Nicolae Popescu, pictor român

Nicolae Popescu, (n. 6 octombrie 1835, Zorlențu Mare, Comitatul Caraș, Regatul Ungariei, Imperiul Austriac – d. 24 decembrie 1877, Lugoj, Austro-Ungaria) a fost un renumit pictor realist român din Banat.

Nicolae Popescu s-a născut pe 6 octombrie 1835 în comuna Zorlențu Mare, județul Caraș-Severin, într-o familie săracă de țărani. Tatăl său era iconar și lucra în stilul rudimentar al zugravilor rustici din acea perioadă. Fiind un meșteșug care se transmitea din tată în fiu, Nicolae a avut primele contacte cu pictura încă din copilărie, având la îndemână ustensilele necesare. Preotul satului, Lazăr Țiapu, a fost cel care i-a descoperit talentul și l-a încurajat să urmeze drumul artistic. La vârsta de 14 ani, Nicolae rămâne orfan, iar Lazăr Țiapu îl ia în grija sa, trimițându-l în 1849 să studieze pictura la Mihai Velceleanu, în atelierul său din Bocșa. Aici a lucrat timp de doi ani, până la moartea protectorului său.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Popescu_(pictor)#/media/Fișier:Pictorul_bănățean_Nicolae_Popescu.jpg

În continuare, tânărul Nicolae s-a mutat la atelierul lui Mihai Popovici din Oravița, dar nu a stat mult acolo, plecând ulterior la Budapesta. Deși nu se știe cu certitudine dacă a studiat într-o școală sau a lucrat în vreun atelier de renume, în 1860 se înscrie oficial la Academia de Artă din Viena.

La Viena, Popescu a studiat cu seriozitate și a realizat o serie de lucrări semnificative. Printre acestea se numără studiile „Efebul” (1861), realizat cu cretă albă și neagră pe hârtie, și diverse lucrări inspirate de sculpturi neogotice, precum și portrete remarcabile, cum ar fi „Capul de copil blond cu pălărie și haine nemțești” și „Călugărul capucin”.

În această perioadă, Popescu a realizat și două dintre cele mai importante portrete ale sale: „Călugărul capucin” și „Portretul unui necunoscut cu beretă neagră”. Aceste lucrări arată o mare abilitate în surprinderea expresivității și a detaliilor subtile ale figurilor umane.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Popescu_(pictor)#/media/Fișier:Nicolae_Popescu_-_Calugar.jpg

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Popescu_(pictor)#/media/Fișier:Nicolae_Popescu.jpg

După perioada de studii la Viena, cu ajutorul unei burse oferite de familia bănățeană Mocioni, Popescu a plecat la Roma pentru a-și continua studiile. În drumul său spre Roma, Popescu a petrecut timp în Oradea, unde a realizat portrete ale canonicilor din jurul episcopului Iosif Pop Silaghi, care, se pare, l-a ajutat să obțină finanțarea necesară călătoriei.

La Roma, Popescu a continuat să lucreze în mod intens și a reușit să obțină comenzi importante, inclusiv icoane pentru iconostasurile bisericilor din Banat. În 1867, artistul s-a căsătorit cu Paulina Fernezi și a rămas la Roma până în 1870. În această perioadă, a înregistrat succese semnificative, inclusiv vânzarea unei lucrări Papei Pius IX pentru suma de 30.000 de lire. După 1870, Popescu s-a întors în Zorlențul Mare împreună cu familia sa, dar a continuat să lucreze în diverse locații, inclusiv în Seleuș, unde a decorat biserica locală.

În perioada 1872-1873, Nicolae Popescu a lucrat la Seleuș, unde a terminat decorarea bisericii din localitate. După această perioadă, artistul a revenit la Roma, dar a fost nevoit să se întoarcă în țară pentru a lucra la un contract în Târgu Jiu. În primăvara anului 1874, a lucrat împreună cu Zaharia Achimescu la decorarea unei biserici din Târgu Jiu. A continuat să lucreze și la biserica din Pesac, în apropiere de Lugoj, unde a realizat un iconostas între 1876 și 1877.

În ciuda dificultăților financiare și a unui mediu artistic modest din Banat, Popescu a reușit să își facă un nume în arta religioasă și să influențeze pictura bisericească din zonă. În 1877, la finalul unui an foarte productiv, artistul s-a stins din viață în Lugoj.

În 1864, Nicolae Popescu a realizat un proiect în Oradea Mare, o compunere simbolică a unirii provinciilor românești, cu personaje care reprezintă Muntenia, Moldova, Bucovina, Ardealul și Banatul. Lucrarea a fost apreciată de Ioachim Miloia și comentată pentru simbolismul său legat de unirea Principatelor României.

La Roma, Popescu a realizat diverse lucrări, printre care „Sfânta Familie în templu” (neterminată) și „Peisaj cu stejari”. De asemenea, a realizat studii grafice cu personaje din istoria romană, inclusiv o serie de desene pentru un album dedicat Columnei lui Traian, dorind să popularizeze aceste lucrări în Ardeal prin litografiere.

Popescu a lucrat la mai multe biserici din Banat și din alte părți ale țării, realizând icoane și iconostasuri remarcabile. Printre lucrările importante se numără:

• 1870-1872 – Biserica din Seleuș, Banat
• 1874 – Biserica din Târgu Jiu
• 1876-1877 – Biserica ortodoxă din Pesac, lângă Lugoj, în stil baroc, unde a realizat un iconostas semnat „Roma 876”.

Pictura religioasă realizată de Nicolae Popescu a fost apreciată pentru detaliile sale fine și pentru impactul pe care l-a avut asupra tradiției bisericești din Banat. Iconostasul din Pesac a fost restaurat de mai multe ori, ultima restaurare având loc între 1994 și 1995.