„Oameni care au fost”. Generalul Leonard Mociulschi, un vânător de munte și războaiele sale…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Acest maior posedă toate aptitudinile în mod excelent ce trebuie să le aibă un bun vânător de munte, un bun schior şi alpinist de clasa prima şi apt pentru cele mai grele oboseli, de o imensă putere de muncă. Corpul de Vânători de Munte a făcut o frumoasă achiziţie având în rândurile sale un ofiţer superior înzestrat cu toate calităţile unui prea bun ostaş“ – Locotenent-colonelul Rudolf Stokhamer, comandantul Batalionului 6 V.M. „Crișan” din Aiud în 1921.

Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cel care a fost generalul de vânători de munte Leonard Mociulschi, o legendă a acestei specialități militare de elită a oștirii române, specialitate existentă de peste un secol încoace, mai precis din 3 noiembrie 1916. Anul acesta, la 1 iulie, se va sărbători centenarul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, continuatoarea tradițiilor militare ale Diviziei 2 Vânători de Munte înființată la 1 iulie 1923 în garnizoana Bistrița. Paradoxal, Brigada 2 Vânători de Munte din Brașov nu este continuatoarea tradițiilor Diviziei 1 Vânători de Munte de pe meleaguri brașovene și „împrejurimi”, dar informal, firește că este continuatoare și a tradițiilor acesteia, pentru că, la această oră, nu mai avem în organica armatei noastre decât două brigăzi de vânători de munte: Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Brașov și Brigada 61 Vânători de Munte, cu sediul la Miercurea Ciuc. Am ales să vă prezint azi câteva rânduri despre o mare personalitate despre care orice vânător de munte care se respectă a auzit. Despre cel care a fost comandantul Brigăzii (Diviziei) 2 Munte și a Corpului de Munte, generalul Dumitrache, am mai scris și puteți citi la acest link https://jurnalspiritual.eu/portret-de-erou-generalul-de-corp-de-armata-ion-dumitrache-un-vanator-de-munte-si-a-sa-divizie-de-cremene/

Acum, voi trece să vă zic câteva vorbe despre omul despre care vă spuneam și țin să menționez că majoritatea datelor și informațiilor din rândurile ce urmează se datorează lucrării „Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor”, apărută la Editura Univers Științific, București, în anul  2008, avându-i ca autori pe colonelul (rtr.) Gheorghe Suman și pe lectorul univ. dr. Adrian Mociulschi, nepot al generalului (bunicul său i-a fost frate acestuia). Aceasta este o lucrare la care am avut onoarea de a fi colaborator (atenție, nu co-autor, dar sufletul și fapta mi-au fost la fel de implicate și asta o știu cei care cunosc în ce mod m-am implicat la vremea apariției lucrării…).

Leonard Mociulschi, originar din nordului Moldovei, Leonard Mociulschi s-a născut la 27 martie 1889 în localitatea Siminicea, pe atunci în judeţul Botoşani, astăzi în judeţul Suceava, originar dintr-o veche familie de nobili polonezi naturalizată în România. În familie şi la şcoala primară din sat, a primit o bună educaţie, în spiritul cinstei, corectitudinii, demnităţii şi dragostei pentru ţara românească. Între anii 1901-1907, a urmat cursurile Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava, aflat pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, unde şi-a îmbogățit cunoştinţele, îndrăgind, cu precădere, istoria, geografia şi sportul. Dintre ramurile sportive agreate de el, putem aminti: schiul, scrima şi excursiile montane. Între anii 1908-1912, şi-a efectuat stagiul militar timp de doi ani în Regimentul 13 „Ştefan cel Mare” din Iaşi, apoi a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie din Bucureşti, la absolvirea căreia a fost repartizat, cu grad de sublocotenent, pe funcţia de comandant de pluton în regimentul de infanterie din Botoşani.

În anul 1913, Leonard Mociulschi a participat la primul război balcanic, îndeplinind funcţia de adjutant al comandantului de regiment. În anul 1914, a urmat cursurile „Şcolii de Tragere a Infanteriei” din Slobozia, unde a intrat în conflict cu instructorii militari, acordându-i-se la sfârşit verdictul „Neabsolvit”, din cauza divergențelor de opinii, catalogate de instructori ca indisciplină. Încă din timpul şcolii militare dar mai ales după absolvirea acesteia, sublocotenentului Leonard Mociulschi s-a exprimat public pentru înlocuirea atacului frontal în luptă la eşaloanele de nicel companie și batalion cu manevra de învăluire şi de întoarcere în flancul şi spatele inamicului, teorie care contravenea regulamentelor rigide ale vremii precum şi doctrinei militare româneşti care nu concepea decât izbirea frontală. Fiind un foarte bun trăgător, atât cu puşca cât și cu mitraliera, nu a putut fi de acord cu  normele şi regulile de tragere destul de depășite care i se predaseră în Şcoala de Tragere a Infanteriei, prezentând instructorilor alte variante, metode, norme ori reguli cu care aceştia n-au fost de acord şi, drept urmare, l-au apreciat necorespunzător. Ulterior, în toate „foile calificative” dintre anii 1912-1916, comandanţii pe care i-a avut, în unanimitate, l-au apreciat pe sublocotenentul Leonard Mociulschi ca fiind, în limbajul vremii: „Prea bun pentru funcţia pe care era încadrat, manifestând mult zel şi inteligenţă. E un ofiţer neobosit şi gata oricând de a executa toate ordinele, fără murmur. E un camarad bun şi serios. Are o conduită exemplară, promiţând mult pentru viitor. Aprecierea generală fiind de FOARTE BUN”. La intrarea României în prima conflagrație mondială, la 15 august 1916,  locotenentul Leonard Mociulschi se afla în acelaşi regiment, încadrat pe funcţia de comandant al Companiei 11 Infanterie. A trecut Carpaţii, prin Pasul Oituz, în cadrul Diviziei 8 Infanterie şi Armatei de Nord şi a intrat în Transilvania, pe jos, în fruntea companiei sale, până în apropiere de Sovata, traversând, prin lupte grele, Munţii Gurghiului. În fruntea companiei sale a nimicit rezistenţele maghiare de la Berzunţ, Pasul Bucin şi Izvoarele Târnavelor, precum şi din Praid, prin acţiuni manevriere şi de întoarcere, exact ce știa să facă mai bine! După retragerea din Transilvania, începând cu 1 noiembrie 1916, Brigada 16 Infanterie din Divizia 8 Infanterie, din care făcea parte şi locotenentul Leonard Mociulschi a fost subordonată din punct de vedere operativ Diviziei 15 Infanterie comandată de generalul Eremia Grigorescu, desfăşurând lupte dure în Pasul Oituz şi pe înălţimile adiacente. În această perioadă, a fost numit, pe front, comandant al Batalionului 3 Infanterie din acelaşi regiment, cu care a desfăşurat lupte grele pe vârfurile Cernica, Fata Moartă, Bradului şi Runcului, vârfuri de pe care a aruncat peste graniţă resturile trupelor germane din Grupul Gerock. În luna decembrie din 1916, tot în compunerea de luptă a Diviziei 15 Infanterie, Batalionul 3/Regimentul 8 „Dragoş”/ 29 Infanterie, batalion comandat în luptă de locotenentul Leonard Mociulschi, a desfăşurat lupte acerbe de apărare pentru interzicerea accesului trupelor germano-austro-ungare pe direcţia Târgu Secuiesc-Piscul Mesteacănului-Soveja. Acest batalion precum şi regimentul din care făcea parte au dus lupte grele la Zboina Neagră, Soveja şi Piscul Mesteacănului din Munţii Vrancei. În lupta cu adversari mult mai puternici, rezistenţa deosebit de dârză, până la sacrificiu, a militarilor acestui batalion, s-a dovedit a fi la înălţimea iscusinţei şi bravurii comandantului, locotenentul Leonard Mociulschi, care împreună cu Brigada 16 Infanterie şi Divizia 15 Infanterie au jurat împreună că „pe acele direcţii inamicul nu va trece” şi au avut dreptate. Azi, poate părea ciudat că un ofițer cu gradul de locotenent comanda un batalion, dar ofițerii superiori cădeau la datorie mai repede decât puteau fi înlocuiți la comandă și cineva trebuia să comande subunitățile! Ulterior, în vara anului 1917, a participat la marea ofensivă a Armatei 2 Române, comandată de generalul Alexandru Averescu, de la Mărăşti, participând și aici la obținerea acelei victorii memorabile. În 1917 și-a cerut mutarea în Regimentul 35 Infanterie „Matei Basarab”, unitate cu care, în funcție de comandant de companie, între anii 1917-1920 a participat intens la luptele pentru „curăţirea” nordului Moldovei de trupele ruseşti aflate în retragere din România, după revoluţia bolșevică „din octombrie”. Printre altele, în fruntea companiei sale, căpitanul Leonard Mociulchi s-a distins în luptele din Gara Ocniţa, la Bălţi, la Maslovka şi Lincăuţi cu forţe austriece şi ruseşti, care au produs multe nelegiuri, jafuri şi distrugeri în această parte a ţării. După anul 1920 a revenit la prima sa unitate, Regimentul 8 „Dragoş”/ 29 Infanterie, pe funcţia de comandant al Batalionului 1 Infanterie şi comandant secund al acestei unităţi. Pentru faptele de arme în războiul pentru Întregirea Neamului căpitanul Leonard Mociulschi a fost  decorat cu Ordinele „Steaua României”, „Coroana României” şi cu medalia „Crucea Comemorativă” a Războiului 1916-1918 având barete de Ardeal, Carpaţi, Oituz, Mărăşti şi Târgu Ocna. În semn de recunoştere a contribuţiei sale pe câmpul de onoare a fost decorat din partea Armatei Franceze aliate cu „Crucea de Război” a acestei ţări. Mare admirator al vânătorilor de munte, înfiinţaţi în 1916, cere mutarea în aceste trupe şi, din anul 1921 şi până în 1932, timp de unsprezece ani, a activat în Batalionul 6 din Grupul 3 Vânători de Munte, în Batalionul 12 din Grupul 6 Vânători de Munte şi în Batalionul 8 din Grupul 4 Vânători de Munte din Divizia 2 Vânători de Munte, pe funcţii de comandant secund, ajutor pentru tactică, şef birou instrucţie, ajutor administrativ, comandant al Centrului de Instrucţie la Munte, director de exerciţii tactice şi profesor la Școala ofiţerilor de corp. Meritele şi rezultatele sale excepţionale îl recomandau, an de an, pentru funcţia de comandant de batalion (corp aparte), ceea ce s-a întâmplat în anul 1932, prin numirea sa în funcţia de comandant al Batalionului 9 Vânători de Munte din Sighetu Marmației. Perioada 1932-1933 a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa profesională a locotenent-colonelului Leonard Mociulschi.

La 1 noiembrie 1933, a fost solicitat de generalul Gheorghe Rasoviceanu, comandantul Diviziei 1 Vânători de Munte, precum și de comanda Corpul Vânătorilor de Munte să preia comanda Batalionului 4 Vânători de Munte din Predeal, propunere susţinută chiar şi de Regele Carol al II-lea, cel a cărui tinerețe a fost legată de vânătorii de munte. A luat comanda acestei unități, dar neînțelegeri repetate cu comandantul Grupului din care făcea parte batalionul său, l-au făcut ca, la 1 februarie 1934, să se mute înapoi la Batalionul 9 Vânători de Munte din Sighetu Marmației. Perioada anilor 1934-1940 a fost perioada de glorie a colonelului Leonard Mociulschi la comanda acestei unităţi şi, ulterior, a Grupului 5 Vânători de Munte. Controalele şi inspecţiile au arătat că aceste unităţi deţineau supremaţia în Corpul Vânătorilor de Munte prin performanţele obţinute la instruire, la instrucţia pe schiuri, în gestionarea bunurilor materiale, în ordinea interioară şi disciplina militară. În această perioadă, colonelul Leonard Mociulschi a fost solicitat să organizeze şi să conducă mai multe aplicaţii tactice cu batalioanele, grupurile şi Diviziile 1, 2 şi 3 Munte, să țină foarte multe lecții la pregătirea ofiţerilor superiori din garnizoanele Sighet, Zalău şi Bistriţa, să organizeze concursurile de schi pe divizie care, la vremea respectivă, au constituit modele pentru cadrele din statul major al acestei mari unităţi.La 1 august 1940, a fost numit comandant al Brigăzii 1 Mixte Munte, unde, până la 1 noiembrie 1940, a obţinut rezultate foarte bune, dar nefiind prea agreat de generalul Ion Antonescu, ajuns între timp Conducătorul Statului Român, la 1 noiembrie este schimbat din funcţie, fiind numit, pentru trei luni, comandant al Grupului 4 Vânători de Munte din Deva, sub comanda colonelului Ion Dumitrache. La începutul anului 1941, războiul nu era departe… La 1 februarie 1941, a fost numit comandant secund al Brigăzii 1 Mixtă Munte, tot de către generalul Ion Antonescu, iar, începând cu 3 iulie 1941, colonelul Leonard Mociulschi a condus efectiv această mare unitate în războiul anti-sovietic, obţinând succese de excepție în luptele pentru eliberarea Bucovinei, la forţarea Nistrului şi la cucerirea raionului fortificat „Stalin”, în capul de pod de pe Nipru de la Timoşenko şi Malaia Bielosjorka, în istmurile Salikovo şi Ghenicesk, în Munţii Iaila din Crimeea împotriva partizanilor şi la asediul oraşului Sevastopol. Pentru merite excepţionale dovedite în lupte, pentru bravură şi eroism în război, la 24 ianuarie 1942, a fost avansat la gradul de general de brigadă în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Simferopol, locul de dislocare al punctului de comandă al Corpului de Munte. La orizont, se întrevedeau lupte dure pentru cucerirea oraşului fortificat Sevastopol. Între timp, la comanda Diviziei 1 Munte a fost adus generalul Constantin Vasiliu Răşcanu, iar generalul de brigadă Leonard Mociulschi a fost mutat, începând cu 1 aprilie, pe funcţia de comandant secund al Brigăzii 4 Mixte Munte, unde comandant era generalul Gheorghe Manoliu, prieten cu Mociulschi încă din anii Sucevei şi Sighetului, un om excepţional care cunoştea calităţile de luptător şi de comandant ale generalului Leonard Mociulschi. Tot în perioada avansării, generalul Leonard Mociulschi a fost decorat cu Ordinul „MihaiViteazul” clasa a III-a şi „Crucea de Fier” germană clasa a II-a, pentru conducerea Brigăzii 1 Mixtă Munte în campania anului 1941. La 7 iulie 1942, a început asaltul oraşului fortificat Sevastopol, la care din partea română au participat Diviziile 1 şi 4 Munte şi Divizia 18 Infanterie, toate sub comanda Corpului de Munte. Atacul decisiv asupra Sevastopolului s-a produs în ziua de 30 iunie 1942, zi în care generalul Leonard Mociulschi a condus cu măiestrie eşalonul întâi „de rupere” al Brigăzii 4 Mixtă Munte format din patru batalioane de vânători de munte şi cinci divizioane de artilerie. În aceeaşi zi, la ora 10.45, generalul Leonard Mociulschi a pătruns în forţă între primii luptători în centrul oraşului Sevastopol, trupele sale înălţând tricolorul pe Monumentul Independenţei Crimeei din anii 1854-1855. În ziua de 4 iulie, Divizia 4 Munte română a defilat în Piaţa Lenin din Sevastopol, avându-l în frunte pe generalul Leonard Mociulschi şi drapelul de luptă al acestei mari unităţi.

La 6 octombrie 1942, generalul de brigadă Leonard Mociulschi a fost numit de Mareşalul Ion Antonescu pe funcţia de comandant al Diviziei 3 Munte, divizie care era prost comandată în Caucaz de generalul Radu Fâlfânescu, demis între timp din funcţie de Conducătorul Statului Român. În perioada octombrie 1942 – septembrie 1943, Divizia 3 Munte a desfăşurat lupte grele de apărare la  Eriwanski, Abinskaia, Krasnodar, Karasubasar, Krîmskaia, Vozenikovskaia şi Nioki Bakanskaia cu trupe din Fronturile Caucazului şi Transcaucazului, lupte care au constituit examenul priceperii acestui general. Pentru faptele de arme deosebite săvârşite de către Divizia 3 Munte în capul de pod Kuban din Caucaz, generalul Leonard Mociulschi a fost citat prin Ordinul de Zi nr.38 al Armatei României semnat de Mareşalul Ion Antonescu, totodată, primind scrisori de mulţumire de la comandanţii Diviziilor 9 Infanterie, 370 Infanterie, 101 Vânători de Munte, Grupării „Wetzel”, Corpului 44 Armată şi Armatei a 17-a germane. La întoarcerea în Crimeea, generalul Leonard Mociulschi a fot decorat cu Ordinele „Coroana României”, „Steaua României”, „Mihai Viteazul” clasa a III-a şi „Crucea de Fier” clasele I şi II, alături de „Crucea de Aur”, toate germane, la care s-a adăugat „Crucea Libertăţii” acordată de Mareşalul Finlandei, Carl Gustaf Emil Mannerheim, conducătorul statului finlandez. La numai trei luni de la această dată, Înaltul Comandament German a acordat generalului Leonard Mociulschi Ordinul „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier” şi insigna „Scutul Crimeei”.

Din iulie 1943 şi până în mai 1944, Divizia 3 Munte a acţionat în Crimeea în subordinea Corpului 5 Armată german pentru apărarea litoralului maritim, nimicirea trupelor de desant aerian şi maritim sovietice şi a celor de partizani care acţionau în estul peninsulei Kerci. Iată cum a fost caracterizat generalul Leonard Mociulschi  la  sfârşitul  anului  1943  de  către  comandantul  Corpului  de  Munte, generalul Gheorghe  Avramescu: „Este un general de mare valoare, care merită să comande un corp de armată şi să înaineze la rangul de general de divizie”. În acelaşi timp, comandantul Armatei a 3-a române – generalul Petre Dumitrescu aprecia: „sub conducerea iscusită a generalului Leonard Mociulschi, Divizia 3 Munte a săvârşit şi înregistrat fapte de arme care vor rămâne pentru vecie înscrise în istoria neamului”. În operaţiile militare de apărare a Crimeei, generalul Leonard Mociulschi a comandat, de mai multe ori, Corpul 5 Armată german pe timpul când comandantul titular al acestuia lipsea, remarcându-se în mod deosebit în operaţia apărării Sevastopolului şi a peninsulei Herson în perioada aprilie-mai 1944. După retragerea din Crimeea pe litoralul Mării Negre, generalul de divizie Leonard Mociulschi s-a deplasat cu trenul (în vagoane de marfă) împreună cu soldaţii săi până acasă în țară, la Beiuş, unde, în cursul lunilor iunie-august 1944, a condus activitățile de refacere a capacităţii combative a Diviziei 3 Munte. A fost numit de către Marele Stat Major şi comandant al Grupului „Crişuri”, pentru apărarea frontierei de stat a României între Gilău, Bratca, Vârful Vlădeasa, Tinca şi Ineu, fapt pentru care a luat în subordine Divizia 1 Infanterie-Instrucţie, Regimentul 85 Infanterie şi cinci batalioane fixe regionale. Începând cu 13 septembrie 1944, Divizia 3 Munte comandată de generalul de divizie Leonard Mociulschi a dus lupte grele de apărare pe Valea Crişului Negru cu Diviziile 12 şi 9 Infanterie maghiare pe care le-a oprit definitiv pe aliniamentul Silişte-Vaşcău-Sârbeşti după care, începând cu 20 septembrie 1944, împreună cu Divizia 337 Infanterie sovietică şi Divizia „Tudor Vladimirescu”, a trecut la ofensivă, reuşind până la 13 octombrie să ajungă cu toate forţele sale pe frontiera de vest a României (cea adevărată) între Borş şi Sânnicolaul Român. Începând cu 14 octombrie, încadrată operativ în Corpul 33 Armată sovietic, Divizia 3 Munte a străbătut, prin lupte grele, teritoriul Ungariei, pe o adâncime de peste 300 km, până la râul Ipel la frontiera cu Slovacia, pe care l-a atins în ziua de 20 decembrie 1944. Pe teritoriul Ungariei, generalul de divizie Leonard Mociulschi a condus cu deosebit succes trupele Diviziei 3 Munte, obţinând victorii de răsunet în luptele purtate cu trupele germane și horthyste la Debreţin, pe Tisa, Miskolc, Onod, Szarand, Ujenka, Puszla, Masivul Bükk cu vârful Balvany care a fost cucerit în noaptea de 16/17 decembrie 1944, vârf pe care a fost înfipt şi a fluturat tricolorul românesc. Începând cu 1 noiembrie 1944, Diviziile 3 şi 2 Munte au fost subordonate, din punct de vedere operativ, Corpului 4 Armată şi Armatei 1 române până la sfârşitul războiului. La 20 decembrie 1945, Divizia 3 Munte se găsea pe malul de sud al râului Ipel orientată spre Slovacia, având în faţă masivele Javorina, Nitra, Inovce şi Carpaţii Albi, brăzdaţi de râurile Hron, Nitra, Vah şi Morava, adevărate fortăreţe naturale în calea trupelor de munte române. Pe teritoriul Cehoslovaciei, între râul Ipel şi localitatea Stare-Tura, timp de 77 de zile (20.12-08.04.1945). Divizia 3 Munte a desfăşurat lupte grele, în care generalul de divizie Leonard Mociulschi a folosit, pe scară largă, tot felul de manevre în spatele trupelor germane, pe care le-a „tocat” metodic, pas cu pas.

Cea mai însemnată victorie a Diviziei 3 Munte pe teritoriul Cehoslovaciei a fost cucerirea, prin lupte deosebit de dure, a vârfului Munţilor Javorina (1044 m) și a localităţilor Lucenek şi Maskova. Vârful Javorina a fost cucerit de către Batalionul 12 Vânători de Munte printr-un detaşament de întoarcere comandat de locotenentul Alexandru Chişu, care, în noaptea de 13/14 februarie 1944, a făcut ca tricolorul să fluture şi în Cehoslovacia, pe unul din vârfurile sale muntoase cele mai semeţe. Din Ţara Moţilor, de pe crestele Apusenilor, vânătorii Diviziei 3 Munte comandaţi de bravul lor general de divizie Leonard Mociulschi au parcurs, prin luote, un lung şi un greu drum până în apropiere de Praga, luptând pe viaţă şi pe moarte. Ei au înfrânt duşmanul în bătăliile pentru Oradea, alungându-l dincolo de hotarul patriei, în Ungaria ei au luptat la Debreţin, pe Tisa şi în Munţii Bükk pe care i-au escaladat, iar în Cehoslovacia, au străpuns codrii din zona Lucenek, s-au căţărat luptând, în condiții meteo extreme, pe piscul cel mai înalt al Munţilor Javorina. În ziua de 8 aprilie 1945, la Stara-Tura din Cehoslovacia, generalul de divizie Leonard Mociulschi şi-a încheiat cariera de comandant al Diviziei 3 Munte, fiind înlocuit, prin Înalt Decret, de generalul Pompei Demetrescu, urmând a se întoarce în ţară unde a primit comanda Corpului de Munte din Braşov, mare unitate operativă desfiinţată de Comisia Aliată de Control sovietică în luna mai 1945. Oare ce însemna această înlocuire intempestivă de la comanda Diviziei 3 Munte a generalului Leonard Mociulschi înainte de terminarea războiului? Atât în ţară cât şi pe front în Cehoslovacia începuse cercetarea şi urmărirea penală a unor comandanţi de divizii, corpuri şi armate, care, în perioada 1941-1944, acţionaseră pe teritoriul Uniunii Sovietice, între aceştia găsindu-se şi generalul de divizie Leonard Mociulschi. La comanda Corpului de Munte, a funcţionat până la 25 mai 1945, după care încă patru luni la comanda Corpului 6 Armată Teritorial Cluj, urmat de comanda Corpului 7 Armată Teritorial Craiova până la 15 aprilie 1946. Între 15 aprilie şi 9 iulie 1946, a fost cooptat şi a lucrat în Secretariatul Ministerului de Război, după care, între această dată şi 21 aprilie 1947, a fost mutat şi a  activat în Marele Stat Major. În perioada 21 aprilie 1947- 1 iulie 1947, a fost, din nou, mutat în Comandamentul  Corpului 5 Armată Teritorial Braşov, iar din 1 iulie 1947 până la 9 august, în cadrul Regiunii a 3 a Militară din Cluj. La 9 august 1947, a fost trecut în rezervă, din oficiu, la vârsta de 58 de ani.

Abia la 7 mai 1948, a fost luat în evidenţă de Centrul Militar Teritorial Braşov ca fiind trecut în rezervă pentru limită de vârstă, potrivit Înaltului Decret nr.1652/1947. Între timp, în anii 1945-1946, organele comuniste ale Ministerului de Interne, în cârdăşie cu unii membrii sovietici ai Comisiei Aliate de Control, sprijiniţi de oamenii lor din umbră i-au „fabricat” generalului de divizie Leonard Mociulschi  un dosar penal în care era acuzat de săvârşirea unor crime de război pe teritoriul Uniunii Sovietice în perioada 1941-1944. Sentinţa Completului II de Judecată din Tribunalul Poporului, ţinută la 13 mai 1946, l-a achitat pe general de orice penalitate şi învinuire pentru crime de război. Deşi achitat, aceleaşi organe de represiune comuniste sprijinite de sovietici şi de servitori ai regimului totalitar au „fabricat la comandă” un alt dosar penal în care generalul era calificat drept „duşman al poporului”, pe baza declaraţiei unui martor mincinos din Codlea, cât şi a altor acuzaţii neverosimile, de legături cu ofiţerii englezi şi americani din Comisia Aliată de Control, pe baza cărora, la 12 august 1948, a fost arestat şi întemniţat în Penitenciarul Jilava fără nici o condamnare. Timp de şapte ani şi două luni de detenţie la Jilava, inima, sufletul, onoarea şi demnitatea vânătorilor de munte români, generalul de divizie Leonard Mociulschi, ce purta numele de „deţinutul cu numărul 818” a fost trimis sub escortă militară în zeghe de deţinut deosebit de periculos la Colonia nr.4 „Castelul”, unde a prestat muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar pentru a nu fi bătut şi schingiuit, s-a angajat şi şi-a asumat răspunderea de „a depăşi norma de muncă zilnică cu 136%”.  Aceeaşi soartă a avut-o şi în colonia de muncă de la Oneşti şi Târgu Ocna. La 1 octombrie 1955, prin Decizia penală nr.2429 a Tribunalului Capitalei – Colegiul 1 Penal, s-a decis încetarea urmăririi penale împotriva acuzatului Leonard Mociulschi şi s-a dispus eliberarea acestuia din penitenciarul Jilava, stabilindu-se, pentru el şi familie, domiciliul forţat în oraşul Blaj, strada Clujului nr.1. Pentru a-şi întreţine, a muncit timp de un an, ca muncitor zilier necalificat la staţia C.F.R. Blaj, depozitul de lemne şi florăria din localitate, fiind plătit cu 17 lei/zi, toate acestea deoarece încă nu fusese admis la dreptul de pensie militară, cu care nu erau de acord organele represive ale Ministerului de Interne. De altfel, dreptul de pensie i-a fost interzis pe toată perioada detenţiei. La 1 august 1956, în urma a numeroase şi repetate cereri şi petiţii, Ministerul Forţelor Armate i-a acordat o pensie de 587,50 lei pentru 42 de ani vechime în serviciul militar cu gradul de general de divizie. Ulterior acestei date se mută cu familia în localitatea Purcăreni, judeţul Braşov, iar din 1965, în Braşov pe strada Gării, blocul 4, scara A, apartamentul 14 (de fapt, o simplă garsonieră confort III). După anul 1964, regimul comunist a încercat să şteargă ruşinea cu care l-a înjosit timp de 19 ani (1945-1964) pe bravul comandant al vânătorilor de munte, generalul de divizie Leonard Mociulschi, eroul din Caucaz, de la Sevastopol, din capul de pod de pe Nipru, din Bucovina, din raionul fortificat „Stalin” de la est de Nistru, de pe Valea Crişului Repede, de la Oradea, de la Debreţin, din Munţii Bükk şi Javorina, locuri memorabile şi istorice unde a fluturat tricolorul în anii grei ai războiului.După anul 1964, a fost reabilitat şi i s-a acordat dreptul de a purta uniforma militară, o pensie mărită pentru funcţia şi gradul pe care le-a avut, precum şi unele ordine şi medalii, pentru a mai atenua din amărăciunea vremurilor de început ale comunismului şi dictaturii din România. În ciclul „MEMORII DE RĂZBOI”, în anul 1967, a publicat lucrarea „ASALTUL VÂNĂTORILOR DE MUNTE” apărută la Editura Militară, dar numai pentru campania din vest, lucrarea fiind atent cenzurată. În anii care au urmat,  a participat la unele activităţi în cadul Batalionului 21 Vânători de Munte şi a Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, a stat de vorbă în special cu soldaţii cărora le-a fost devotat, i-a sprijinit şi apărat întreaga sa viaţă.

Leonard Mociulschi s-a stins din viaţă la data de 15 aprilie 1979 la Braşov, fiind incinerat la Crematoriul Uman din Bucureşti, cenuşa acestuia, conform dorinței generalului, fiind presărată pe vârfurile Moldoveanu, Pietrosul Rodnei, Omu şi Postăvarul, de către cercetaşii Batalionului 21 Vânători de Munte şi ai Companiei 262 Cercetare a Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, acțiune ce a avut loc în ziua de 1 mai 1980. Pentru a-i cinsti memoria, în anul intrării României în Uniunea Europeană, Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal, aflat în organica Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a primit denumirea onorifică „General Leonard Mociulschi” într-o ceremonie militară care a avut parte și de prezența Regelui Mihai I, fostul șef de stat fiind cel care l-a decorat pe generalul Mociulschi, de trei ori, cu cele mai înalt ordine militare ale României.

De asemenea, în Brașov, o stradă îi poartă numele. În Brașov, unde a locuit timp de șaisprezece ani înainte de a deceda, a fost întrebat odată de un maior, absolvent al Academiei Militare de ce nu a urmat cursurile Școlii de Război, echivalentul interbelic al studiilor superioare militare din Academia Militară. Generalul Mociulschi i-a răspuns: „Cea mai bună Academie Militară sau Școală de Război este muntele. Eu am urmat Academia Apusenilor, Călimanilor, Rodnei și pe cea a munților Făgăraș, nemaivorbind de cea a Bucegilor. Dacă vrei să înveți tactică, mergi la munte cu niște profesori așa cum am avut eu în persoana generalilor Iacobici, Todicescu, Manoliu, Dumitrache, Savu și Rasoviceanu. Cunosc foarte bine mulți generali, comandanți de divizii și corpuri de armată, premianți ai Școlii de Război, care pentru incapacitate tactică au fost destituiți de către Mareșalul Ion Antonescu pe frontul de est. Și astăzi în 1976, și ieri pe vremea mea, dar și mâine muntele va rămâne o necunoscută pentru majoritatea cadrelor de comandă, cu toate academiile pe care le-au absolvit.”

Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Alesandru Duțu, Florica Dobre, „Drama generalilor români, 1944-1964”, București, Editura Enciclopedică, 1997.

Colonel (rtr.) Gheorghe Suman, lector univ. dr. Adrian Mociulschi, „Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor”, Editura Univers Științific, București, 2008

Colonel (rtr.) Gheorghe Suman, lector univ. dr. Adrian Mociulschi, „Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor”, Editura Univers Științific, Bucureșt,2014, ediția a II-a revăzută și completată.

https://www.general.mociulschi.ro/

https://www.memoria.ro/marturii/personalitati/general_leonard_mociulschi/66869/

https://www.worldwar2.ro/generali/?language=ro&article=101

https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/portret-despre-eroi-si-sentinte-generalul-1815260.html

https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/cum-a-devenit-bravul-general-roman-mociulschi-1771756.html

https://www.agentiadecarte.ro/2014/03/volumul-%E2%80%9Dgeneralul-leonard-mociulschi-in-con%C8%99tiin%C8%9Ba-romanilor%E2%80%9D-a-doua-edi%C8%9Bie.html

https://bzb.ro/stire/au-primit-sabia-generalului-a137203

https://www.art-emis.ro/personalitati/generalul-leonard-mociulschi

https://melidoniumm.wordpress.com/2013/02/20/familia-mociulschi-a-romaniei/

https://www.facebook.com/groups/CorpulVanatorilordeMunte/posts/2004425259726100/

https://www.worldwar2.ro/generali/?article=101