Nicolae Titulescu, diplomat, profesor universitar, jurist și om politic român

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes, Franța) a fost un diplomat, profesor universitar, jurist și om politic remarcabil. A fost singurul român care a ocupat funcția de președinte al Ligii Națiunilor (predecesoarea ONU) și, totodată, singurul președinte care a deținut două mandate. Ca personalitate marcantă în domeniul diplomației, Titulescu a avut un rol esențial în recunoașterea unității naționale a României pe plan internațional. Este creditat cu introducerea conceptului de „spiritualizare a frontierelor”, care promova o apropiere transnațională bazată pe valori spirituale și culturale comune.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu#/media/Fișier:Nicolae_Titulescu_(1).jpg

Titulescu a câștigat simpatia unor personalități de seamă din viața publică franceză și sovietică, printre care A. F. Frangulis, Edouard Herriot și Maxim Litvinov. Datorită realizărilor și abilităților sale diplomatice, a fost supranumit „Ministrul Europei”. A fost președinte al Academiei Diplomatice Internaționale, președinte de onoare al Comitetului Român al Reuniunii Internaționale pentru Pace și a primit titlul de doctor honoris causa la universitățile din Bratislava și Atena.
S-a născut în Craiova, unde a urmat studiile primare și liceale. După absolvirea liceului „Carol I” în 1900, datorită talentului său oratoric, a început studiile de drept la Paris. În 1905, a obținut doctoratul și s-a întors în România, devenind profesor de drept civil la Universitatea din Iași. Doi ani mai târziu, s-a transferat la Universitatea din București.
Titulescu a intrat în politică în 1907, devenind membru al Partidului Liberal Conservator, condus de Take Ionescu. Ascensiunea sa politică a fost rapidă, iar în 1912 a fost ales pentru prima dată deputat. Din această poziție, a susținut intrarea României în război pentru unirea teritoriilor sale. În 1917, a fost numit Ministru al Finanțelor și, în 1918, a contribuit la înființarea Comitetului Național Român.

În 1921, Titulescu a fost numit reprezentant permanent al României la Liga Națiunilor și a fost ales de două ori președinte al acestei organizații, între 1930 și 1932. În această funcție, a luptat pentru menținerea granițelor stabilite prin tratatele de pace de la Paris și pentru o bună cooperare între marile puteri și statele mici. A fost cunoscut pentru relațiile sale excelente cu ministrul de externe sovietic Maxim Litvinov și pentru susținerea stângii politice.

În perioada 1928-1936, Titulescu a ocupat funcția de Ministru al Afacerilor Externe de trei ori, fiind un opozant al nazismului și al regimurilor de dreapta, conștient de pericolul pe care acestea îl reprezentau pentru siguranța României. În acest sens, a susținut încheierea Micii Înțelegeri (1933) și a Înțelegerii Balcanice (1934), cu scopul de a proteja România de invazii.

Exilul și moartea
În august 1936, după ce cercurile de dreapta au preluat puterea, Carol II l-a demis pe Titulescu din toate funcțiile și l-a expulzat din țară. Titulescu s-a refugiat în Elveția, iar în 1937 s-a stabilit la Cannes, în Franța.

Deși în exil, Titulescu a continuat să militeze pentru evitarea războiului, susținând conferințe și publicând articole. A conferențiat în Franța și în Marea Britanie, ținând prelegeri la Camera Comunelor și la universitățile Oxford și Cambridge.

A decedat la 17 martie 1941, la Cannes.

Bibliografie

• Oprea Ion, Nicolae Titulescu, Editura Științifică, București, 1966
• Stoica Stan (coord.), Dicționar Biografic de Istorie a României, Editura Meronia, București, 2008, ISBN 973-7839-39-8
• Henderson Andrea, Encyclopedia of World Biography: 2004 Supplement, Editura Gale, [f.l.], 2004.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Titulescu