Current track

Title

Artist


Nicolae Iorga, istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român

#Postat de on iunie 5, 2025

Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Iorga_(1).jpg

Nicolae Iorga, istoric, om de stat, ziarist, dramaturg şi poet, s-a născut la Botoşani, a studiat la universităţile din Iaşi, Berlin şi Paris. În 1894 a câştigat prin concurs la Universitatea din Bucureşti Catedra de istorie universală medievală şi modernă, pe care a deţinut-o până în 1940. Şi-a dovedit de timpuriu formidabila putere de cercetare ca editor de documente privind istoria românilor, când aceasta era doar parţial cunoscută. Predând la o universitate nouă, într-o ţară care-şi dobândise de curând independenţa, şi aparţinând unei naţiuni care nu-şi îndeplinise încă unitatea naţională, Iorga s-a simţit chemat la conducerea vieţii academice, precum şi la rolurile de reformator al societăţii româneşti şi de lider politic. A creat trei reviste istorice, cărora le-a furnizat material cu regularitate, a susţinut mai multe reviste literare, a condus un ziar timp de 33 de ani, a întemeiat trei institute, şi-a asumat sarcina de a proteja monumentele istorice ale ţării sale şi a întreprins o reformă a educaţiei atunci când a fost prim-ministru (1931-1932).

Opere principale: Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor, 3 vol. (Bucureşti, 1895-1897); Notes et extraits pour servir à l’histoire des croisades au XVe siècle (Paris, 1899-1902; Bucureşti, 1915-1916); Studii şi documente cu privire la istoria românilor, 31 vol. (Bucureşti, 1901-1916); Istoria românilor în chipuri şi icoane, 3 vol. (Bucureşti, 1905-1906); Geschichte des Osmanischen Reiches, 5 vol. (Gotha, 1908-1913); Histoire des Etats balkaniques (Paris, 1925); Essai de synthèse de l’histoire de l’humanité, 4 vol. (Paris, 1926-1929); Generalităţi cu privire la studiile istorice (Bucureşti, 1933); Idei asupra problemelor actuale (Bucureşti, 1934); Histoire de la vie byzantine, 3 vol. (Bucarest, 1934); O viaţă de om aşa cum a fost, 3 vol. (Bucureşti, 1934); Istoria românilor, 10 vol. (Bucureşti, 1936-1939).

Sursa: https://humanitas.ro/autori/nicolae-iorga

Mai multe aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *