Current track

Title

Artist


Modificări la Codul Rutier. Șoferii vor fi amendați după o nouă procedură

#Postat de on decembrie 28, 2021

Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede o modificare la Codul Rutier, în sensul introducerii camerelor de supraveghere video pe toate drumurile publice. Urmează ca actul normativ să fie supus aprobării în Camera Deputaților, promulgat de preşedinte şi apoi publicat în Monitorul Oficial.

Șoferii care încalcă legea ar urma să primească amenzi automat în baza imaginilor filmate de sistemul de camere de supraveghere, fie ele fixe sau mobile.

 

 

Sistemul video de monitorizare ar urma să transmită automat la adresa proprietarului autoturismului filmat când încalcă legea o fotografie care să servească drept probă. Odată cu aceasta va fi transmis și procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

 

„Dispozitivele de detecţie se amplasează cu prioritate pe drumurile cu o rată ridicată a accidentelor rutiere pe baza unor analize de risc. Indicatoarele de avertizare a prezenţei dispozitivului de detecţie se instalează înaintea locului dispunerii dispozitivului de detecţie, la o distanţă de maximum 50 m în localităţi, între 100 m şi 250 m în afara localităţilor, respectiv între 500 m şi 1.000 m pe autostrăzi şi drumuri expres”, se arată în proiectul de lege adoptat de Senat.

Trebuie menționat că în situația în care legea va fi promulgată și va intra în vigoare, va fi nevoie de norme de implementare. Pentru mai multe detalii accesați evz.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *