Noile măsuri luate la nivelul județului, în contextul coronavirusului
#Postat de JurnalFM on martie 16, 2020
Noile măsuri luate la nivelul județului, în contextul coronavirusului
Luni, 16 martie 2020, a avut loc o conferință de presă susținută de George Lazăr, Prefectul județului Neamț, alături de reprezentanţii instituţiilor aferente (DSP Neamț, de la Ambulanță, IPJ Neamț, IJJ Neamț). Au fost precizate noile măsuri cu privire la ultima hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care completează fostele hotărâri ale CJSU.
Prefectul de Neamț atrage atenția că toate primăriile care au pe raza teritorială persoane aflate în auto-izolare iar acestea nu au posibilități reale, financiare sau de altă natură de a-și procura alimente, hrană, apă de consum, acestea să fie sprijinite de către autoritățile publice locale. În baza hotărârii, autoritățile publice locale își pot deconta prin contract cu DSP Neamț, sumele de bani alocate și cheltuite în sensul ajutorării populației aflate în auto-izolare fără posibilități.
Totodată, se stabilește sancționarea contravențiilor iar structurile ale DSP Neamț, vor aplica fără nici un fel de amenjament, amenzi în cuantum maxim (amenda este între 10 și 20.000 de lei). Amenda pe care se merge este de 20.000 de lei, pentru persoanele care nu respectă regimul de carantinare și cel al auto-izolării la domiciliu.
De asemenea, au fost suspendate activitățile de tip oboare, târguri, bazare și târgurile de mașini.
Au fost puse o serie de restricții cu privire la activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane în spații închise. Acestea sunt interzise. Toţi agenţii economici trebuie să se asigure că respectă dispoziţia privind limita maximă de 50 de persoane care se pot afla concomitent într-un spaţiu închis: magazin, mall, sală de cinema, bar, restaurant etc.
Cei de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț vor asigura personalul necesar pentru a oferi consultaţii la domiciliu. Vor fi luate probe de la persoanele aflate la domiciliu sau la locul de muncă.
Întreaga conferință de presă poate fi vizionată AICI.

Articolul Noile măsuri luate la nivelul județului, în contextul coronavirusului apare prima dată în Jurnal de Neamt.
Jurnal FM 