unor stări necorespunzătoare ale unor zone ale Capitalei, în special datorită râului Colentina, curs de apă care, pe vremea aceea, era mai mult stagnantă. Bucureștiul, aflat în extindere continuă, ajunsese spre Nord-Est şi Nord-Vest în apropiere de întinsa regiune insulară de mlaştini creată de acest râu.

Ca atare, asanarea regiunii a fost realizată printr-o amenajare de mari proporții, pe o zonă în lungime de de circa 60 km între râul Ialomița și râul Dâmboviţa, care a constat, practic, în transformarea mlaştinilor în lacuri cu apă sănătoasă, printr-un aport de apă curată din râul Ialomița, care apoi este deversată în râul Dâmboviţa. Astfel, pe o mare suprafață, s-a creat cea mai agreabilă zonă a Capitalei. Reuşita acestei importante lucrări l-a îndemnat pe Nicolae Caranfil să încerce să concretizeze concepția sa că, între orașe și zonele rurale aferente, trebuie să fie stabilite conexiuni şi, ca urmare, a inițiat și pus în faptă acțiuni de asanare şi de electrificare în Muntenia, spre a ridica nivelul regiunii dintre „munți și Dunăre“. Această acțiune continuată în rit,mul impus de el ar fi condus la electrificarea întregii Muntenii în scurt timp. Din păcate, aceasta s-a întâmplat mai târziu. Înfăptuirea cu succes a obiectivelor menţionate anterior i-au adus lui Nicolae Caranfil renumele de „realizator“ şi, drept urmare, a fost chemat să îndeplinească şi alte funcții, pentru care se cerea îndeosebi o capacitate organizatorică deosebită precum şi știința de a depăși situații dificile și pline de provocări. Între acestea a fost și aceea de cel dintâi ministru al Aerului şi Marinei. Documentele vremii ne spun că Nicolae Caranfil nu a fost numai inginer şi manager, ci și o personalitate cu concepții economice şi sociale deosebite, pe care le-a susținut prin expuneri orale și scrise în diverse momente ale vieții sale. Merită subliniat faptul că, din punct de vedere social,a acţionat în cadrul celor două întreprinderi menționate anterior, SGGE și UCB, printr-o serie de măsuri precum organizarea unui variat sistem de protecţie socială (serviciu medical, pensii de bătrânețe și invaliditate, Casa de Credit, Economie și Ajutor, realizarea unui cartier de locuințe, ajutoare variate pentru copii, colonii de vară, contribuţii la cumpărarea cărților de şcoală etc. Totodată, a asigurat înlesniri pentru ridicarea nivelului profesional. Ca sportiv, a fost campion naţional la scrimă, proba de spadă (1924, 1925, 1927, 1931, 1933, 1934) și la proba de sabie (1924, 1925, 1927). A participat la Congresul anual al Federației Internaționale de Scrimă de la Amsterdam (26-27 iul. 1928) și a participat la Olimpiada de la Amsterdam (31 iul. – 13 aug.1928). A fost și redactor al publicaţiei „Buletin Nautic” al Yacht Clubului Regal Român. Merită amintit și faptul că, în timpul celui de-al doilea război mondial, Nicolae Caranfil a decis să editeze un periodic care să privească în viitor principalele probleme tehnologice ale României, fără a face parte dintr-un partid politic.

„Oameni care au fost”. Nicolae Caranfil, inginer și Om…

Periodicul respectiv se numea „Tehnica și viața“, a avut un caracter interdisciplinar și a desfăşurat o activitate de analiză a stărilor din variate domenii de activitate, cu soluții de perspectivă. Editorialul, al cărui autor obişnuit era Nicolae Caranfil, puncta evenimentele de actualitate şi deducea curajos efectele lor. După anul1944, el spera „să restituie la noi o circulație a ideilor universale, o lămurire a principiilor ce vor domina lumea de mâine“, dar știm din istorie că nu a fost aşa. De aceea, periodicul a trebuit să-și înceteze apariția în anul 1945, iar cei care au apucat să-l vadă, au păstrat amintirea unei reviste deosebite ca fond și prezentare. De-a lungul vieții sale, a colaborat ca publicist la următoarele publicații: Aeronautica, Argus, Buletinul A.P.D.E., Cronica românească, Excelsior, Natura, Radio-fonia, Radiofonia, Revista Fundațiilor Regale, România Aeriană, Tehnica și Viața, Vocea libertăţii. Totodată, în ceea ce privește radiodifuziunea românească, a fost membru în Consiliul de administraţie al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România (din 1929); a fost conferențiar pe multe subiecte la radioul public, a fost comisar al Expoziției Internaţionale de Radio din Parcul „Carol” din Bucureşti (1-20 sept. 1929) și administrator delegat al Societății Române de Radiodifuziune (1932). Nu în cele din urmă, a făcut parte din Comitetul de onoare al Expoziției de Radio de la București (oct. 1932); a fost și delegat din partea Radiodifuziunii Române la Conferința de Radiodifuziune de la Madrid (1932).

„Oameni care au fost”. Nicolae Caranfil, inginer și Om…

Ca „viață socială”, merită amintite și „afilierile” sale. Nicolae Caranfil a fost membru fondator şi preşedinte al Societăţii Sportive „Metropola” (1931),membru în Comitetul de conducere al Ligii Navale Române (din 1933), dar și membru, vicepreşedinte (dec. 1933) şi președinte (1945) al Asociaţiei „Yacht Club Bucureşti”. El a fost membru al Yacht Club Regal Român, vice-comodor al clubului (1934) şi președinte;. Totodată, a fost membru şi președinte al Federației Române de Scrimă (1934-1937), precum și membru în Comitetul de conducere al Uniunii Federaţiilor Sportive din România (U.F.S.R.) (1938-1940). Ca afilieri profesionale, a fost membru al Asociaţiei Producătorilor şi Distribuitorilor de Electricitate din România (A.P.D.E.); delegat general în comitetul de conducere al Asociației, dar și membru şi vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (A.G.I.R.) (1936-1944), precum și membru al Colegiului Inginerilor (1938). Nicolae Caranfil a fost membru corespondent al Academiei Române (23 mai 1940); i s-a retras calitatea de membru corespondent al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1948)106; a fost repus în drepturi ca membru al Academiei Române (3 iul. 1990). Fără vreun motiv aparent, la 25 decembrie 1944, în timp ce reprezenta ţara, trimis de guvern la o conferință internațională, a fost demis din toate funcțiile sale. De fapt, el fusese trimis la Lisabona de către rege şi de guvern, pentru a încerca obţinerea unui armistițiu unilateral cu aliații occidentali, prin detaşarea României de puterile Axei. Din păcate, puterile occidentale au refuzat la acel moment, oferta României.

„Oameni care au fost”. Nicolae Caranfil, inginer și Om…

În aceste condiții, este de înțeles de ce Nicolae Caranfil nu s-a mai întors în țară. La data de 25 noiembrie 1944, partidul comunist, care urmărea să-şi întărească poziția, a organizat o acțiune în forță la SGGE, condusă chiar de Ana Pauker. Întreaga conducere a societății, în frunte cu Nicolae Caranfil, Paul Dimo, Paul Cartianu, Ion S. Antoniu și alții a fost demisă. În anii săi de exil, a fost membru fondator al Mișcării Europene, a făcut parte dintre semnatarii din partea României a documentelor de constituire a Mișcării Europene la Congresul Europei de la Haga din 7-11 mai 1948. După plecarea sa în exil, a fost președinte al Asociației Anglo-Române, membru al Asociației „Prietenii Radiofoniei”, precum și membru al Societății Humanitas, asociaţia culturală a românilor din Franţa de Nord și membru al Ligii Românilor Liberi.

„Oameni care au fost”. Nicolae Caranfil, inginer și Om…

Nici în exil nu a uitat sportul și a fost membru al Clubului de Iaht din New York (New York Yacht Club) (21 dec. 1961). Din păcate, în ultimii 34 de ani ai vieții sale, Nicolae Caranfil a trăit departe de ţara la care a ţinut atât de mult și a trecut la cele veșnice la 22 aprilie 1978, fiind înmormântat la New York.  Cred că, spre final, merită să amintim și ordinele, distincțiile și decorațiile cu care a rost răsplătit de-a lungul timpului:

• Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”, clasa I, pentru aportul desfăşurat în domeniul activităţii sportive (1930);
• Medalia Meritul Cultural pentru Sport clasa a II-a (1931);
• Decorat cu ordinul francez „Legiunea de onoare” în grad de Cavaler (1935);
• Medalia „Virtutea Aeronautică”, clasa a III-a (1936);
• Ordinul „Meritul Cultural pentru Sport” (iun. 1937);
• „Medalia maritimă”, clasa I (aug. 1937);
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, clasa a II-a, pentru sport (1938);
• „Medalia aeronautică”, clasa a III-a (1938);
• Ordinul „Coroana României” (1939);
• Ordinul „Meritul Cultural pentru Sport” în grad de Ofițer (1943);
• „Ordinul Casei Domnitoare” pentru merite deosebite;
• Insigna sportivă de onoare, clasa I;
• Insigna de sportiv internaţional, clasa I.

Personalitatea lui Nicolae Caranfil se înscrie printre cele mai reprezentative figuri de intelectuali români ai secolului al XX-lea. Se poate afirma că este unul dintre cei mai iluştri reprezentanți ai energeticienilor români. Bineînțeles că activitatea multidirecţională  a lui Nicolae Caranfil ar trebui să rămână în memoria românilor de azi, datorită înfăptuirilor remarcabile punctate anterior, dintre care unele cu dăinuire perenă, şi a ideilor deosebite de progres economic şi social care l-au animat şi pe care le-a aplicat. Prin toate acestea, Nicolae Caranfil  s-a înscris categoric în galeria marilor personalităţi ale ţării noastre.

„Oameni care au fost”. Nicolae Caranfil, inginer și Om…

Referitor la viața și realizările sale, Alexandra Rizea spunea că: „A fost un inginer de excepție, implicat în numeroase lucrări publice, inclusiv în amenajarea lacurilor din nordul Capitalei. Meritele sale profesionale au fost recunoscute în ţară și în străinătate, aşa că acordarea numelui de Nicolae Caranfil unui bulevard din zona Herăstrăului își are întreaga îndreptățire. Păcat, însă, că marea masă a concetățenilor noștri nu știe despre cine este vorba.”

Pentru astăzi am terminat  de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Lupașcu, Liviu, „Studii și comunicări”, vol. II, Editura Mega, 2009

Olteneanu, Mihai, „Ingineri mari personalitati Nicolae Caranfil (1893-1978)”, Univers Ingineresc nr.: 3/2003 (291), 1-15 februarie 2003

https://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-3-2003/ingineri-mari-personalitati-nicolae-caranfil-1893-1978_42.html

https://www.olympedia.org/athletes/23206

https://www.bvau.ro/infoghid/index.php/Nicolae_G._Caranfil

https://tinread.bvau.ro/opac/authority/24340

https://olympics.com/en/athletes/nicolae-g-caranfil

https://historia.ro/sectiune/general/cine-a-fost-conducatorul-fugarilor-romani-2261434.html

https://www.icpe-ca.ro/icpe-ca/activitate-stiintifica/istoria-elth/istoria-elth-2020.pdf

https://www.galati.info.ro/strada-dr-petru-groza-este-redenumita-nicolae-caranfil/

https://www.facebook.com/Acad.Ro.Fil.Cj/photos/a.1256404537709725/1495187187164791/?type=3

https://strazicurenume.ro/nicolae-g-caranfil/

https://www.bvau.ro/infoghid/index.php/Nicolae_G._Caranfil