Current track

Title

Artist


Negocierile dintre Rusia şi Republica Moldova asupra livrărilor de gaze ruseşti nu au dus la niciun rezultat

#Postat de on octombrie 29, 2021

Disputa dintre Republica Moldova şi Rusia cu privire la livrările de gaze ruseşti continuă, după ce negocieri asupra unui nou contract de aprovizionare nu au dus la niciun rezultat, informează vineri dpa.Pentru a doua zi consecutiv, nu s-a ajuns la niciun acord la negocierile din Sankt-Petersburg, a anunţat joi seara gigantul rus Gazprom, potrivit agenţiei de presă Interfax, citată de Agerpres.

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a subliniat importanţa sprijinului european în timpul unei vizite oficiale la Bruxelles. Uniunea Europeană (UE) a acordat miercuri Republicii Moldova un sprijin financiar de 60 de milioane de euro, pentru a o ajuta să gestioneze actuala criză energetică.

„Credem că următoarele câteva săptămâni sunt cruciale şi considerăm că prietenii Republicii Moldova ar trebui să ne ajute să găsim surse de aprovizionare (cu gaz) alternative”, a declarat Gavriliţa pentru dpa.

Totodată, ea a subliniat că Republica Moldova nu este preocupată să aleagă între Est şi Vest, ci să obţină cel mai mare sprijin posibil. Puteți citi mai multe pe defenseromania.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *