Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Dragobetele sărută fetele…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on februarie 24, 2023
Motto: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”- Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”
Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești” de fiecare vineri, să „măcinăm” câte ceva, în căutare de povești faine și adevărate. Astăzi, fiind ziua de 24 februarie, vă propun o poveste despre iubire, în general, și despre Dragobete, în special. Azi, pe 24 februarie, în ţara noastră se spune că este marcată sărbătoarea populară de Dragobete, un eveniment bazat pe numeroase și variate tradiţii, care, zic unii, că ar fi început să „pălească” în faţa mult mai comercialei sărbători de „Valentine’s Day”. Azi, găsiți peste tot informații despre Dragobete, dar zic că nu strică să citiți și aceste rânduri până la capăt. Nu cred că sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc/scriu despre iubire, nu-s vreun psiholog ori mare „citit” într-ale emoțiilor date de acest nobil sentiment, dar cred că experiența de viață și o căsnicie de aproape patru decenii îmi dau dreptul de a exprima, măcar, niște opinii. Vorba unui personaj întâlnit de mine recent într-un mall brașovean, îmbrăcat într-un „trening de fițe” de „ultimu’ răcnet” și care-i „iesplica” doct companioanei sale, acum câteva zile, că. „paișpce februarie e cu iubirea d-aia ierotică, pă când aia dă Dragobete ieste din aia tradițională”…Nu știu și n-am fost curios ce a priceput „prințesa”- consoartă a respectivului „alfabetizat” într-ale iubirii din fraza „iesplicată”, dar știu că azi toată lumea are acces la informații la un click distanță, numai că procesarea informațiilor din sursele corecte dă bătăi de cap unora! Nu cred că vă zic vreo mare noutate când afirm că iubirea și ura sunt văzute ca fiind cele mai puternice două emoții/sentimente pe care oamenii le pot experimenta. Sunt convins, de asemenea, că majoritatea dintre dumneavoastră ați auzit vreodată-n viață că „de la dragoste la ură nu-i decât un pas” ori că „există o linie subțire între iubire și ură”. Probabil asta înseamnă că diferența dintre a iubi pe cineva și a-l urî pe acel cineva poate fi uneori puțin mai neclară decât mulți ar dori să recunoască. Ce-i mai plauzibil azi apropo de opusul iubirii nu cred c-ar fi, totuși, ura, ci chiar ceva mai grav: indiferența. Și nu putem rămâne indiferenți, dacă gândim normal din punct de vedere social, în a nu propaga, prin toate mijloacele și la toate posibilele „zile ale îndrăgostiților” de pe mapamond, mai mult ori mai puțin popularizate, un sentiment pozitiv, nobil și dătător de viață cum este iubirea. Pentru că eu nu pot face „reclamă” urii și/sau indiferenței, aleg, firește, iubirea! Sub orice formă! În ultimii ani, lumea întreagă (implicit și teritoriul „carpato-danubiano-pontic”) se umple, practic, de „inimioare” și declarații de dragoste mai mult ori mai puțin publice în preajma și-n timpul zilei de 14 februarie, când are loc sărbătoarea așa zis „americană” a Sfântului Valentin sau, așa cum mai e cunoscută, „Ziua Îndrăgostiților”. Este un fapt „împlinit” azi că sărbătoarea aceasta este adoptată cu deschidere de foarte multe țări, implicit și de către România, chiar dacă foarte multe conotații adiacente sărbătorii (prin care fenomenul s-a răspândit) au un substrat comercial mai mult decât evident. La fel cum, ca o contrapondere a acestui fenomen, a fost, practic, reînviată o veche tradiție românească, pentru că, în cultura noastră, există „din vechime” o originală versiune băștinașă a „Zilei Îndrăgostiților”, caracteristică felului românesc tradițional de a simți și împărtăși iubirea.
Trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem că o lungă perioadă de timp, cam cât anii în care comunismul era ideologie de stat pe aici pe la noi, nu prea s-a mai auzit public de Dragobete și conotațiile sale „iubărețe”. Redescoperit relativ recent de către „românii verzi” deranjați de popularitatea pe care a început s-o aibă prin anii nouăzeci sărbătoarea „Zilei îndrăgostiților” de Sf. Valentin, sărbătoarea de Dragobete mai are, totuși, niște dificultăți în ceea ce privește configurarea identității sale și în propagarea „întâietății” efective. Adepții fermi ai „întâietății” și unicității Dragobetelui contra Sf Valentin, însă, i-au definit obârșia și un semn identitar etnografic, chiar dacă informațiile clar păstrate până astăzi despre această sărbătoare sunt, totuși, relativ puține, uneori „în ceață” și, câteodată, controversate. Majoritatea surselor pe care le căutați spre a vă lămuri vă vor spune că „istoria” Dragobetelui începe undeva prin mitologia tracică, atunci când era o divinitate, fiind asociat, cel mai probabil, cu vestitul Eros în mitologia greacă ori cu celălalt „vestit”, Cupidon, considerat zeul dragostei în mitologia romană. Din punct de vedere etimologic, s-ar părea că numele provine de la două cuvinte slave vechi intrate-n mentalul colectiv al limbii române: „dragu” (ce înseamnă drag) și „bîti”, ce înseamnă „a fi”. „Dragubîti” se traducea prin „a fi drag”, iar de la forma „Dragubîti” până la „Dragobete” n-a fost decât un pas. Chiar dacă, de regulă, se știe despre Dragobete că se sărbătorește pe data de 24 februarie (iar unii „ca brazii” sunt „absolut siguri” că e unica dată de sărbătorire), certitudinile despre această dată sunt totuși, „în ceață” informațională și pare c-ar fi fost „aleasă” pentru a fi cât mai apropiată temporal de Sf. Valentin, pentru a „clădi” Dragobetele ca un concurent al primului. Și mai trebuie să ne amintim că există multe referiri istorice care plasează sărbătoarea Dragobetelui uneori chiar pe 1 martie ori 3 martie și ar implica existența unei legături între aceasta și sărbătoarea de Mărțișor. O zic mulți etnografi, n-o spun eu! Mai mult, ziua de sărbătorire a Dragobetelui este cu atât mai neclară, cu cât în anumite zone din Muntenia, data sărbătoririi Dragobetelui este ziua de 3 martie, în timp ce alte surse spun că Dragobetele ar fi plasat temporal undeva pe 25 martie. O certitudine există, totuși! Este sigur că e aproape imposibil de stabilit, pe baza informațiilor existente acum, care era, cu certitudine, data acestei sărbători. Cert mai este faptul că azi, coroborat cu calendarul creștin ortodox, Dragobetele se sărbătorește la 24 februarie, de sărbătoarea ortodoxă „Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul”. Pas cu pas, așa cum ziua de Sf. Valentine a luat amploare începând cu anii nouăzeci, de la an la an și este deja „împământenită”, și sărbătoarea de Dragobete a început să fie prezentă în mai toate zonele din țara noastră. Pentru a fi corecți cu realitatea istorică și etnografică, trebuie să ne amintim că această sărbătoare specifică în trecut doar Munteniei și Olteniei a ajuns să se extindă azi, pas cu pas, și în Moldova și în Transilvania, adică în zone în care, practic, nu s-a manifestat plenar.
Este posibil ca una dintre cele mai vechi mențiuni scrise despre Dragobete despre care eu am știre este chiar de prin Ardeal, adică din comuna Beclean, judeţul Brașov, pe un „Triod” tipărit în anul 1774, o carte bisericească păstrată într-o biserică greco-catolică din Calbor, exemplar descoperit de Nicolae Iorgași care zicea: „Zioa de Dragobete. Vreme timpurie”. Altă mărturie i-ar aparține poetului, Dimitrie Bolintineanu, care în lucrarea sa,„Traianida” din1870, a încercat să reconstituie un panteon românesc, introducând personaje ca Dochia (Eudochia), Cosânzeana, Peuca, Zamolxis, Dragobete sau Orodel, care își petrec eternitatea pe muntele sacru „Cocaion”. Dragobetele a fost pomenit și de către Bogdan Petriceicu Hașdeu, în viziunea acestuia asupra calendarului popular. O descriere mult mai credibilă și „pricepută” i-o datorăm preotului și renumitului folclorist Simeon Florea Marian, care în cel de-al doilea volum al lucrării „Sărbătorile la români”, apărută în 1899, menționa cu claritate sărbătorirea Dragobetelui, în diferite comunități, la două date diferite, 24 februarie și 1 martie, specificând și arealul de desfășurare a acestui obicei: comune din Muntenia și din județele Gorj și Olt. Acesta mai zicea că 24 februarie este „ziua în care se împărechiază toate păsările și animalele” și că,în Gorj, „în ziua de Dragobete, 24 februarie, mai cu seamă tinerii și tinerele țin să schimbe între ei vorbe de dragoste, crezând că le va merge bine și vor fi îndrăgiți și iubiți de toată lumea în cursul acelui an”. O altă referire la Dragobete, dar mai ales la originea, totuși, comună a celor două sărbători, Ziua Sf Valentin și Dragobete, o făcea, în anul1913, poetul brașovean Ștefan Octavian Iosif, când publica în revista „Viața Românească” o traducere în limba română a piesei lui W. Shakespeare „Visul unei nopți de vară”. Astfel, „Saint Valentine” era tradus de el prin „Sfântul Dragobete”, replica din actul al patrulea a lui Theseus, referitoare la Valentine, (Good morrow, friends. Saint Valentine is past: Begin these wood-birds but to couple now?) fiind tradusă în felul următor: „Ei, bună ziua! Sfântul Dragobete / Trecu, și-aceste păsărele-acum / Se’mperechează-abia?”.Forma actuală a cuvântului Dragobete, ca etimologie, trimite la o origine lingvistică slavă asemănătoare adjectivului „drag”şi substantivului „dragoste”, rădăcina lexicală inducând semnificaţii erotice. Într-o sursă am găsit că N.A. Constantinescu, în „Dicţionar onomastic românesc, îl grupează pe Dragobete cu alte nume proprii de persoană care au rădăcina de origine slavă drag (Dragu, Dragoş, Drăghici, Drăgoi, Drăgan etc). Până la urmă, chiar dacă nu ar fi certă o anume zi, Dragobetele este astăzi sărbătorit în aproape întreaga Românie. De exemplu, tinerii de prin Ardeal se întâlnesc în prima săptămână din postul Paștelui, culeg flori de primăvară și petrec împreună, celebrând dragostea. Tradiția „Lioarei”, întâlnită tot în Ardeal și oarecum similară Dragobetelui, prespune ca într-o anume zi din postul Paștelui, mai pe la început, fetele satului să se adune în preajma unui măr sau a unui păr înflorit, împletind împreună cununițe din florile acelui pom pe care le purtau ulterior, devenind „surori spirituale” în căutarea „drăguților” lor. Ritualul culegerii florilor de primăvară timpurii este întâlnit, practic, cam prin toată Transilvania, unde flăcăii oferă fetelor buchete din aceste flori de primăvară, iar fetele, în „contrapartidă”, trebuie să îi sărute pentru a fi iubite tot anul. De asemenea, tradiția spune că fetele care obișnuiesc să se spele pe cap cu flori de iederă și corn în sâmbăta Sfântului Toader din postul Paștelui, vor avea noroc în dragoste întregul an. Pe de altă parte, în locurile de tradiție clară a Dragobetelui, în Muntenia și în Oltenia, ziua de Dragobete era ziua în care se alegeau frățiile și în care se legau jurăminte între frații de cruce. În fapt, etnografii ne zic că Dragobetele este o figură importantă în cultura noastră populară, fiind adesea identificat cu personaje mitice precum Eros sau Cupidon, dar ca un fel de „zeu românesc” al iubirii. La fel ca aceștia, Dragobetele este prezentat ca un tânăr frumos și puternic, atrăgător, fiu al babei Dochia. În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma începutului de martie, cel mai probabil la 24 februarie. S-ar zice că ziua de 24 februarie nu ar fi aleasă la întâmplare, în fapt această zimarcând începutul anului agricol. Acest început al revenirii naturii la viață este, practic, momentul în care vietățile se trezesc din letargia hibernală, când păsările îşi caută cuiburi și, după unele „ziceri”, ursul ar ieși din bârlog.Similar naturii, mai reînvia şi iubirea, firește, iar Dragobetele marca ziua în care natura sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii. Conform unor opinii, originea acestei sărbători populare îşi are originea în „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe februarie, care în limba slavă se numește Glavo-Obretenia. Se spune că românii au adoptat această sărbătoare încă din Evul mediu, sub diverse denumiri – „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”,„Dragubîti” pentru ca mai aproape de noi în timp, în sudul și sud-estul României să fie adoptată sub denumirea de Dragobete. Multe surse citează și o legendă culeasă în comuna Albeni, județul Gorj, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia, o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.
Această sărbătoare a fost ori este cunoscută şi sub alte denumiri cum ar fi: Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor, Sânt Ion de primăvară, Dragomiru-Florea, Năvalnicul sau Granguru’. Printre altele, una dintre tradiţiile legate de Dragobete spune că dacă vremea e frumoasă, tinerii merg în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii, iar la întoarcerea înspre sat, fetele sunt alergate de băieți (un obicei denumit „zburătorit”) și, dacă îi simpatizează, se lasă prinse de către aceștia. „Lăsatul” acesta se celebrează printr-un sărut, adică celebrul „Dragobetele sărută fetele”, un simbol al unei logodne simbolice, iar dacă tinerii respectă acest obicei, se vor bucura tot anul de belșug și vor fi ocoliți de boli. În schimb, dacă nu vor respecta tradiția, ei nu vor avea deloc parte de iubire până la Dragobetele viitor, atunci când viața îi va pune, din nou, la încercare. Se mai zice că, practic, curtarea fetelor, materializată în logodna simbolică de Dragobete stă la originea de viitoare logodne „oficiale” urmate de căsătorii fericite. Firește că sărbătoarea are o simbolistică aparte pentru întreaga comunitate și este un moment important în viața acesteia, oamenii făcându-i o idee despre posibilele nunți ale satului din acel an…Se spune că, de obicei, în după-amiaza zilei de Dragobete au loc petreceri, eveniment unde burlacii și gfetele nemăritate (dar şi cuplurile „în formare”) joacă, cântă, spun glume şi se simt bine, urmând „linia” care zice că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care nu au văzut (și vorbit cu) măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche până la următoarea sărbătoare de Dragobete. Se mai zice că primele flori ale primăverii culese în această zi ar fi viorelele şi tămâioasa, pe care fetele le păstrează ulterior la icoane, fiind folosite apoi, în timp, în diverse ritualuri legate de invocarea dragostei și a celui drag…Se mai zice că fetele necăsătorite precum și nevestele tinere proaspăt căsătorite apelează la diverse ritualuri pentru a-și păstra frumusețea, astfel că acestea strâng zăpada rămasă de Dragobete și se spală de-a lungul anului cu această apă ieșită din topirea zăpezii, pentru că ar avea puteri magice și că le va păstra tinere. Dacă nu se găsește zăpadă, există o rezolvare în alt fel, adică fetele adună apă de ploaie sau își aduc apă de izvor pentru spălatul părului. În completarea acestui obicei, în unele zone, fetele își pun busuioc sfințit sub pernă în ajunul Dragobetelui, cam la fel ca-n noaptea de Bobotează, existând credinţa că astfel își vor visa alesul. În lumea satului, tot cu această ocazie, se acorda grijă mare animalelor domestice, acestea fiind hrănite cu cea mai bună mâncare, iar sacrificarea lor fiind interzisă în această zi. Un alt obicei (care ținea de „sănătatea” viitoarelor posibile cupluri) spune că pentru a avea noroc în tot anul, e obligatoriu ca, în această zi, băieții să nu necăjească fetele şi să nu se certe cu ele sub nicio formă. Un mic „antrenament” pentru când vor fi cupluri cu acte în regulă!
