Nou director medical la Spitalul Judeţean de Urgență Suceava, începând cu 1 iulie
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 15, 2021
Medicul Marius Grămadă renunță la funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, mandatul interimar pe acest post fiind valabil până pe data de 30 iunie. Dr. Grămadă a informat deja conducerea unității spitaliceşti că nu dorește să ocupe mai departe această funcție. Motivul este legat de faptul că postul respectiv este extrem de solicitant, presupune multă birocrație, cu gestionarea unor activități din domenii cu care nu a avut tangență și pe care trebuie să le învețe – economic, juridic, resurse umane -, iar acest lucru nu-i mai lasă timp pentru a profesa ca medic.
Managerul Spitalului Judeţean Suceava, Alexandru Calancea, a anunţat că medicul propus să ocupe funcția de director medical este nefrologul Dimitrie Cristian Siriopol, conferențiar universitar. Dacă propunerea va fi acceptată de Consiliul Județean Suceava, mandatul de director interimar al doctorului Siriopol va începe de la 1 iulie.
Dr. Dimitrie-Cristian Siriopol are 39 de ani și a absolvit Facultatea de Medicină din Iași în 2007. Rezidențiatul l-a efectuat la Clinica de Nefrologie a Spitalului „Dr. C.I. Parhon” Iași, sub coordonarea prof. dr. Adrian Covic. Este medic primar și doctor în științe medicale.
În perioada 2013-2020 a început activitatea didactică la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, până la gradul didactic de conferențiar universitar. Din august 2020 este medic nefrolog la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, iar din martie 2021 este și conferențiar în cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, la Departamentul de Sănătate. Are o bogată activitate științifică și o listă impresionantă de lucrări publicate în reviste de prestigiu.
Jurnal FM 