Nicolae Ottescu, prozator, dramaturg și diplomat român

Nicolae Ottescu, (n. 1 mai 1885, Galați – d. 11 februarie 1950, București), a fost un prozator, dramaturg și diplomat. Nicolae Ottescu a fost fratele compozitorului Ion Nonna Ottescu și fiul profesorului Ion Ottescu și al Rozaliei (n. Negrescu). A urmat cursurile primare în București (1892–1896), apoi Liceul „Sf. Sava” (1896–1904), obținând în 1908 licența în Drept la Universitatea din București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ottescu#/media/Fișier:Nicolae_Ottescu.jpg

A debutat ca avocat, fiind inițial secretar pledant al lui Nicolae Titulescu, apoi a ocupat diverse funcții publice: secretar general la Ministerul de Finanțe și la Ministerul Agriculturii, subsecretar de stat la Interne (1931–1932), Ministru de Interne (1939) și rezident regal al Ținutului Marea (1938–1939). În 1938, a fondat revista „Pontice” la Constanța.

A debutat în teatru cu piesa „Coppelia. Fantezie în versuri în patru acte” (1928), jucată la Teatrul Național din București. A publicat volume de nuvele și romane:

• Zece nuvele (1940) – distins cu Premiul „Al. Brătescu-Voinești” al Societății Scriitorilor Români
• Nunta de aur (1941) – „roman polițist de dragoste romantică”
• Hotel Rex (1942) – nuvele
• Homer (1943) – roman biografic despre rapsodul antic

A scris și lucrări rămase în manuscris: un studiu despre Buddha, piesa „Don Juan” (în cinci acte), un volum de memorii, altul de nuvele, precum și o schiță de mitologie greacă. A semnat uneori și sub pseudonimele Nicot, N. sau N.O.

Opera sa trădează influențe simboliste și romantice, precum cele din Hoffmann și Luigi Pirandello. Coppelia este considerată de Camil Petrescu „cea mai bună feerie românească”, abordând tema sufletului dublu într-o manieră poetică și filosofică. Proza sa este caracterizată de rafinament, lirism, umor subtil și o viziune nostalgică, patriarhală.

Opere publicate:

• Coppelia. Fantezie în versuri, 1928
• Zece nuvele, 1940
• Nunta de aur, 1941
• Hotel Rex, 1942
• Homer, 1943.