Murray Gell-Mann, fizician american

Murray Gell-Mann (n. 15 septembrie 1929, New York, SUA – d. 24 mai 2019, Santa Fe, New Mexico) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1969, pentru contribuțiile sale în clasificarea particulelor subatomice și a interacțiunilor lor.

Murray Gell-Mann

I, Joi

• CC BY 2.5
• File:MurrayGellMannJI1.jpg
• Created: 2 August 2007
• Uploaded: 3 August 2007

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Murray_Gell-Mann#/media/File:MurrayGellMannJI1.jpg

La doar 15 ani, Gell-Mann a fost admis la Universitatea Yale, unde a obținut o licență în fizică în 1948. A continuat studiile la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), unde și-a luat doctoratul în 1951. Cercetările sale din timpul doctoratului, axate pe particulele subatomice, au influențat lucrarea lui Eugene P. Wigner, laureat al Premiului Nobel în 1963. În 1952, Gell-Mann s-a alăturat Institutului de Studii Nucleare de la Universitatea din Chicago, iar un an mai târziu, a introdus conceptul de „ciudățenie” – o proprietate cuantică care explica modele de dezintegrare necunoscute până atunci pentru anumite mezoni. Potrivit lui Gell-Mann, ciudățenia este conservată în interacțiunile prin intermediul forței puternice, cea care menține nucleele atomice împreună.

În 1955, Gell-Mann s-a alăturat Institutului de Tehnologie din California (Caltech), unde a devenit profesor Robert Andrews Millikan de fizică teoretică în 1967, titlu pe care l-a deținut până la emeritarea sa în 1993.

Contribuții notabile în fizica particulelor
În 1961, împreună cu fizicianul israelian Yuval Ne’eman, Gell-Mann a propus o schemă de clasificare a particulelor subatomice care interacționează puternic. Aceasta a fost denumită „Calea în opt trepte” (inspirată din doctrina buddhistă), grupând mezonii și barionii (cum ar fi protonii și neutronii) în multiplete pe baza proprietăților lor. Gell-Mann a speculat că aceste particule ar putea fi explicate în termenii unor blocuri de construcție mai fundamentale, pe care le-a denumit „quarci”, un termen preluat din romanul Finnegans Wake al lui James Joyce. Ipoteza sa a fost confirmată cu descoperirea particulei omega-minus în 1964, marcând unul dintre primele succese ale teoriei cuarcilor.

Lucrări și cercetări ulterioare
Gell-Mann a publicat numeroase lucrări importante în această perioadă, inclusiv The Eightfold Way (1964), în colaborare cu Ne’eman, și Broken Scale Variance and the Light Cone (1971), împreună cu K. Wilson.

Institutul Santa Fe și cercetările în complexitate
În 1984, Gell-Mann a co-fondat Institutul Santa Fe, un centru de cercetare non-profit în New Mexico, dedicat studiului sistemelor adaptative complexe și fenomenelor emergente. Într-un articol din 1995 intitulat „Let’s Call It Plectics”, Gell-Mann a inventat termenul „plectici” pentru a descrie cercetarea interdisciplinară promovată de institut. În cartea sa The Quark and the Jaguar (1994), el a explorat legătura dintre legile fundamentale ale fizicii (quarci) și complexitatea vieții (jaguarul).

De-a lungul carierei sale, Gell-Mann a fost director al Fundației MacArthur (1979-2002) și membru al Consiliului de consilieri pentru știință și tehnologie al președintelui SUA (1994-2001). De asemenea, a fost membru al consiliului de administrație al Encyclopædia Britannica, Inc.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Murray-Gell-Mann