„Oameni care au fost”.  Mihai Tican-Rumano, scriitorul călător prin lume…  
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Nu e nici Jules Verne, nici un Emilio Sargani. Nu este ştiinţific ca cel dintâi, nici fantastic ca cel de-al doilea. Dar este mult mai interesant decât amândoi, fiindcă interesul povestirilor sale constă în aceea că vorbeşte despre ceea ce a văzut şi ceea ce a văzut e atât de ciudat, atât de nou şi, în acelaşi timp, atât de sugestiv, încât nu te poţi sustrage viziunilor pe care le evocă.”– Domingo De Fuenmayor, scriitor spaniol

Ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Reiterez ceea ce am mai spus pe la începuturile acestei rubrici, că toate „portretele vorbite” ale „oamenilor care au fost” sunt creionate exclusiv pe baza surselor pe care le inserez la finalul fiecărui portret. Reiterez faptul că aceste „portrete” nu s-au dorit, nu se doresc și nici nu sunt „viziuni academice” ori de alt tip mai „prețios”, de rămas „pentru eternitate”, ci sunt doar demersuri de aducere la cunoștința publică a unor figuri mai puțin cunoscute către cei care, întâmplător, citesc aceste rânduri. Dacă, vreodată, am lăsat altă impresie și faptul că am extras mai mult dintr-o sursă în detrimentul altora, poate mai interesante sau nu, îmi fac mea culpa! Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre o altă personalitate deosebită, din „panoplia” cu oameni de excepţie care au reprezentat repere de ținut minte în existenţa românească. Am mai postat despre acest om pe o rețea de socializare (pe Facebook, adică) în micul meu calendar enciclopedic pe care-l postez zilnic, după ce m-a inspirat pozitiv un articol din iunie 2016, scris de Denis Grigorescu, corespondent argeșean de-al cotidianului „Adevărul”, amic cu mine pe această rețea și căruia-i mulțumesc pentru elocința și acuratețea acelui articol. Și mi-am adus aminte după ce am citit articolul din „Adevărul” că citisem demult, prin școala generală, o carte a acestui veritabil personaj de roman. Și am mai auzit și văzut destule despre dumnealui în vizitele mele dese pe meleagurile muscelene de-a lungul timpului. După care am descoperit că o altă amică din aceeași rețea este urmașa indirectă a fratelui personalității la care m-am oprit azi, din nou, așa că mi-am zis să revin cu câteva gânduri în câteva rânduri în amintirea acestui om. În opinia mea, cel mai probabil, dacă ar fi existat profesia de „călător profesionist”, cu specializarea de „călător-scriitor”, eroul rândurilor de astăzi ar fi fost cel mai potrivit om de pe planetă pentru a ilustra această meserie. În lipsa acestei „catalogări” în vreo listă de profesii de pe acest pământ, omul acesta a făcut exact cum și ce i-a plăcut să facă, devenind un veritabil „globe-trotter” român care și-a impregnat sufletul cu frumusețea locurilor prin care l-au purtat pașii, viața și mijloacele de transport ale vremii sale. Mai mult decât atât, nu a fost o fire egoistă și a împărtășit și cu ceilalți cele văzute, scriind cu un talent deosebit despre locurile prin care a hălăduit. Și a fost și un bun ambasador al țării sale, prin toate aceste locuri văzute și simțite în viața sa. A fost un pasionat al cărărilor bătute sau nu, iar cei care călătoresc mult înțeleg ca atare aceste cuvinte și nu reprezintă doar o „vânare de vânt” și snobisme ieftine. Este vorba despre un om deosebit, adică omul numit Mihai Tican, un scriitor şi călător român pe mapamond, cel ce şi-a atribuit numelui său original şi pe cel de „Rumano”, adică „Românul”. Firește, zic, din nou, că nu am să pretind vreodată că sunt printre primii care v-aduc aminte despre acesta sau alții ca el, dar cred că orice demers care aduce-n amintire crâmpeie din viața unui om bun și prea devreme uitat merită încercat.

Mihai Tican-Rumano s-a născut la data de 2 iulie 1893, în localitatea Berevoești din județul Argeș şi a trecut la cele veșnice în ziua de 20 martie 1967, la București. Cine a fost el? Păi, pe scurt, acesta a fost un scriitor român, un faimos călător, un veritabil „globe-trotter”, în adevăratul înțeles al cuvântului, din perioada interbelică și, totodată, a fost și un un pasionat colecționar de artă. Acesta a publicat câteva lucrări de-ale sale și sub pseudonimul Michel Tican. Mihai Tican-Rumano, având inoculat, de mic, un pronunţat spirit de aventură, avid de cunoașterea altor meleaguri, de călătorii noi şi de cunoaşterea de locuri cu parfum exotic, şi-a câştigat recunoașterea de „călător-scriitor” în străinătate înainte de a fi cunoscut şi apreciat ca atare pentru cărţile și publicațiile sale aici, acasă, în România. Ce-i drept, ca să fim sinceri, nici astăzi nu este prea cunoscut aici, la noi acasă, fapt care confirmă, încă o dată, vechea vorbă care zice că nimeni nu-i profet în ţara lui. Probabil că acest om ar merita să se scrie o carte ori un scenariu de film despre viața sa. Ar i o idee bună, zic, pentru cei pricepuți în a face asta! Mihai Tican-Rumano spunea despre el, către apusul vieții sale, că: „Nesațul meu de a călători n-a fost alimentat de nici o ambiție deșartă, pentru că pe acest tiran l-am purtat în mine, așa cum își poartă licuriciul lumina.”. Cert este că Mihai Tican-Rumano a avut o viaţă spectaculoasă, cu călătorii în toată lumea. Practic, a fost în toate Americile, în America de Sud, în America Centrală şi de Nord, după care a văzut și locurile de la Antipozi, călătorind prin Australia şi Noua Zeelandă, a fost și prin Congo, colonie belgiană la acea vreme, s-a „vânturat” prin Africa de Vest şi prin Africa Centrală. Probabil, cel mai mult i-a plăcut în Africa, pentru că s-a întors, de mai multe ori, în acest continent de care a fost fascinat tot timpul, pentru a vizita şi estul acestuia, după ce a locuit, pentru o vreme, în Spania şi a publicat acolo diverse cărţi de călătorie în limba spaniolă, traduse ulterior şi în română, scrieri ce au avut un mare succes în perioada interbelică și pe la noi pe acasă.

În anul 1934, la Addis Abeba, Mihai Tican-Rumano a fost primit chiar de către împăratul Haile Selassie I al Etiopiei, după care și-a consemnat experiențele sale abisiniene (nume sub care erau cunoscute meleagurile etiopiene de azi), în cartea „Abisinia”, lucrare apărută în anul 1935, având o prefață scrisă de istoricul şi publicistul Radu D. Rosetti, cunoscut în epocă publicului larg românesc. Este interesant de menționat că, în contextul agresiunii comise de Italia fascistă condusă de „Il Duce”-le Benito Mussolini împotriva Abisiniei şi recunoscător față de contribuția avută de Mihai Tican-Rumano în promovarea în lume a cunoștințelor despre poporul etiopian, prin cartea sa „Abisinia”, care a fost tradusă în limba spaniolă, cu titlul: „Viaje a través de la Etiopia de hoy”, împăratul Haile Selassie i-a conferit scriitorului român Ordinul „Steaua Etiopiei”, în grad de ofițer. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu-i puţin lucru

Câteva date despre „începuturile” sale, avcasă, în Argeșul natal, cred c-ar fi necesare acum. Repet ce am mai zis anterior, adică Mihai Tican-Rumano a avut o viaţă demnă de un scenariu de film de succes. Născut în Berevoeștii Argeșului, pe la cincisprezece ani, ajunge băiat de prăvălie la un negustor din Câmpulung-Muscel, aproape de Berevoieștiul natal, iar apoi „îşi ia lumea-n cap” şi pleacă la Bucureşti, de unde, după scurt timp, va lua drumul Brăilei pentru o perioadă şi va ajunge apoi la Constanţa. A trăit din diverse experiențe de viață care l-au întărit pentru ce a urmat în viața sa! De aici, din Constanța, drumurile vieții sale îl vor purta în întreaga lume şi va scrie, pentru o perioadă de aproape patru decenii, pe tot mapamondul. Mihai Tican-Rumano a stat la Constanţa pentru o scurtă perioadă, iar apoi s-a îmbarcat, ca ajutor de bucătar, pe un vapor aflat sub pavilion italian. Nu avea de unde să știe că va dura ceva timp până când va reveni pe meleagurile românești. Drumurile fără pulbere ale Mării Negre și ale Mediteranei l-au purtat până în Italia. Aici, după ce a lucrat câteva luni ca băiat de prăvălie în sudul Italiei la un proprietar pe nume Don Rafael din Napoli, Mihai Tican ia primul contact cu „continentul negru” și îşi continuă călătoria către Africa până la Mogadiscio, capitala Somaliei. După prima sa experienţă africană, se îmbarcă apoi pe un vas scare urma să-l poarte către America de Sud, cu destinaţia Argentina, ţară în care Mihai Tican-Rumano a cunoscut nenumărate satisfacţii dar şi neîmpliniri ale unei vieţi trăite la întâmplare în întâlnirea sa cu soarta. Ca-n orice viață, cu bune și cu rele…

Mihai Tican a locuit pentru o perioadă de nu mai puțin de paisprezece ani în Argentina, ţară în care Mihai Tican a dus o existenţă realmente fascinantă, plină de aventuri, cu trăiri diverse oferite de experiențele unei lumi pline de culoare, viaţă şi întâmplări nebănuite. În cei paisprezece ani cât a rămas în Argentina, Mihai Tican-Rumano a lucrat de toate pentru a-și câștiga existența, fiind chiar și hamal, dar şi şofer ori publicist. Printre multe alte ocupații pe care le-a avut pentru a se putea întreține! O întâmplare fericită a vieţii sale a făcut ca, la Buenos Aires, în capitala argentiniană, să fie luat sub „aripa ocrotitoare” a unei familii foarte binevoitoare și destul de bogată, familie care-i oferă posibilitatea continuării studiilor începute şi neterminate acasă, în România. În paralel, Mihai Tican îşi valorifică o capacitate deosebită de a fi autodidact și îşi îmbogăţeşte cunoştinţele generale şi învaţă, totodată, limbile spaniolă, franceză, portugheză şi chiar greacă. Simțind că este călător prin vocaţie, din Argentina pleacă spre America de Nord, vizitând, în drumul său, Mexicul, SUA şi Canada, iar ulterior va plecs și va ajunge tocmai în Australia, Noua Zeelandă şi prin Antile. La numai nouăsprezece ani ani,totodată, a început să îşi valorifice talentul de a scrie frumos, precum și talentul jurnalistic aproape înnăscut şi publică însemnări de călătorie în diverse publicții din Argentina, în La Plata şi Buenos Aires, sub numele de Mihai Tican, nume la care va adăuga, ulterior, pseudonimul său literar „Rumano”, adică „Românul”. Probabil că i se făcuse dor şi de Argeşul său natal şi a ţinut să se mândrească şi cu originea sa românească. Poate tocmai de aceea, apropo de dorul de meleagurile natale, în anul 1916, lui Mihai Tican îi apare tocmai acolo, departe, la Buenos Aires, volumul intitulat „Despre pământul drag al patriei mele” cuprinzând descrieri ale plaiurilor româneşt, așa cum și le aducea el aminte din copilărie și adolescență. Începând să fie tot mai cunoscut în mediul jurnalistic şi publicistic de limbă spaniolă, a colaborat cu mai multe ziare din Spania, mai ales din Barcelona şi Madrid, publicând diverse însemnări de călătorie. În anul1923, Mihai Tican îl cunoaşte, în portul sud-american La Plata, pe belgianul Georges Laffite, reprezentantul unei case de comerţ din Congo-ul belgian, cu care leagă o strânsă prietenie şi cu care va explora ţinuturile africane. La iniţiativa lui Laffite, face prima călătorie veritabilă pe pământ african, călătorie care-l va fermeca şi care-l va urmări, prin cele trăite și văzutee, toată viaţa. Astfel, timp de un an şi o lună, însoţit de amicul său Laffite, colindă prin toată Africa de Vest, vizitând Senegalul, Mauritania, Guineea, Sierra-Leone, Coasta de Fildeş, Congo, Angola, Nigeria, Gabon şi Liberia, într-un veritabil tur de forţă pentru orice călător veritabil! La întoarcerea din Africa, se opreşte în Spania, la Madrid, iar în anul 1924, pentru a-şi potoli, măcar parțial, dorul de ţară, revine pentru o scurtă perioadă în România, pe care o găseşte mai Mare, mai „dodoloață”, întregită în absența sa. În perioada anilor 1924-1931, locuieşte preponderent în Spania, perioadă a vieţii sale care a fost, în același timp,„colorată” cu alte călătorii prin lumea largă. În anul 1925, pleacă, din nou, din Barcelona, oraşul principalelor activităţi ale sale din domeniul publicistic şi literar, pentru a face o expediţie „de vânătoare” de-a lungul fluviului Congo. Despre care va scrie cu nesaț și cu pricepere, firește!

În anul 1927, Mihai Tican începe să publice mai multe articole şi însemnări de călătorie în diverse gazete şi reviste atât din Barcelona cât şi din Madrid. În anul 1930, vede lumina tiparului, la Barcelona (loc unde vor fi publicate toate cărţile sale ulterioare scrise în limba spaniolă), prima carte de călătorie al lui Mihai Tican-Rumano: „La Vida del Blanco en la Tierra del Negro” (adică „Viaţa albului în ţara negrului”). În anul 1928, publică noi cărţi în spaniolă, cărţi care îl vor face foarte cunoscut în lumea literară şi publicistică de limbă spaniolă. Printre aceste cărţi, pot fi enumerate şi: „Pierduţi printre fiare”, volum netradus, încă, în limba română, „Omul maimuţă şi femeile lui”, „Dansul canibalilor”, „Monstrul apelor”, „Lacul cu elefanţi” sau „În inima pădurii virgine”, la fel, carte netradus încă, în limba română. Pentru a reface legătura sa cu ţara-mamă, România, Mihai Tican trimite şi publică însemnări de călătorie în ziarele „Universul” şi „Curentul”, ziare foarte în vogă în acea perioadă. Cezar Petrescu avea să scrie în „Curentul” din data de 29 iunie 1928, o descriere amănunțită  a omului nostru despre care vorbim azi: „Un explorator român necunoscut în România – Mihai Tican-Rumano”. Mihai Tican a fost, în același timp, şi „creator de presă” şi a înfiinţat un ziar în Spania, un periodic în care au publicat mai mulți români, printre care şi istoricul Nicolae Iorga şi scriitorul Victor Eftimiu. Între anii 1928 şi 1929, Mihai Tican-Rumano este acreditat ataşat de presă onorific al României la Madrid, publicând, secvenţial, romane de călătorie şi aventuri, folosind pentru aceasta experienţa sa bogată din călătoriile întreprinse pe mapamond. În anul 1929, editura ziarului „Universul” îi traduce în limba română cartea scrisă în spaniolă „Viaţa albului în ţara negrului”, iar în perioada 1929-1930, a editat și publicat, la Barcelona, ziarul „Dacia”, un săptămânal hispano-român în care Mihai Tican-Rumano  a popularizat, ca nimeni altul în arealul hispanic, plaiurile româneşti şi cultura românească. Cred că este bine de menționat că acest ziar „Dacia” era trilingv și apărea, practic, în mai multe limbi, în spaniolă, franceză şi română. În paginile ziarului său, cum spuneam și anterior, şi-au găsit loc rândurile scrise de mai mulți români cunoscuţi cum au fost: Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu sau Victor Eftimiu. În aceeaşi publicaţie, Mihai Tican-Rumano a publicat frecvent articole despre folclorul românesc, despre artele populare decorative şi alte articole în care face cunoscută istoria, cultura şi civilizaţia românească.În același timp, a început să îi placă să acumuleze piese și lucrări artistice de marcă, mai ales dina rta plastică, lucrări pe care le va dona, cla finalul vieții sale pământene, muzeelor de pe plaiurile argeșene natale.

