„Moara cu povești”. Mocanii săceleni și zestrea lor (partea I)…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Tradiţiile sunt indicatoare care conduc adânc în subconştientul nostru.”- Ellen Goodman, ziaristă americană, câștigătoare a premiului Pulitzer

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești”, un scurt popas tematic, în două episoade, prin apropierea Brașovului, încercând să v-aduc în amintire câteva crâmpeie de viață a mocanilor săceleni precum și despre existența unui om care, prin tot ceea ce face, încearcă „să țină steagul” sus în a păstra tradițiile și obiceiurile din vechime ale acestei comunități importante din Țara Bârsei. Cam acum un an, vă povesteam despre mocanii săceleni trăitori în municipiul brașovean Săcele, adică vechiul Satulung, Șapte Sate sau multe alte denumiri folosite pentru această localitate de-a lungul istoriei și despre legăturile acestora cu Dobrogea. Și atunci am spus că voi mai reveni la „moara cu povești” cu istorisiri despre viața arealului săcelean, mai ales că mă „leagă” de oameni ai acestui loc destule amiciții, unele legături de rudenie precum și multe activități comune. Plus rugămintea unui bun amic care-mi spunea: „Dar despre Săcele nu scrii nimic în Jurnal de Brașov?” Revin și acum cu câteva „povești” despre oamenii faini din Săcele care au fost și au rămas, încă, acești mocani săceleni. Dacă anul trecut, vă mai povesteam „una-alta” despre cum au „legat” acești mocani ținuturile Satulungului de Dobrogea, lucru, poate, mai puțin știut de opinia publică neinteresată direct, la „moara cu povești” de azi voi încerca să creionez, bazat pe informațiile unor oameni pricepuți într-ale etnografiei, un scurt portret scris al acestei comunități de oameni speciali care au fost, sunt și sper că vor mai rămâne, mocanii săceleni.

Aduc azi mulțumirile mele deosebite domnului Ștefan Lupu din Săcele, cel care a primit titlul de „tezaur uman viu” și care, împreună cu ansamblul „Zestrea Săceleană” duc mai departe tradițiile atât de faine ale acestei comunități de adevărați oameni faini! Pentru că și despre el este vorba la „moara cu povești ” de azi în contextul vieții sale în această fascinantă comunitate. Dacă doriți să recitiți cele scrise anul trecut, le găsiți la acest link https://jurnalfm.ro/moara-cu-povesti-astazi-macinam-despre-mocanii-saceleni-si-legatura-lor-in-dobrogea-de-nicolae-uszkai-brasov/.

Vă povesteam anul trecut și vă readuc aminte că, din punct de vedere istoric, Săcelele s-au format din fostele comune Baciu, Turcheş, Cernatu şi Satulung, reunite, în anul 1950, într-un oraş care, apoi, a fost declarat, în anul 2000, municipiu. Municipiul este aproape „legat” de Brașov, interferențele istorice fiind definitorii. Municipiul Săcele este situat în sudul Ţării Bârsei, la poalele Masivului Piatra Mare, la o altitudine medie de 663 metri. Teritoriul administrativ al localităţii se întinde pe o suprafaţă de 34.466 ha, din care aproape 90% aparţine formei montane constituită din versanţii Masivelor Ciucaș și Piatra Mare, cu altitudini care ajung până la 1954 metri (la Vârful Ciucaș). Privind către perioada medievală, în documentele acelor vremuri se poate constata că acestea amintesc, destul de des, despre cele „Şapte Sate”, iar majoritatea acestor documente subliniază că denumirea colectivă de „Șapte Sate” se referă la satele: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, Tărlungeni, Zizin, Purcăreni. În vremea domnitorului Vlad Călugărul, apare pentru prima dată într-un document şi forma actuală de „Săcele”. Analizând domeniul Bran, David Prodan (istoric, academician, bibliotecar, profesor universitar și specialist în istoria Transilvaniei) enumera, în lucrarea sa „Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea”, cele Şapte Sate, precizând: „numite cu un nume colectiv în româneşte Săcele, în latineşte se numesc Septem villae, în ungureşte Hetfalu, în nemţeşte Siebendörfer”. Gernot Nussbächer, un reputat arhivist brașovean, considera că „localităţile Baciu, Turcheş, Cernatu şi Satulung în cadrul celor Şapte Sate au constituit încă de demult o unitate aparte din cauza aşezării lor apropiate”.

Tot în lucrarea menționată anterior, David Prodan preciza că, sub denumirea de „villae vallachales socotelile oraşului (Braşov) înţeleg Săcelele, adică cele Şapte Sate”. De unde vine numele de Săcele? Originea denumirii Săcele îşi are, probabil, rădăcinile în cuvântul „sătucele”, trecut prin formele „săticele”– „sătcele”, aşa cum afirmă Nicolae Iorga. Și înclin să îi dau dreptate marelui istoric. Cele șapte sate, întemeiate în imediata apropiere a cetății Brașovului, au fost locuite neîntrerupt de români mocani care plecau cu turmele în transhumanţă. Mocanii săceleni erau înstăriţi, dar și iubitori de carte, astfel că unii dintre ei își trimiteau fii la studii la universități din Austria, Italia, Belgia, Franţa ori Germania, cam cum se întâmpla, în general cu „intelighenția” ardelenească de secol al XIX-lea, mai ales. Aceştia se întorceau acasă și deveneau profesori la şcolile superioare din Ardeal dar și din Regat, pe la Cluj, Iaşi, Bucureşti ori chiar din Brașovul apropiat. S-au ridicat personalități de seamă, pe atunci, dintre mocanii săceleni, așa cum au fost: Episcopul Filotei al Buzăului (1805-1860); Nicolae Popea (1826- 1908) – primul episcop ortodox al Caransebeşului, Ioan V. Socec (1830- 1896), fondatorul renumitei librării Socec; George Giuglea (1884-1967), membru corespondent al Academiei Române; George Moroianu (1870- 1945), economist și diplomat; gemenii Alexandru și Ion Lapedatu, primul fiind istoric, profesor, fost ministru, președinte al Senatului României și președinte al Academiei Române, iar cel de-al doilea, economist, ministru, academician, guvernator al Băncii Naționale și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, frați despre care am povestit la „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”. Alte personalități săcelene provenite din aceeași comunitate au fost: economistul Victor Jinga (1901-1990), economistul Gheorghe Dragoș, istoricul Ilie Minea ori profesorul Nicolae Colceag (1863- 1942). Cert este faptul că acești vechi mocani săceleni au lăsat un patrimoniu spiritual extrem de valoros. Fiind o comunitate de oameni credincioși, au ridicat, în timp, șapte biserici ortodoxe, trei dintre ele fiind monumente istorice.

Apropo de tradițiile păstrate de comunitatea săceleană de azi, trebuie să v-aduc aminte faptul că în Săcele există un muzeu etnografic în care se păstrează peste 35.000 de exponate. Și e un muzeu care, realmente, merită cunoscut mai bine și vizitat de mai multă lume! Iar acum voi trece la un nume cunoscut în zona Săcelelor…Cine este Ștefan Lupu, cel al cărui nume îl pomeneam anterior? Este un Om! Foarte pe scurt, este sculptor în lemn, colecționar, instructor de dansuri, fondator și coordonator al Ansamblului Folcloric „Zestrea Săceleană”. Îl cunosc pe Ștefan Lupu de relativ puțin timp, dar vă pot spune că ne-am „întâlnit” în cadrul unui demers asociativ orientat în a pune în valoare amintirea unor brașoveni de renume, un proiect denumit „Aleea cu stele” al Asociației „Colegiul de Onoare al Brașovului” și „am dat” astfel peste un Om nemaipomenit, atât în vorbă cât și în faptă. Sper să ne putem „întâlni” și pe mai departe în cadrul aceluiași demers fain! Știu că mă va „beșteli” pentru laudele pe care i le aduc aici, în aceste „câteva gânduri în câteva rânduri”, dar nu am cum să fac altfel și nu pot să nu dau credit evidenței…celei mai evidente!

Într-un interviu acordat cu ceva timp în urmă corespondentului brașovean al Adevărului, meșterul Ştefan Lupu mărturisea despre oamenii din Săcele: „Mocanii aceştia au lăsat în zona aceasta o ladă bogată de zestre, cu tradiții, cultură, istorie. Am avut de unde mă înfrupta. Am văzut atâtea porţi, fiecare casă avea poartă mocănească – unică în ţară. Merita şi îmi părea rău că am văzut porţile scoase afară, înlocuite cu cele de tablă, altele le băgau pe foc. Am început să strâng aceste porţi, să le bag într-o colecţie, pe unele le-am reparat, pe altele le-am făcut şi am învăţat să construiesc porţi. În toată această alergare după obiectele vechi, prin poduri, prin beciuri, prin curţi, am strâns tot ce s-a putut despre viaţa mocanilor”. Ştefan Lupu, sau „Fane” cum îi zic apropiații și cum îi place să i se spună, s-a născut la Araci, la limita județelor Brașov și Covasna, la 27 martie 1953, într-o familie de oameni gospodari cu doisprezece copii. A urmat școala profesională și liceul de construcții în Săcele, unde s-a și stabilit ulterior și unde s-a căsătorit în 1978 cu Adela, soția sa, fiică de mocan săcelean, cu care are două fiice, Oana și Diana. Intrat în familia unui respectat gospodar din Săcele, Ștefan Lupu cunoaște viața mocanilor, de la cei care mai erau, încă, la acea vreme renumiți „economi de vite” sau de la urmașii celor ce au practicat transhumanța pastorală în Vechiul Regat, prin Bărăgan și Dobrogea. Același Fane Lupu îmi spunea într-o discuție de acum peste un an, așa cum mai spusese altor vectori de prin media că: „Eu m-am născut lângă Braşov, la sat, şi am venit aici când eram adolescent, la vârsta de cincisprezece ani, în 1968. Am intrat direct la dansuri, înainte să plec în armată am făcut şi Şcoala Populară de Artă, iar la întoarcerea din armată am făcut Şcoala de Arte şi Balet”. Ștefan Lupu s-a aplecat cu reală pasiune asupra cunoașterii modului de viață al acestora, a tradițiilor pastorale și a exprimării lor artistice în port, în arhitectură, în creația folclorică, în credințe și obiceiuri. Încă din copilărie, „Fane” a fost crescut în cultul muncii și al prețuirii valorilor morale, astfel că omenia, cinstea, hărnicia și respectul pentru comunitatea din care face parte au devenit, realmente un mod de a exista. Ștefan Lupu a strâns, de-a lungul timpului, un material etnografic de certă valoare, pe care l-a valorificat în mai multe forme și prin mai multe mijloace.

Fane a înfiinţat Asociaţia „Zestrea Săceleană”, apoi ansamblul folcloric cu acelaşi nume, un ansamblu deosebit care a ajuns celebru, un ansamblu care „colorează” într-un mod deosebit orice eveniment la care participă și care a ajuns să fie cunoscut atât în țară cât și în străinătate. Îi puteți viziona o „bucată” de prestație la una dintre sursele inserate la finele acestor rânduri pe un canal de YouTube, la o participare la o emisiune-concurs a trustului Media Pro. Ansamblul a fost înființat în anul 2017, la inițiativa lui Ștefan Lupu și are în componența sa 36 de membri, cu vârste cuprinse între 50 și 88 ani. Repertoriul este alcătuit din cântece și jocuri specifice mocanilor săceleni.

De exemplu,„Cucuruz cu frunza-n sus”, „Am un leu și vreau să-l beu”, „Vară,vară, primăvară” sunt doar un „aperitiv” etnografic din piesele interpretate de membrii ansamblului, partea coregrafică fiind ilustrată de jocuri precum „Lezeasca”, „Mânioasa” ori „Ofticuța”. În vara anului 2019, Serviciul Cultură Tradițională – Centrul Cultural Reduta din Brașov adăsta în gospodăria lui Fane Lupu de pe strada Mocanilor din Săcele, unde au fost realizate două filme despre activitatea meșterului, colecționarului și artistului săcelean. Este vorba despre „Povestea porților mocănești”, un material video difuzat în 2020 și care aduce în prim-plan aceste elemente arhitecturale unice în țara noastră, precum și „Zestrea Săceleană. Colecția etnografică Ștefan Lupu”, apărut în 2021. Pe lângă „meștereala” sa în porți de lemn salvate de la o pierire sigură, pasionat fiind de costumele populare ale mocanilor săceleni, a contribuit la refacerea straielor ansamblului despre care aminteam anterior. Ștefan Lupu  a iniţiat şi „Ziua Bunului Vecin”, în faţa casei sale, un veritabil mănunchi de tradiții locale, reunite pentru cunoaștere și ducere mai departe. Ca meșter popular, Ștefan Lupu cunoaște și aplică toate tehnicile tradiționale consacrate de prelucrare a lemnului, atât cele specifice dulgherești (cioplit, îmbinare în cheotoare, codă de rândunică, pană și uluc, îmbinarea în cuie de lemn) precum și ale celor de decorare (cioplit, crestat, traforat etc) folosind exclusiv unelte tradiționale.

În ceea ce privește calitățile sale de dulgher, mărturia cea mai evidentă este chiar casa familiei sale din Săcele, casă pe care a construit-o cu mâna sa și la care a reconstituit toate elementele decorative ale unei gospodării mocănești tradiționale: prispă cu traforuri și stâlpi ciopliți, împrejmuire înnobilată cu renumita poartă prin care pătrunzi în curtea unde stau puse în rânduială, toate bunurile de care s-au folosit gospodarii. Este o minunăție de a cărei priveliște m-am bucurat și eu o dată! Ștefan Lupu aduce înspre grafică elementele arhitecturale tradiționale pe care le gestionează și le introduce într-un proiect mai amplu de restaurare a patrimoniului arhitectural al zonei. Ştefan Lupu este unul dintre puţinii care au obţinut titlul de „tezaur uman viu”! Ștefan Lupu a primit titlul onorific de „tezaur uman viu” din partea Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii. Ştefan Lupu este printre puținii din județul Brașov cu titlul despre care aminteam anterior. În judeţul Braşov, „tezaur uman viu” au mai fost declaraţi: Ioan Pumnea – etnograf, Iosif Iepure – păstrător şi transmiţător al obiceiului Junilor din Şcheii Braşovului, Dumitru Sofonea – cojocar din Drăguş, Barko Etelka – pentru încondeierea ouălor şi Nicolae Purcărea – meşter în crestături şi sculptură în lemn. Dintre aceştia, patru s-au stins din viaţă. Prima poartă săceleană pe care Ștefan Lupu a salvat-o a fost „undeva” prin 1995, fiind şi cea mai veche dintre ele, adică era poarta familiei Gologan, cu o vechime de peste 180 ani și care, actualmente, se află la intrarea din curtea casei sale.

Fane a mărturisit de mai multe ori că este un demers destul de dificil să construiești astfel de porți noi și spunea că: „nimeni nu se mai ocupa în Săcele de construcţia de asemenea porţi şi a trebuit să deprind singur meşteşugul. Am întrebat oamenii mai în vârstă şi, cel puţin după cel de-al doilea război mondial, nimeni nu a mai construit poartă mocănească”. Ștefan Lupu a găsit mai multe porţi foarte vechi. Referitor la aceasta, Fane spunea: „chiar prima poartă pe care am găsit-o, am cerut-o de la cei care îşi doreau să o înlocuiască şi am aflat că era din 1836, o poartă-monument, extraordinar de frumoasă, pe care chiar am pus-o la intrare, la mine în curte. De atunci am început să construiesc şi să repar porţi”. Și face la superlativ ceea ce și-a propus! Ştefan Lupu mai spunea că, de câte ori vedea că un săcelean dărâma vreo casă pentru a construi o alta mai nouă, el era prezent şi îi cerea proprietarului să îl lase să descopere lucruri vechi de care acesta nu mai avea nevoie, dar care puteau avea o valoare etnografică ori culturală deosebită și care merita pusă în valoare. Implicarea lui Ştefan Lupu a fost deosebit de importantă şi în păstrarea costumelor mocăneşti vechi şi a dansurilor populare provenite din comunitatea mocanilor săceleni. Cercetând și scrierile vechi, a găsit chiar și strigături ce poartă patina negurilor vremii și pe care le-a introdus în manifestările folcorice ale ansamblului „Zestrea Săceleană”, chiar dacă au o pronunțată doză de arhaism ca expresie. În ceea ce privește costumele tradiționale ale mocanilor săceleni, Ștefan Lupu le descrie ca nimeni altul. Îmi  spunea, la un eveniment prilejuit de inaugurarea „Aleii cu Stele” din Brașov din curtea Bisericii Sf. Nicolae din Șchei, atunci când venise cu fainul său ansamblu „Zestrea Săceleană” că el poartă, de obicei, un zăbun pentru zile festive, un zăbun de culoare bleumarin, înşnuruit, cu un model diferit cele secuieşti sau ceangăieşti care se poartă tot prin zona Săcelelui.

Poartă, de asemenea, o vestă, ornată cu şnururi şi brandenburguri, iar peste aceasta, bărbaţii poartă dulama, o haină specifică, lungă, din dimie albă, mai groasă ca textură și care ține bine de cald. Îmi mai zicea că pălăria mocănească era unică prin Țara Bârsei, având un bor de șapte centimetri, ajutându-i pe mocani atât pe timp de ploaie cîât și pe călduri mari. Într-un interviu de-al său, Ștefan Lupu mai mărturisea despre costumele mocănești că: „mocanii practicau transhumanţa şi au ajuns până la Odessa. Când treceau munţii, îşi puneau tricolorul la pălărie sau în piept, mândri că sunt şi ei români. Cămaşa este albă, cu gulerul ridicat – mocanii purtau întotdeauna gulerul ridicat – şi erau uşor de recunoscut chiar şi la târgul din Piaţa Sfatului, deoarece aveau cămăşile cu coadă, în stilul fracului. Mocanii au avut bani şi şi-au dat copiii la învăţătură, dar aveau grijă şi de boresele lor. Termenul vine de la boierese, pentru că erau îmbrăcate ca nişte boierese. Costumul mocănesc de damă este un costum foarte scump şi fin, realizat din mătăsuri, bluze dantelate, cu paiete, o maramă cu un model specific mocănesc. Atelierele pentru marame erau în Purcăreni şi nu se mai găsesc niciunde. La mijloc poartă o cingătoare, o centură cu nişte paftale lucrate în metale preţioase. La mâneci se poartă pumnişori, care sunt realizaţi din materiale foarte bune şi scumpe. Pe reverul vestei purtau lucrături foarte fine sau bumbi din argint filigranat, în funcţie de banii de care dispuneau şi de stilul fiecărei femei. Culorile difereau de la o femeie la alta şi toate încercau să fie originale, să nu mai existe aceeaşi culoare în comunitate. Costumul de damă mai are şi scurteica, o haină mai scurtă faţă de ghebuţă. Ghebuţa era o haină lungă cu blană scumpă – avem una cu blană de samur, dar mai erau şi cu blană de jder, râs, vulpe – şi totul denota bunăstare.”

Ștefan Lupu îmi mai spunea, printre picături, despre moștenirea mocanilor săceleni, atunci când lucra la „stelele” de pe „Aleea cu stele” din Șcheii Brașovului că: „eu am în faţa casei postate fel şi fel de unelte agricole, porţile, arbuşti ornamentali şi toată lumea se oprea pentru că în Săcele nu mai există ce am eu în faţa casei. Le-a plăcut foarte mult şi mă întrebau dacă deschid pensiune sau restaurant, iar eu le explicam că este casa mea. Deja sunt săceleni care, când au musafiri, îi aduc prin faţa casei mele să vadă ceva deosebit. În mod normal, o localitate ar trebui să fie reprezentată oficial prin steme şi blazoane. Faţadele caselor mocăneşti şi porţile se pierdeau, iar eu mă gândeam că nu poţi să pui o casă sau o poartă mocănească în blazon sau pe stemă. Şi aşa am făcut demersuri la primărie să trecem poarta pe stemă, am făcut o schiţă ca să fie corect reprezentată şi poarta este acum pe stema oraşului”. Toate obiectele cu specific mocănesc salvate de la pieire de către Ștefan Lupu, porțile mocănești recondiționate, dar și cele realizate „de noi”, ansamblul „Zestrea Săceleană”, cu cântecele, jocurile, costumele confecționate, evenimentele inițiate și susținute, precum și „Ziua Bunului Vecin” reprezintă „Colecția Etnografică Ștefan Lupu”, colecție ce atestă dorința sa și a oamenilor faini din jurul său de a menține vie moștenirea cultural-identitară a unei dintre cele mai interesante și vii comunități de mocani din România. Îl voi lăsa acum pe Ștefan Lupu, cu promisiunea unor noi discuții cu dumnealui și voi trece în revistă, în partea a doua de săptămâna viitoare, doar câteva informații despre această fascinantă comunitate a mocanilor săceleni.

Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

http://stiri.tvr.ro/portile-mocanesti-din-zona-brasovului–salvate-de-un-mester-iscusit_919744.html#view

https://ardeal24.ro/consiliul-judetean-brasov-pe-facebook-stefan-lupu-si-ansamblul-zestrea-saceleana-in-academia-artelor-traditionale-din-romania-31468.html

http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/10.%20%C8%98tefan%20Lupu%2C%20jud.%20Bra%C8%99ov.pdf

https://ziarullumina.ro/societate/historica/mocanii-saceleni-au-dat-tarii-o-seama-de-personalitati-171200.html

Povestea porților mocănești

https://vatra-mcp.ro/stefan-lupu-mesterul-portilor-mocanesti/

https://www.youtube.com/watch?v=xETGlm76dyc

https://adevarul.ro/stiri-locale/brasov/dragostea-unui-brasovean-pentru-portile-mocanesti-2123981.html

https://www.saceleanul.ro/lansarea-monografiei-asociatiei-sub-condeiul-lui-horia-barsan-momentul-final-al-aniversarii-celor-100-de-ani-de-la-infiintarea-izvorului-din-sacele/

https://newsbv.ro/2021/07/17/centrul-cultural-reduta-prezinta-on-line-zestrea-saceleana-colectia-etnografica-stefan-lupu/

https://www.bizbrasov.ro/2021/09/09/tezaur-uman-viu-sacele-stefan-lupu/

https://www.saceleanul.ro/moment-emotionant-si-onorant-stefan-fane-lupu-a-primit-crucea-saguniana-din-mana-prof-dr-laurentiu-streza-mitropolitul-ardealului-si-arhiepiscopul-sibiului/

https://www.saceleanul.ro/diploma-tezaurului-uman-viu-stefan-lupu-a-ajuns-la-brasov/

https://www.saceleanul.ro/video-zestrea-saceleana-a-facut-cinste-meleagurilor-mocanesti-la-romanii-au-talent/zestrea-saceleana-foto/

https://www.facebook.com/zestreasaceleana/

https://www.saceleanul.ro/sa-sustinem-patrimoniul-mocanesc-al-sacelelor/

https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/biserica-din-satulung-ocroteste-de-veacuri-tinutul-sacelelor-154682.html

https://www.saceleanul.ro/cronica-saceleana-ziua-bunului-vecin-2/