Current track

Title

Artist


Moinești: Ambasadorul Marii Britanii la București, printre copiii sărmani

#Postat de on iulie 14, 2019

Moineștiul a fost vizitat, în zilele de weekend, de Excelența Sa Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București.

Prezența înaltului demnitar străin a avut loc cu ocazia organizării celei de a X-a ediții a Taberei de voluntariat, coordonată de Fundația Libra din Marea Britanie.

De altfel, micul oraș de munte de la noi a mai fost vizitat și în anii trecuți și de predecesorul lui Andrew Noble, carismaticul Paul Brummell. „Relația de prietenie dintre Moinești și spațiul britanic este una începută cu ceva timp în urmă, când, fostul ambasador al Marii Britanii în România, domnul Paul Brummell, a făcut primele sale vizite la Moinești și când Fundația Libra a început să vină în zona noastră cu astfel de proiecte de incluziune socială”, a precizat Valentin Vieru, primarul din Moinești.

De reținut că ediția din acest an a Taberei de voluntariat a fost organizată cu participarea efectivă a Școlii Gimnaziale „George Enescu” și a Liceului Teoretic „Spiru Haret”din municipiul Moinești.

 

Astfel, prin efortul acestora și al voluntarilor britanici, depotrivă, s-a reușit asigurarea unei săptămâni de vis pentru un număr mare de copii aflați în situații de risc.

Fundația „Libra” din Marea Britanie este prezentă de nouă ani în comunitatea băcăuană, implicându-se activ în diverse proiecte sociale, cum ar fi Grădina Multisenzorială destinată copiilor cu dizabilităţi sau Școala de vară de anul trecut, organizată în parteneriat cu Proteria Onești etc.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *