„Moara cu povești”. România și primul război mondial…  
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Nu este suficient să se câştige un război; este mai important să se organizeze pacea”. – Aristotel

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la  „moara cu povești” de fiecare vineri, să mai aflăm împreună, una-alta despre fapte, date și întâmplări ce marchează societatea noastră cea de toate zilele. Azi, am decis să ne-ntoarcem în timp, așa cum am mai făcut de multe ori aici, și să ne oprim la a „măcina” la „moara cu povești” una dintre filele negre ale istoriei omenirii, adică la primul război mondial, mai precis la intrarea României în acest război, intrare care a avut loc la mijloc de august a anului 1916.

Anunțată de o serie de crize politico-diplomatice sau de scurte războaie care s-au desfășurat în primul deceniu al secolului al XX-lea, prima mare conflagrație mondială a avut la origine mai multe cauze, generate și de: formarea unor alianțe politico-militare ca Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia) și Antanta (Franța, Rusia și Anglia, cărora aveau să li se adauge România și Italia), dorința Germaniei de „a avea un loc sub soare”, înțelegând astfel nemulțumirile sale „imperiale” legate de coloniile din Africa (majoritatea deținute de Anglia și Franța), precum și ambiția sa de a fi și a continua să fie „stăpâna Europei”. Firește, în același timp avea loc o adevărată criză a conștiinței civilizației europene, ca urmare a contestării din partea unui segment important al societății a modelului economic și social specific liberalismului clasic. Și acest lucru a reprezentat un veritabil un eșec al așa-numitei generații „La Belle Epoque”.  Acest prim război mondial a produs cea mai mare distrugere umană și de bunuri culturale din Europa. Este suficient să amintim, doar, că 13% dintre bărbații născuți în Germania între 1870 și 1899 și-au pierdut viața în conflict, iar în Marea Britanie și Franţa cifrele sunt relativ similare, fapt care a determinat corifeii culturii occidentale să afirme ideea unei „generații pierdute”, ca urmare a milioanelor de morți din timpul războiului. Firește, la carnagiu a contribuit și avansul tehnologic și noile descoperiri tehnico-științifice pe care firea umană le-a indus rapid către ideea de a putea ucide mai eficient, un rol decisiv avându-l inventarea unor arme noi precum mitralierele, artileria de mare calibru, gaze de luptă, explozibili performanți, introducerea aviației în lupte, submarinele, tancurile, trenurile blindate etc.După cum știm, acest război a fost primul conflict de anvergură globală, luptele desfășurându-se în Europa, Asia și Africa.În acest context european și mondial, clasa politică românească avea, pe atunci, trei opțiuni. Prima era cea de a se alătura Germaniei și Austro-Ungariei, cu toate că Tratatul de Alianță semnat anterior cu acestea stipula faptul că ajutorul militar se acorda în caz de agresiune asupra acestor state, pe când situația era inversă (Austro-Ungaria declarase război Serbiei și o atacase, iar Germania își dăduse acordul din acest punct de vedere). A doua opțiune era de a rămâne neutră, iar cea de-a treia, să intre în război de partea Antantei.

În ciuda presiunilor străzii și a opiniei publice, care considera că țara trebuia să se alăture Antantei, Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 august 1914 a decis ca România să rămână neutră. Deși neutralitatea însemna un moment de răgaz, în speranța că războiul se va încheia în câteva luni, statul a luat câteva măsuri pentru eventualitatea unei participări a României la marea conflagrație. Moartea regelui Carol I la 10 octombrie 1914 avea să schimbe, la rândul ei, realitățile politice românești. Noul rege, Ferdinand I (1914-1927), avea să se alăture în cele din urmă taberei pro-antantiste și să devină, așa cum l-a numit publicația „The Illustrated London News”din 2 septembrie 1916, „cel mai mare anglofil din Estul Europei”. În această ecuație a contat foarte mult și personalitatea puternică a Reginei Maria, care s-a pronunțat în permanență pentru intrarea României în război de partea Antantei.Cei doi ani de neutralitate au însemnat, într-o oarecare măsură, pregătirea armatei pentru o potențială implicare în conflict (au fost luate măsuri pentru instruirea și pregătirea trupei și a ofițerilor, pentru producția internă de muniție, pentru achiziția de armament și tehnică militară din străinătate; ce a urmat a demonstrat că n-a fost suficient), negocieri intense cu Antanta și Puterile Centrale, precum și manifestări ale opiniei publice filo-antantiste pentru ca România să intre în război pentru realizarea unirii cu Transilvania. Ocazia propice s-a ivit în vara anului 1916, când pe fundalul puternicei presiuni exercitate de germani pe frontul de vest, la Verdun, forțele Antantei au cerut explicit României să li se alăture și să declanșeze o ofensivă asupra Austro-Ungariei. În concepția aliaților, România avea un mare avantaj, și anume faptul că putea să mobilizeze o forță militară numeroasă (aproximativ 800.000 de oameni), iar germanii aveau să deplaseze de pe frontul de vest numeroase divizii pentru a contracara ofensiva română din Transilvania. Firește, acest calcul antantist se baza pe faptul că intrarea României în război de partea Antantei va slăbi presiunea uriașă exercitată la Verdun asupra armatei franceze. Acest lucru s-a și întâmplat, pentru că germanii au fost nevoiți să deplaseze câteva divizii de pe frontul de vest spre cel de est, din Transilvania. După care ne-am „trezit” că aveam linia frontului un pic mai mare ca lungimea frontului de vest…

Drept urmare, la 14 august1916 (adică 14/27 august, conform ambelor stiluri de calendar), România declară război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială. Astfel, începea războiul de eliberare şi întregire naţională, desfășurat, apoi, în perioada anilor 1916-1919). Anterior, la 4/17 august 1916 fusese semnat, la Bucureşti, „Tratatul de alianţă” între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei. Ca urmare a Consiliului de Coroană din 14 august 1916 România a intrat în primul război mondial alături de Antanta. În aceeaşi zi, ministrul român la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat ministrului de externe austro-ungar declaraţia de război. Ea cuprindea următoarele fragmente: „Speranţa pe care ne-am fondat-o pe aderarea noastră la Tripla Alianţă a fost înşelată. De-a lungul unei perioade de mai bine de treizeci de ani, românii din Austro-Ungaria nu numai că n-au avut parte de nicio reformă care să le dea un sentiment de satisfacţie, dar dimpotrivă au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să suporte opresiunea unui element străin care nu constituia decât o minoritate în rândul diverselor naţionalităţi care compun Statul Austro-Ungar.Toate aceste nedreptăţi pe care le-au suferit fraţii noştri au întreţinut între ţara noastră şi monarhia austro-ungară o continuă stare de animozitate pe care Guvernele Regale nu au depăşit-o decât cu preţul unor mari dificultăţi şi cu numeroase sacrificii (…)Doi ani de război, în timpul cărora România şi-a conservat neutralitatea, au demonstrat că Austro-Ungaria, ostilă oricăror reforme interne care ar putea ameliora viaţa popoarelor pe care le guvernează, este gata să-şi asume grele sacrificii pentru a apăra această stare de fapt. Războiul la care ia parte aproape toată Europa pune în discuţie cele mai grave probleme referitoare la dezvoltarea naţională şi la existenţa statelor. România, mânată de dorinţa de a contribui la grabnicul sfârşit al conflictului şi aflată sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de neam, se vede nevoită de a intra în război alături de cei care pot să-i asigure realizarea unităţii naţionale.Din aceste motive ea se consideră, din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria”.

La 14/27 august 1916, ora 9 seara, după doi ani de neutralitate, România intra în primul război mondial. În aceeași zi, erau publicate, în Monitorul Oficial, „Ordinul de mobilizare al armatei române” și „Legea pentru declararea stării de asediu”. În numărul următor al monitorului, românii erau informați că la 14 august 1914 „guvernul Imperial și Regal al Austro-Ungariei” a fost anunțat de către ministrul plenipotențiar al României în Viena, Edgar Mavrocordato, că „cu începere de la 14/27 august 1916, ora 9 seara, România se găsește în stare de război cu Austro-Ungaria”. Erau publicate și proclamațiile regelui Ferdinand către români și soldați. În acestea erau precizate câteva dintre motivele intrării Regatului Român în prima conflagrație mondială: „unirea Româniilor de pe cele două părți ale Carpaților”, eliberarea „de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei”. Soldaților români, descriși drept „vrednici urmași ai ostașilor cari au învins la Răsboieni, la Călugăreni și la Plevna”, li se cerea să se arate „demni de gloria străbună”.Regele le spunea că „o luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să îi îndurăm însă greutățile și cu ajutorul lui Dumnezeu isbânda va fi a noastră”. I. G. Duca, ministrul Cultelor și Instrucțiunii în guvernul Ion I. C. Brătianu, transmitea o telegramă directorilor de școală prin care le cerea să-i convoace pe toți „școlarii” care se aflau în comună pentru a li se comunica „însemnătatea ceasului ce trăiesc”. Se mai spunea că: „Armata română a fost mobilizată.Răsboiul în care pornește e răsboiul de desrobire și de întregire a neamului. Ea pleacă să înfăptuiască visul nostru de veacuri, speranța cu care înaintașii noștri au trăit și au putut birui urgia vremurilor. Deși școlarii sunt în vacanță, clipa aceasta e prea hotărîtoare ca să nu se pătrundă cu toții de măreția ei și ca în toată vieața lor să nu-i păstreze amintirea neștearsă. De aceea vă rugăm ca de urgență să adunați pe toți elevii școalei d-voastre, pe cari îi veți putea găsi în localitate și să le arătați însemnătatea ceasului ce trăiesc. Să le spuneți că România intră în luptă pentru a pune capăt suferințelor de veacuri ale fraților noștri de peste munți și din Bucovina, pentru a le reda putința ca într’o Românie liberă și întregită să se desvolte în pace. Să-i faceți să priceapă bine că răsboindu-ne pentru o cauză dreaptă alături de marile popoare, cari apără și ele principiul naționalităților, România are nevoie de ajutorul tuturor fiilor ei și că și dânșii trebuie să contribuie în marginile puterilor lor la sforțarea care va asigura națiunii isbânda așteptată. […]. În fine, veți veghia ca, pe cît se poate, școlile în corpore și cu drapelurile lor să asiste la plecarea trupelor și să salute pe cei cu atâta avânt pornesc sub conducerea Regelui Nostru, care și-a însușit toate aspirațiunile neamului, că să lupte pentru gloria și mărirea patriei”. Mitropoliții și episcopii erau rugați printr-o altă telegramă a lui I. G. Duca „să ia imediat măsuri ca pretutindeni preoții să binecuvânteze pe cei ce cu atâta având pleacă să jertfească pentru mărirea neamului” și „să se facă în toate bisericile […] cuvenitele rugăciuni pentru isbânda oștilor Române”.

Intrarea României în război a avut și alte consecințe, printre care interzicerea oricărei forme de comerț a supușilor acelor state cu care România se afla în război și chiar sechestrarea întreprinderilor deținute de ei în regat. Astfel, se preciza că din momentul declarației de război transmisă Austro-Ungariei era interzisă „pe teritoriul regatului” „orice operațiune comercială cu supușii sau casele comerciale și industriale, aparținând Statelor cu cari România s-ar găsi în stare de război sau ai oricărui alt Stat, afară de cele neutre sau aliate României”.Bunurile mobile sau imobile, întreprinderile comerciale, industriale și agricole ale supușilor germani, austro-ungari, bulgari sau turci erau sechestrate de parchete. În afară de acesta, tot ca o măsură de precauție, supușii de sex bărbătesc erau internați în lagăre speciale amenajate pe toata durata războiului. Astfel, în decizia ministrului de Interne V. G. Morțun din 14 august 1916 se arătau cine erau cei care urmau să fie internați. Documentul menționa că toți „bărbații dela vârsta de 16 ani în sus, suspuși ai Statelor cu cari ne găsim în stare de răsboi, vor fi internați […] în județul Ialomița, în localități anume desemnate în acest scop”. În document se precizau atât modul în care avea să se producă internarea lor, „prin îngrijirea autorităților polițienești și jandarmi rurali, în fiecare localitate, sub conducerea și privegherea prefecților de poliție și de județ și a direcțiunii poliției și siguranței generale”, cât și drepturile și obligațiile acestora.Internații puteau lua cu „dânșii” maxim „40 kgr bagaj pentru o persoană”, „hrana pentru 5 zile” și „serviciul de masă strict necesar”.Ei aveau obligația de a se prezenta zilnic la poliție. Dispoziția nu se aplica celor bolnavi care nu puteau fi transportați. Se menționa că aceștia „vor fi lăsați pe loc pe tot timpul ce va fi desemnat de medic”. Internații urmau să se hrănească „pe propria lor socoteală”. În cazul celor care nu aveau această posibilitate se arăta că „li se va căuta de lucru, iar la rest[ul] li se va procura mijloace de hrană în contul Statului”. Statul român își asuma astfel obligația să le asigure condițiile minime de existență. Totodată, pentru a preveni eventualele forme de abuz sau tratament discreționar, autoritățile polițienești erau instruite să se comporte cu ei conform „rangului și pozițiunii lor sociale”. Internarea lor, confiscarea bunurilor (i)mobile și sechestrarea întreprinderilor comerciale de orice tip pe care o aveau în România nu a fost caracteristică doar statului român. Măsuri similare au adoptat și statele cu care Regatul se afla în război.

După primul șoc al declanșării operațiilor de către România, Puterile Centrale reacționează, contraatacând pe frontul principal din Transilvania sub conducerea generalului Falkenhayn, în timp ce feldmareșalul August von Mackensen ataca din sud în fruntea unor unități germano-bulgaro-turce. Cu tot eroismul armatei române, Puterile Centrale reușesc să ocupe 2/3 din teritoriul țării, inclusiv Bucureștiul (la 23 nov./6 dec 1916). România, deși pierduse aproape o treime din efectivele mobilizate în august 1916, va continua să lupte în Moldova, dând dovadă de un eroism fără seamăn. Înainte de a fi ocupată capitala, familia regală și miniștri au fost evacuați de la București la Iași, care devine capitala României și oraș al ,,rezistenței până la capăt”.După înfrângerea din 20 nov./3 dec. 1916, s-a decis retragerea generală a armatei române pe Siret, pentru a se evita, pe cât posibil, pierderi mari. Atingând linia Siretului, frontul s-a stabilizat. Armata română, deși învinsă, n-a putut să fie nimicită, potrivit expresiei generalului german Ludendorff. Eșecul armatei române în această primă campanie, determinat de lungimea frontului și de lipsa de înzestrare tehnică, a fost și un rezultat al neîndeplinirii de către Aliați a condițiilor stabilite inițial. Retragerea în Moldova, a creat probleme deosebit de grave. În afară de faptul că teritoriul ocupat a fost supus de către inamic unui regim de teroare și unui jaf fără margini, românii au fost constrânși să incedieze câmpurile petroliere și rafinăriile. În iarna și primăvara anului 1917, în Moldova, s-a desfășurat o activitate intensă pentru reorganizarea armatei române și refacerea capacității ei de luptă. În condiții dificile, când o mare parte din teritoriul țării era ocupat de inamic, când bolile molipsitoare făceau ravagii în rândurile populației civile și ale unităților militare, opera de renaștere a armatei române a necesitat uriașe eforturi și sacrificii. O contribuție importantă la reorganizarea și instrucția superioară a armatei noastre au adus-o și ofițerii din misiunea franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Paralel cu procesul de reorganizare și înzestrare a unităților s-a continuat instruirea trupelor și a cadrelor de comandă, urmărindu-se însușirea noilor metode și procedee de luptă, precum și mânuirea noului armament din dotare (mitraliere, grenade, puști-mitralieră etc.).

Printr-un efort uriaș al întregii națiuni, s-a reușit ca, într-o perioadă relativ scurtă, armata română să-și schimbe complet înfățișarea. Războiul s-a reluat pe frontul din Moldova, în iulie 1917, când generalul Alexandru Averescu a pornit ofensiva de lângă Mărăști. Între 24 iulie – 1 august 1917, Armata a II-a română și Armata a IV-a rusă, în zona Mărăști, reușesc spargerea frontului german. La 24 iulie/6 august 1917, mareșalul von Mackensen a lansat, la rândul său, o ofensivă puternică al cărei obiectiv era să dea o lovitură decisivă armatelor română și rusă și să oblige România să iasă din război. Luptele îndârjite au atins punctual culminant la 6/19 august, la Mărășești, când armata română a oprit înaintarea trupelor austriece și germane și a pus capăt ofensivei acestora la porțile Moldovei. În 26 iulie 1917, la două zile după declanșarea bătăliei de la Mărășești, inamicul a trecut la ofensivă și în valea Oituzului, atacând pozițiile Armatei a II-a române. Cele mai dramatice momente ale bătăliei au fost atacul Cireșoaiei (30 iulie) și lupta de la Coșna (7 și 9 august), care încheie victorios pentru armata română, bătălia de la Oituz. Rezistența de la Oituz a împiedicat trupele germane-austro-ungare să pătrundă spre zona carboniferă și petroliferă de pe Valea Trotușului. Victoriile armatei române din vara lui 1917 au avut un puternic ecou în întreaga lume, fiind apreciate ca unele din cele mai importante ale aliaților împotriva Puterilor Centrale.

Între timp, s-a ivit un nou pericol deoarece criza din Rusia s-a agravat, după ce, în martie 1917, regimul țarist fusese înlăturat. La sfârșitul verii lui 1917, evenimentele revoluționare din Rusia amenințau să dezorganizeze frontul și să submineze stabilitatea socială și politică din Moldova. În condițiile loviturii bolșevice din octombrie 1917 și a adoptării „Decretului Păcii’’ de către noul guvern, care a avut drept urmare încheierea armistițiului cu Puterile Centrale și începerea tratativelor de pace, Frontul de est s-a prăbușit. Ieșirea Rusiei din război implica, automat, și ieșirea României. Ca urmare, în ziua de 26 nov./9 dec 1917, se încheie la Focșani armistițiul dintre România și Puterile Centrale, cu toată opoziția Aliaților din Vest. Încheierea Păcii  de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale (la 27 ian./9 febr.1918), urmată de pacea cu Ucraina și de ocuparea teritoriilor rusești și ucrainiene de către armatele austro-germane, tăia României orice posibilitate de a mai primi ajutor din afară. Orice rezistențăera, fără tăgadă, egală cu sinuciderea. Forțată de acest context, România a fost nevoită să accepte începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale, pentru că nu exista altă soluție. La 20 febr./5 martie 1918, se semnează, la Buftea, „Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale”, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii. „Pacea de la București”, semnată la 24 aprilie/7 mai 1918, un adevărat dictat, a impus României condiții înrobitoare: Dobrogea era cedată inamicului; o importantă zonă muntoasă, în suprafață de 5.600 km², intra în stăpânirea Austro-Ungariei; să demobilizeze armata; România se obliga să sprijine trecerea trupelor Puterilor Centrale spre Odessa etc. De asemenea, statul român trebuia să cedeze Germaniei monopolul asupra principalelor bogății ale țării și să încheie înrobitoare convenții economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.). Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze tratatul, el având rol determinat ca actul să capete valoare juridică, iar tratatul nu a mai avut când să fie aplicat, grație victoriilor Antantei pe Frontul de Vest. În aceste condiții are loc  a doua mobilizare generală a armatei române la 28 oct./10 nov. 1918, când regele Ferdinand I a ordonat armatei să reintre în război. Ulterior, la 1 decembrie 1918, a intrat în București în fruntea trupelor române.

Ostilitățile primului război mondial dintre cele două mari grupări combatante au încetat după semnarea, la 11 noiembrie 1918, a Armistițiului de la Compiègne. Tratatul de armistițiu între Antantă și Germania a pus capăt primului război mondial pe Frontul de Vest. Reintrarea armatei române în război și victoria Antantei asupra Puterilor Centrale au facilitat procesul întregirii statale inițiat de forurile de conducere ale provinciilor istorice aflate sub dominația directă a monarhiei austro-ungare. La Conferința de pace de la Paris, care a început la 18 ianuarie 1919, obiectivul primordial al lui Ion I. C. Brătianu, reprezentantul României, ca prim-ministru, a fost acela de a obține recunoașterea internațională a noilor granițe ale țării sale, asigurându-se că țara sa va primi tot ceea ce Aliații îi promiseseră în tratatul din 1916 și, în plus, Basarabia. Marile puteri (Marea Britanie, Franța, Statele Unite, Italia și Japonia) care formau Consiliul Suprem, intenționau să ia singure hotărârile finale și nu aveau de gând să trateze România ca partener egal la încheierea acordurilor de pace. Brătianu însă a pledat cauza României cu forță maximă, urmat, apoi de alexandru Vaida-Voievod. La Conferinţa de pace de la Paris, regina Maria, a avut rolul ei, neoficial dar nu mai puțin important, deoarece Constituţia nu-i acorda nicio putere politică. În calitatea sa de regină a românilor şi consoartă al regelui Ferdinand I, Maria a pledat, la Paris, pentru recunoaşterea internaţională a României Mari, reamintindu-le aliaţilor occidentali sacrificiul enorm al armatei și nației române.

Firește, azi am „telegrafiat” doar, câteva repere de bază ale participării României la prima mare conflagrație mondială. Decisivă pentru desăvârșirea unității naționale, participarea României la acest prim război mondial a avut o importantă pondere militară, politică și morală în desfășurarea operațiilor militare și a tratativelor politice, pe fundalul cărora a fost asigurată victoria Antantei. Chiar dacă au fost multe înfrângerii, dezamăgiri, pierderi uriașe, efortul și jertfele nației române au fost încununate de actul de la 1 decembrie 1918, când s-au pus bazele României Mari.Jertfele nației au stat la temelia hotărârii unanime a românilor care, au înfăpuit, la încheierea războiului, unirea tuturor pământurilor românești într-un singur stat național, act istoric ce a primit prin tratatele de pace, consacrarea internațională. Și pe care stat, ar face bine unii nostalgici, să-l lase în pacea asta mioritică, așa cum e el, cu imperfecțiuni! Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești”  și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Kirițescu, Constantin, „Istoria războiului pentru întregirea României”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Ardeleanu, Eftimie; Oșca, Alexandru; Preda Dumitru, „Istoria Statului Major General Român”, Editura Militară, București, 1994

Averescu, Alexandru,„Notițe zilnice din războiu (1916-1918)”, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, București

Cristescu, Sorin, „Mărturii din Războiul de Întregire – așa cum au fost prezentate Regelui Ferdinand”, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2018

Scurtu, Ioan; Alexandrescu, Ion; Bulei, Ion; Mamina, Ion, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Buzatu, Gheorghe; Dobrinescu, Valeriu Florin; Dumitrescu, Horia, „România și primul război mondial”, Editura Empro, București, 1998

General Gheorghe Mărdărescu, „Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, Editura Militară, 2009

http://consultantaistorica.ro/blog/14-august-1916-intrarea-romaniei-in-primul-razboi-mondial

https://www.europeana.eu/portal/ro/explore/topics/83-world-war-i.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/declaratia-de-razboi-a-romaniei-catre-austro-ungaria/

http://centenar.gov.ro/web/marele-razboi1914-1918/

https://elearning.masterprof.ro/lectiile/istorie/lectie_07/participarea_romaniei_la_primul_razboi_mondial.html

https://www.marelerazboi.ro/

105 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un clip emoţionant: ”Ajutaţi România!”

https://oradeistorie.ro/romania-si-primul-razboi-mondial/

https://www.radioromaniacultural.ro/idei-in-nocturna-pagini-de-istorie-romania-in-timpul-primului-razboi-mondial-marturii-contemporane/

http://www.acum100.ro/

http://www.histmuseumph.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3747:2020-08-14-08-08-56&catid=39:stiri