Neculai Culianu, matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române

Neculai Culianu (29 august 1832, Iași – 28 noiembrie 1915, Iași) a fost o personalitate marcantă, care a influențat semnificativ viața culturală și politică din Moldova, Principatele Unite și România pe o perioadă de peste șase decenii. Prin contribuțiile sale, Neculai Culianu a devenit o figură esențială în viața universitară și culturală a Iașului și a întregii țări.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Neculai_Culianu#/media/Fi%C8%99ier:Neculai_Culianu.jpg

Despre părinții și strămoșii lui Neculai (Nicolae) Culianu avem câteva informații interesante. Familia Culianu, stabilită în Principate în secolul al XVIII-lea, avea origini grecești. Mama sa, Smaranda Vlahu, era fiica lui Ioan Vlahu, un om de origine românească, care, la fel ca și familia Culianu, erau oameni cu studii în Occident și mici ranguri boierești.

Neculai Culianu a urmat clasele primare la școala de la Trei Ierarhi, iar studiile secundare le-a început în familie. Ulterior, între 1852 și 1855, a fost student la celebra Academie Mihăileană din Iași, unde a avut profesori de renume, precum G.B. Lazarini și N. Quintescu (matematică), A.T. Laurian (filosofie) și N. Ionescu (istorie). A fost un susținător fervent al unirii Principatelor, fapt pentru care a fost chiar arestat în perioada studenției.

După absolvirea academiei, în 1855, Culianu a plecat la Paris împreună cu colegul său de clasă și viitor om politic, Gh. Mârzescu, pentru a-și continua studiile la Sorbona, unde a studiat matematica și astronomia sub îndrumarea unor profesori renumiți precum Joseph Bertrand și Joseph Liouville. A fost un pasionat al astronomiei, participând activ la lucrările Observatorului Astronomic din Paris, unde a legat prietenii de durată cu savanți precum Maurice Lévy. Datorită seriozității și generozității sale, a fost supranumit „Papă Culianu” de către studenții români din Paris.

În 1860, și-a obținut licența în științe matematice, rămânând în Paris până în 1863, când s-a întors în țară pentru a fi numit profesor de calcul diferențial și integral la Universitatea din Iași. Din 1865, a devenit titularul Catedrei de astronomie și geodezie, funcție pe care a ocupat-o până la pensionarea sa în 1906, impusă de o boală gravă.

În 1867, s-a căsătorit cu Aspazia Ciurea, sora doctorului Ioan Ciurea, și au avut împreună 18 copii, dintre care 11 au supraviețuit. Ca profesor, Culianu a deținut funcții importante în cadrul Facultății de Științe și Universității din Iași, fiind decan și rector pentru mulți ani. A organizat evenimente de importanță majoră, cum ar fi aniversarea a 50 de ani de la fondarea Academiei Mihăilene și inaugurarea noului palat al Universității din Iași în 1897.

Culianu a publicat numeroase lucrări didactice și a fost un membru activ al societății literare Junimea, participând la activitățile culturale și politice ale acesteia. De asemenea, a fost implicat în multe inițiative culturale și de interes public, contribuind la ridicarea mai multor monumente în Iași și la dezvoltarea învățământului prin cofondarea unor instituții importante, precum primul liceu particular din Iași și primul pensionat de domnișoare.

Pentru scurt timp, între 1892 și 1896, a fost vicepreședinte al Senatului României în timpul guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu. Recunoașterea meritelor sale s-a concretizat în alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române în 1889 și în decorarea sa cu Marea Cruce și Steaua României.

Neculai Culianu rămâne o figură emblematică a învățământului românesc, inspirând generații întregi de studenți prin pasiunea și munca sa neobosită. Tradiția orală din Iași sugerează chiar că el ar fi servit ca model pentru savantul astronom din „Scrisoarea II” de Mihai Eminescu.

Sursa: http://recreatiimatematice.ro/arhiva/istoria/RM12016CULIANU.pdf