Nicolae Lascu, istoric literar, traducător, profesor universitar și clasicist român

Nicolae Lascu, născut sub numele de Laslo, (n. 20 aprilie 1908, Benic, județul Alba – d. 24 iunie 1988, Cluj-Napoca), a fost un reputat specialist în filologia clasică, recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul literaturilor latină și greacă, precum și pentru cercetările privind influențele clasiciste în cultura română. A fost bursier al Școlii Române din Roma între anii 1932–1934 și a activat, timp de decenii, ca profesor la Universitatea din Cluj, devenind una dintre figurile marcante ale învățământului umanist românesc din secolul XX.

Nicolae Lascu s-a născut în satul Benic, fiind cel mai mic dintre cei șase copii ai lui Amos Laslo, făurar, și ai Savetei Frâncu. Încă din copilărie, destinul său s-a intersectat cu marile evenimente ale epocii: moartea fratelui său Silviu pe frontul Primului Război Mondial și participarea la simbolica țesere a drapelului satului pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918.

A urmat școala primară în satul natal, apoi liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde s-a remarcat ca elev eminent, susținând bacalaureatul în 1927 cu rezultate de excepție. A continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, specializându-se în filologie clasică și obținând licența, magna cum laude, în 1931, cu o lucrare despre traducerile românești din Vergiliu, lucrare distinsă cu premiu.

Datorită unei burse, și-a continuat studiile la Școala Română din Roma – Accademia di Romania (1932–1934), iar în 1936 a obținut titlul de doctor în filologie clasică, cu teza Riflessi d’arte figurate nella Metamorfosi di Ovidio. Ulterior, a urmat cursuri la École Pratique des Hautes Études din Paris (1938–1939) și cursuri de vară la Oxford și Cambridge.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://www.dacoromania-alba.ro/nr37/nicolae_lascu.htm

Cariera sa universitară s-a desfășurat aproape integral la Universitatea din Cluj, unde a parcurs toate treptele academice:

• asistent (1934–1943),
• lector (1943–1948),
• conferențiar (1948–1950),
• profesor titular (1950–1973) la Catedra de Filologie Clasică și apoi la Catedra de Istorie Antică.

A fost decan al Facultății de Istorie (1959–1960) și prorector al universității (1962–1968). În 1947, i-a fost decernat Premiul Academiei Române pentru activitatea sa științifică.

Opera sa cuprinde aproape 300 de lucrări – studii, traduceri, articole, crestomații și manuale – dedicate în principal istoriei și literaturii antice. A debutat publicistic în 1923 în Anuarul Liceului Mihai Viteazul, iar ulterior a colaborat cu numeroase reviste românești și internaționale: Societatea de mâine, Transilvania, Studii literare, Revista clasică, Ausonia, Maia (Florența), Studi ovidiani (Roma), Circolo Letterario (Sulmona, Italia) etc.

A tradus și comentat opere din Ovidiu, Horatius, Tibullus, Herodot, Strabon, Tacit, Plutarh, Sallustius, Xenofon, Polybiu, Arrian și mulți alții. A îngrijit ediții critice și a redactat prefețe/postfețe pentru volume semnate de clasici ai Antichității.

Printre cele mai importante volume publicate de Nicolae Lascu se numără:

• Cum trăiau romanii (1965) – o reconstituire vie a vieții cotidiene în Roma antică.
• Ovidiu. Omul și poetul (1971) – prima monografie dedicată poetului exilat la Tomis, analizând atât viața sa reală, cât și destinul său literar.
• Ovidiu, poetul exilat la Tomis (1973) – compendiu sintetic bazat pe cercetări anterioare.
• Lui Ovidiu (1977) – antologie unică în literatura română, reunind evocări ale poetului în cultura autohtonă, de la creații folclorice la texte semnate de Alecsandri, Doinaș, Baltag ș.a.
• Clasicii antici în România (1974) – lucrare de referință, însoțită de o bibliografie aproape exhaustivă a traducerilor și reflecțiilor critice dedicate autorilor greco-romani în cultura românească.

Nicolae Lascu a fost preocupat constant de promovarea spiritului umanist și a idealurilor clasice în educația românească. A jucat un rol esențial în reintroducerea filologiei clasice în învățământul superior, punând accent pe cultivarea valorilor fundamentale ale culturii europene. Prin studiile sale despre influențele clasicismului în literatura română, a reconfigurat perspectiva asupra patrimoniului național în relație cu moștenirea greco-latină.

S-a stins din viață la Cluj, pe 24 iunie 1988, lăsând în urmă o operă impresionantă și un model de rigoare intelectuală. A fost căsătorit cu Viorica Lascu și a rămas în conștiința culturală românească drept una dintre cele mai importante personalități ale studiilor clasice din secolul XX.