Muzeul Luvru, inaugurat oficial la 10 august 1793

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_Luvru#/media/Fi%C8%99ier:Louvre_palais_5.jpg

Luvrul este un muzeu universal, găzduind opere de artă din diferite perioade ale civilizației, de la Antichitate până în anul 1848. Acesta acoperă o arie geo-culturală vastă, cuprinzând lucrări din Europa Occidentală, Grecia, Egipt și Orientul Apropiat. La Paris, există o distribuție specifică a artei între muzee: arta europeană de după 1848 este prezentată la Muzeul d’Orsay și Centrul Pompidou, arta asiatică la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania la Muzeul Quai Branly. La Luvru, unele dintre cele mai valoroase piese sunt expuse în Pavilionul Sesiunilor, colecția muzeului fiind extrem de variată și incluzând picturi, sculpturi, desene, ceramică, obiecte arheologice și alte artefacte.

Printre cele mai faimoase opere expuse la Luvru se numără Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este, de asemenea, unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, atrăgând aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008 și devenind, în 2018, cel mai vizitat muzeu de artă din lume, cu până la 10,2 milioane de vizitatori.

Originea Luvrului datează din anul 1190, când Filip al II-lea al Franței a construit o cetate care ocupa o pătrime din actuala Curte Pătrată. Cetatea avea un plan patrulater cu laturi de 78×72 m, era înconjurată de șanțuri, flancată de turnuri și avea două căi de acces. În centrul cetății se afla un donjon fortificat, cunoscut sub numele de Marele Turn al Luvrului. Rolul principal al cetății era să supravegheze avalul Senei, o zonă adesea folosită de invadatori, inclusiv de vikingi. În 1317, vistieria regală a fost transferată la Luvru. Carol al V-lea a transformat ulterior cetatea în reședință regală, cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.

Marele Turn al Luvrului a fost demolat în 1528 de către Francisc I al Franței, care a început transformarea cetății într-o reședință de lux. A demolat aripa de vest a cetății și a înlocuit-o cu o construcție în stil renascentist, proiectată de Pierre Lescot. Tot Francisc I a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce l-a invitat pe artist în Franța.

Henric al IV-lea a decis în 1594 unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries, construind Marea Galerie care unește pavilionul Lesdiguères cu pavilionul La Trémoille. Sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, arhitecții Jacques Lemercier și Louis Le Vau au realizat Curtea Pătrată, care avea de patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I. Dezvoltarea Luvrului a fost întreruptă brusc în 1678, când Ludovic al XIV-lea a ales Versailles ca reședință regală. În secolul al XVIII-lea, au fost conduse noi proiecte de transformare, iar palatul a început să fie transformat într-un muzeu, un proiect realizat abia odată cu Revoluția Franceză.

Funcția de muzeu a Luvrului a început cu expoziția tablourilor colecției regale, organizată la Palatul Luxemburg între 1750 și 1785. Aceasta a avut un succes enorm, ceea ce a condus la transformarea Luvrului într-un muzeu permanent, inaugurat oficial la 10 august 1793. Inițial, muzeul a fost un loc de pregătire a artiștilor, iar publicul larg a avut acces doar duminica până în 1855.

În timpul Primului Imperiu, muzeul a fost numit Muzeul Napoleon, iar prima extensie a fost realizată de arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine. În 1808, a fost construit Arcul de Triumf Carrousel, decorat de Dominique-Vivant Denon. Sub domnia lui Napoleon al III-lea, Luvrul a fost extins prin adăugarea de noi clădiri în cadrul proiectului Le Grand Dessein. După incendiul din 1871, muzeul a fost reconstruit parțial. Palatul Tuileries nu a fost reconstruit, iar în 1882 ruinele au fost demolate, marcând începutul Luvrului modern, acum dedicat aproape în totalitate culturii.

În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al Franței, în 1981, acesta a decis să redea Luvrului aripa Richelieu, ocupată de Ministerul de Finanțe francez. Această decizie a marcat începutul proiectului Marele Luvru, care a implicat reorganizarea totală a muzeului. Arhitectul Ieoh Ming Pei a fost ales să conducă extinderea și modernizarea muzeului. Piramida de sticlă, inaugurată la 30 martie 1989, a devenit principala axă de circulație și punctul principal de acces în muzeu.

În 1997, muzeul a suferit noi modificări, cu deschiderea sălilor din aripa Sackler și a două etaje complet renovate aparținând departamentului de Antichități Egiptene. În 1998, Școala Luvrului a fost instalată în aripa Flore, iar spațiul dedicat expozițiilor a fost semnificativ extins.

Muzeul Luvru expune opere ale artei occidentale din Evul Mediu până în 1848, ale civilizațiilor antice și ale artei islamice. Colecțiile sunt repartizate în opt departamente, fiecare cu propria istorie și curatoriat.

1. Antichități egiptene
2. Antichități grecești, etrusce și romane: Acest departament expune lucrări din bazinul mediteraneean, acoperind o perioadă largă de timp, din epoca neolitică până în secolul al VI-lea.
3. Artă islamică: Aceasta este cea mai nouă colecție a muzeului și include exponate din ceramică, sticlă, metal, lemn, fildeș, carpete și materiale textile, acoperind treisprezece secole și provenind din trei continente.
4. Sculpturi
5. Obiecte de artă
6. Picturi: Include capodopere precum Mona Lisa.
7. Arte grafice
8. Icoane și picturi creștine: Colecția include lucrări importante precum Maiestatea Sa de Cimabue și Sfântul Francisc primește stigmatele de Giotto.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_Luvru