Nicolae Dărăscu, pictor român

Nicolae Dărăscu (18 februarie 1883, Giurgiu – 14 august 1959, București) a fost un pictor român influențat de curentele impresionism și neoimpresionism, cunoscut pentru acuarelele sale.

Între 1902 și 1906, a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, la clasa lui G. D. Mirea. După absolvire, datorită admirației față de lucrările lui Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, a obținut o bursă pentru Paris (1906). Aici a fost introdus în atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia Julien), iar un an mai târziu (1907) a continuat să studieze la Academia Artelor Frumoase, sub îndrumarea lui Luc Olivier Merson. În perioada 1908-1909, a călătorit în sudul Franței, la Toulon și St. Tropez, iar în 1909 a vizitat Veneția. De asemenea, a explorat peisaje din România, în zone precum Vlaici-Olt (1913) și Dobrogea (Balcic – 1919). Călătoriile și întâlnirile cu artiști europeni au contribuit la lărgirea orizonturilor sale, iar contactul cu marile muzee l-a influențat în dezvoltarea unui limbaj pictural legat de realitate și tradițiile artei românești.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_D%C4%83r%C4%83scu#/media/File:Nicolae_Darascu_(1).jpg

Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, Dărăscu a evitat pictura de interioare sau naturile moarte. A preferat să călătorească în căutarea peisajelor ce-i aminteau de tinerețea sa, cum ar fi peisajele din Delta Dunării sau de pe coasta Mării Negre, pe care le-a pictat într-un stil impresionist.

În 1910, Dărăscu a expus un autoportret la Societatea Artiștilor Francezi din Paris. A citit lucrarea lui Paul Signac, „De la Delacroix la neoimpresionism” și a căutat să-l cunoască pe autor. A studiat lucrările lui Chervreul și Helmholz despre legile opticii care guvernează raporturile dintre culori, iar influențele acestora au devenit evidente în expoziția sa din 1913.

În timp, Dărăscu a fost atras tot mai mult de expresivitatea de factură matissiană, reducându-și paleta cromatică la roșu, galben, albastru și verde, redând armonia prin juxtapunerea acestora. Aceasta a fost perioada în care a devenit obsedat de misterul Veneției („Palat venețian”), de colinele din Balcic și de poezia bulevardelor bucureștene („Calea Victoriei pe ploaie”). La sfârșitul vieții, a ajuns la o stăpânire rațională a mijloacelor de expresie, rezultând în lucrări mari cu nuduri feminine și peisaje, cum ar fi „Cimitir turcesc” și „Peisaj argeșean”.

Dărăscu a avut un rol important în crearea unei școli naționale de pictură și în deschiderea unui climat cultural propice noilor idei din acea perioadă. În 1917, alături de pictorii Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser și sculptorii Dimitrie Paciurea și Cornel Medrea, a înființat la Iași Asociația „Arta Română”.

Cea mai importantă expoziție personală a avut loc în 1936, la sala Dalles din București, unde a expus 85 de lucrări. Printre piesele sale de referință se numără „Vedere din Argeș” și o serie de peisaje din Delta Dunării.

În perioada 1936-1950, Nicolae Dărăscu a fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București.

De asemenea, două lucrări semnificative ale sale sunt expuse în Muzeul de Artă Ploiești.

Sursa: https://www.artindex.ro/2012/05/16/darascu-nicolae-2/