Ulterior, în anul 1930, Editura „Cartea Românească” i-a tipărit volumul, tradus în mai multe limbi, „Lacul cu elefanţi” cu o prefaţă scrisă de Manuel Rivas (carte peste care am dat în copilărie, la o mică bibliotecă sătească din nord-vestul țării), iar Editura „Universul” i-a publicat cartea „Sărbătoarea luptelor cu tauri, regulile şi istoricul lor” cu o scrisoare introductivă şi prefațată de oameni de marcă cum au fost Liviu Rebreanu, Corneliu Moldoveanu şi Ionescu Sion. În anul 1931, Mihai Tican, părăsește lumea hispanică, va reveni acasă și se stabileşte în România. Nu a stat de pomană, pentru că firea sa era una extrem de activă şi a lucrat ca redactor la ziarul „Universul”, acolo unde a mai publicat, de altfel, și diverse corespundențe anterioare, transmise din alte „lumi”. În acelaşi timp, simțind rolul în masivă creștere al răspândirii radioului în România, a început şi a întreţinut o ferventă și fructuoasă colaborare cu Radioul național românesc printr-o serie lungă de diverse emisiuni şi conferinţe radiofonice pe teme din ce în ce mai variate, axate, în principal, pe experiențele sale acumulate pe meridianele și paralelele pe unde l-a purtat anterior viața.  Tot în anul 1930, la 29 octombrie, Mihai Tican „se aşează la casa lui”, cum se zice şi s-a căsătorit cu avocata Silvia Petrescu. În 1932, i se face onoarea de a fi prețuit și acasă și este primit ca membru cu drepturi depline al Societăţii Scriitorilor Români. Continuă colaborările începute anterior cu diverși oameni de cultură cunoscuți şi menţine strânse relaţii de amiciţie cu Liviu Rebreanu, Radu Rosetti, Dimitrie Gusti, Ion Minulescu, Corneliu Moldoveanu, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Cincinat Pavelescu sau Ion Luca. Dar, cum era de așteptat, spiritul său de călător, căruia-i „stă bine cu drumul”, nu-i dă pace, așa că, în decembrie 1934, Mihai Tican porneşte, împreună cu soția sa, într-o nouă călătorie, de această dată în estul Africii, continentul său favorit, parcurgând itinerariul Istanbul-Bosfor-Marea Marmara-Marea Egee-Pireu-Beirut-Haifa-Alexandria-Port Said-Marea Roşie-Djibouti-Abisinia. La sfârşitul anului 1935, îi apare, în două ediţii, volumul monografic „Abisinia”, prefaţat de Radu D. Rosetti, carte care-i figurează şi astăzi la loc de cinste în panoplia monografică al Etiopiei. A fost prilejul pentru care Mihai Tican-Rumano primeşte de la împăratul Haile Selassie, cum aminteam și anterior, drept recunoştinţă pentru popularitatea făcută ţării sale, Ordinul „Steaua Etiopiei”, în grad de ofiţer. Tot împreună cu soţia sa, Silvia Petrescu, Mihai Tican face o altă călătorie în Spania, de care i se făcuse dor, la sfârşitul anului 1935 şi începutul anului 1936. În Spania, este martor al victoriei Frontului Popular Spaniol în alegerile din februarie 1936, iar în luna martie, pentru meritele deosebite în sprijinirea aspiraţiilor poporului spaniol, prin articolele şi cărţile sale, preşedintele Republicii Spaniole, Alcado Zamora, i-a decernat medalia de „Cavaler al Ordinului Republicii”. Un fapt de care a fost mândru întotdeauna. Din păcate, războiul civil spaniol și cele ce au urmat acestuia i-au îngrădit, ulterior, prezența în locurile din Peninsula Iberică pe care le îndrăgise atât de mult.

În anul ce a urmat, în 1937, îi apare la Editura „Cugetarea” un volum de factură „poliţistă”, o carte despre lumea localurilor şi a cazinourilor de noapte, cu titlul „Nopţi barceloneze. Bario Chino”, cu o prefaţă scrisă de amicul său, scriitorul Liviu Rebreanu. Nu prea am găsit surse care să-mi descrie evenimente marcante din viața sa până la finele celui de-al doilea război mondial. Ulterioar, în perioada anilor 1945-1947, Mihai Tican a activat pe un un post de corespondent de presă străină pentru limbile spaniolă şi portugheză, post pe care-l deţinuse, de fapt, cu câteva intermitenţe, şi mai înainte. Mihai Tican a fost cum am spus și anterior, printre altele, şi un pasionat colecţionar de artă şi a colecţionat obiecte de artă de pe toate meridianele pe unde a călătorit. La acesta l-au ajutat și sursele financiare provenite de la soția sa care, se spune, ar fi fost destul de bogată. Nu a ţinut aceste obiecte de artă doar pentru el şi, spre sfârşitul vieţii, a donat muzeului din Câmpulung-Muscel un număr de 245 de tablouri, sculpturi şi alte obiecte de valoare artistică. Prin amabilitatea unor oameni faini din Câmpulung-Muscel, mă bucur că am văzut și eu o parte dintre aceste obiecte. Timpul a început să treacă și pentru al nostru scriitor-călător, așa că, undeva prin anul 1950, Mihai Tican-Rumano se îmbolnăveşte la plămâni, contractând o insuficienţă respiratorie, boală care-l va urmări şi îl va „toca” la sfârșitul zilelor sale. La data 5 septembrie 1959, Mihai Tican-Rumano  a donat muzeului din Câmpulung-Muscel un număr de 170 de tablouri în ulei, acuarelă, cărbune, tuş şi desen şi 27 de sculpturi de diverse origini artistice. Astăzi, colecţia donată de Mihai Tican-Rumano acestui muzeu numără peste 245 de obiecte, după cum aminteam anterior. Printre donaţiile amintite se numără valoroase opere semnate de celebrii Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Henri Catargi, Lucian Grigorescu, C.D. Mirea sau C. Baraschi. La muzeul orășenesc din Câmpulung Muscel și-a „supravegheat” mereu operele donate, pe timpul cât trăia și chiar se zice că a reușit să oprească modificarea unui tablou care se părea slujbașilor vremii că este prea burghez. Dar și acasă, la Berevoeşti, satul său natal pe care nu l-a uitat niciodată, oriunde l-ar fi purtat paşii pe glob, a înfiinţat chiar un muzeu rural de artă plastică pe care l-a înzestrat cu un număr impresionant de 178 de tablouri, la care s-au mai adăugat şi alte donaţii ulterioare. Clădirea muzeului din Berevoeşti, construită în 1936, cu destinaţia de şcoală, a fost renovată undeva prin anul1985.

Unele surse de presă spun că s-ar fi întâmplat aceasta, adică lucrări de renovare, și acum vreo cinci ani, în 2017, de către administrația locală din Berevoiești. Diverse surse mai spun, totuși, că acest loc, care ar putea aduce mulți turiști, străini sau români, dornici a-l cunoaște și aici, acasă, pe marele scriitor-călător, nu este prea bine pus în valoare de aceeași administrație locală, programul acestui sit muzeal este aleatoriu iar custodele acestuia ar fi greu de găsit de către cei doritori a-l vizita…Nu vreau să „dau cu parul”, dar dacă este așa, e mare păcat! Într-o scurtă convorbire cu urmașa indirectă (strănepoata fratelui Gheorghe al personajului gândurilor de azi), doamna Nicoleta Tican Moiceanu, dumneaei îmi spunea că nu este, din câte cunoaște, un program standard, dar la solicitare către primărie, atât muzeul cât și casa memorială a scriitorului pot fi vizitate. Sincer, aș dedica, dac-aș fi în administrația locală de acolo, mai mult efort pe popularizarea memoriei acestui om și aș aduce mai mulți turiști în zonă…Și aș face niște drumuri mai bune pentru accesul în zonă, dar mă opresc aici cu criticile! În anul 1964, lui Mihai Tican, îi apar, sporadic, în unele ziare, însemnări despre locurile natale precum şi despre fauna şi flora exotică a pădurilor africane pe care le cunoscuse atât de bine și-i plăcuseră atât de mult. Nu e bine de uitat a menționa și un fapt destul de elevant despre faima sa din perioada interbelică. Așa se face că împăratul Etiopiei, Haile Selassie, fiind oaspete al României pe timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, îl revede la Bucureşti pe autorul lucrării „Abisinia”, Mihai Tican-Rumano, acesta fiind invitat ca oaspete de onoare al împăratului la dineul oferit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, la solicitarea expresă a șefului statului etiopian.

Ulterior, în anul 1967, insuficienţa respiratorie de care suferea de la începutul anilor ‘50 și despre care aminteam anterior, i se agravează galopant, iar la 20 martie, în acelaşi an, Mihai Tican-Rumano trece la cele veşnice, după o viaţă mult mai palpitantă decât a multor pământeni, plină de aproape patru decenii de călătorii pe tot mapamondul. Mihai Tican a lăsat în urma sa nu mai puţin de patruzeci de cărţi scrise în mai multe limbi şi nenumărate articole scrise-n lumea largă și acasă în România, scrieri care l-au consacrat definitiv în literatura română de călătorie. Trebuie să reamintim aici, în acest context că,din păcate, aşa cum spunea amicul său bun, scriitorul Cezar Petrescu, în anul 1929: „Mihai Tican-Rumano este un explorator și călător celebru, un scriitor de călătorii la fel de celebru, dar necunoscut în România”… Şi tot din păcate, spusele lui  Cezar Petrescu par a fi astăzi mai actuale ca niciodată!

Către sfârșitul acestor rânduri am să inserez aici un citat mai lung dintr-un material publicat în „Observator cultural” din 13 noiembrie 2015, cu referire la o lucrare a lui Mihai Tican-Rumano, republicată la Editura Polirom, pentru că mi se pare relevant și pertinent acest material: „Toate aceste necesare lămuriri le aduce profesorul Mircea Anghelescu, într-o erudită şi cuprinzătoare prefaţă –Tican Rumano şi Africa– la volumul „Sub soarele Africii răsăritene” (Editura Polirom, 2015, Biblioteca „Memoria“), recent apărut. Avem relatarea succintă şi colorată a unei călătorii care l-a adus pe curiosul pui de ţăran în postură de explorator internaţional care, plecând de la Constanţa, ajunge în Istanbul, Beirut, Haifa, Alexandria, Port Said, trecând prin Canalul Suez, spre Marea Roşie şi apoi în Oceanul Indian. Este limpede că nu mulţi dintre noi vor ajunge în Zanzibar, chiar dacă Ierusalimul şi Cairo, vizitate la întoarcere, sunt azi destinaţii turistice la îndemâna oricui. Călătorul nostru notează tot ceea ce vede şi aude, trăieşte senin şi dispus să înregistreze tot ceea ce i se pare relevant. Şi are ce înregistra: lumea arabo-africană, încă în epoca dominată de franco-englezi, se deschidea atunci către o modernitate care azi pare că se închide la loc. Personaje exotice, întâmplări-păţanii fel de fel, plimbări pe jos sau cu barca, mese şi taclale cu diverşi…Textul e însoţit de poze alb-negru, foarte frumoase. Nimic spectaculos care să facă dintr-o carte de note de călătorie un roman de aventuri. Sau un eseu cu ştaif, cum ar fi „Bioramul” lui Camil Petrescu. Dar cui îi plac călătoriile în timp şi spaţiu – mie da! – poate plonja cu plăcere în lumea descrisă de Mihai Tican-Rumano. Faptul că editorul de azi a schimbat titlul iniţial al cărţii din 1930, „Viaţa albului în ţara negrilor”, pentru a fi corect politic şi pentru a nu supăra pe nimeni, spune ceva în plus despre lumea de azi. În care un afro-american ajunge preşedinte al SUA, iar albii se duc aiurea, să caute de lucru în lume. Nu doar să scrie cărţi, precum Mihai Tican Rumano.”  Am să închei această scurtă trecere în revistă a vieţii celui ce a fost scriitorul şi călătorul neobosit Mihai Tican-Romano prin a repeta citatul vorbelui lui de la începutul acestor rânduri: „Nesațul meu de a călători n-a fost alimentat de nici o ambiție deșartă, pentru că pe acest tiran l-am purtat în mine, așa cum își poartă licuriciul lumina.”

Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Valentin Borda: „Pe urmele lui Mihai Tican Rumano”, Editura Abeona, București, 1992

http://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Tican-Rumano-Mihai.-1905-1981.-Inv.-1849.PDF

https://www.cjarges.ro/povestea-fascinanta-a-celebrului-scriitor-calator-mihai-tican-rumano

https://www.anticariatbazar.ro/autori/Mihai_Tican_Rumano/

https://www.cartepedia.ro/autor/mihai-tican-rumano-26047

http://www.evenimentulmuscelean.ro/index.php/cultura/20117-mihai-tican-rumano-scriitorul-si-exploratorul-muscelean-atat-de-putin-cunoscut

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V1295/pdf

https://www.bjarges.ro/casa-memoriala-mihai-tican-rumano/

https://www.rri.ro/es_es/mhai_tican_rumano_el_escritor_viajero-10528

http://amfostacolo.ro/im.php?id=67884

https://adevarul.ro/stiri-locale/pitesti/viata-romanului-mihai-tican-rumano-1713937.html

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1729&-Colectia-de-Arta-Plastica-Mihai-Tican-Rumano-BEREVOESTI-Arges