De Dragobete, tinerii culeg ghiocei pentru cǎ, se zice, câţi ghiocei aduci acasǎ, atâţia pui de cloşcă vei avea în ogradǎ în cursul anului. Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, este clar, conform tradiției, că veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singur/singură şi el/ea este cel/cea la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi se spune că vei fi înțeles. Se mai spune că, dacă vezi o pereche de păsări în această zi, vei fi iubit(ă) mereu, în contextul în care multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă.Totodată, e bine să fii vesel de Dragobete, pentru că se zice că dacă plângi de Dragobete, vei avea necazuri şi supărări pe tot parcursul anului, iar remediul nu poate fi găsit decât abia la Dragobetele următor. Probabil cu un alt partener… Este de remarcat, totodată, că deşi, conform vechilor obiceiuri, muncile câmpului sunt total interzise în această zi, curățenia în gospodării este încurajată, fiindcă se crede că gospodinele vor avea acelaşi spor în casă şi în restul anului. În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mai mici ale casei, dar nu şi pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la câmp de teamă că vor avea repercusiuni tot anul. Pentru a nu-ţi atrage supărarea lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci în această zi. Cum aminteam anterior, singurul lucru agreat de Dragobete este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul în curs să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă. Prin excelență o sărbătoare a fertilității,Dragobetele este, practic, ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, cât și pentru oameni. Este un interval temporal care asigură tranziția către un an roditor, către un timp nou, primenit, fiind parte dintr-un șir de sărbători din perioada lunilor februarie-martie, care marchează renașterea vieții în mediul vegetal și animal, un veritabil spectacol al naturii. Practic, este vorba despre o succesiune de zile și sărbători specifice acestui ciclu, cu diferențe vizibile de la un spațiu cultural la altul.
Societatea românească se bucură, putem spune, de peste trei decenii, de fenomenul redescoperirii lui Dragobete, personaj mitologic mai cunoscut până în 1990 doar de către specialiști etnografi, readus la viață cu ajutorul vectorilor media din România pentru a-l contracara pe mult prea „băgărețul” Sf. Valentin, a cărui sărbătoare „occidentală” a iubirii a venit înfășurată de un imens potențial comercial, într-o lună de februarie de principiu friguroasă și lipsită de atracții ale naturii. Ca să fim cinstiți, a urmat perioada în care nici Sf. Valentin nu l-a putut opri pe Dragobete să ia avânt, dar nici Dragobetele „tradițional” nu a reușit să-l elimine pe „neica” Valentin din peisajul tradițiilor „mioritice” moderne. Dacă fiecare popor are stilul său specific în a sărbători, atunci al nostru e cu siguranță unul plin de patimă, dornic să le aibă „pe toate”. Este clar că trăim totul intens, cu implicare aproape totală, iar când „ne paște” iubirea, aceasta devine sursă de inspirație pentru cântece, poeme, scrieri, cărți și alte modalități de exprimare mai mult ori mai puțin artistice. Indiferent când alegi să sărbătorești, în stil „modernist-occidental”, pe 14 februarie, sau în stil „tradițional”, pe 24,ar fi bine să avem în minte faptul că iubirea merită celebrată în fiecare zi, în tot restul anului! Și-n toți anii ce vor urma din viața fiecărui! Restul e cancan!
Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Ghinoiu, Ion,„Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997
Acad. Sabina Ispas, „Dragobetele”, în Revista Curtea de Argeș, an IX, nr. 2 (87), februarie 2018.
Mihaela Bucin, Otilia Hedeșan, Tudor Sălăgean, Szabó Zsolt, Rodica Zafiu,„Dragobete: cinci deschideri”, Editura Universității de Vest, Timișoara 2020.
Olteanu, Antoaneta, „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, București, 2000.
https://folclor-romanesc.ro/dragobete-obiceiuri-si-traditii/
https://www.zf.ro/eveniment/dragobete-ziua-iubirii-la-romani-traditii-9340548
http://www.cultura.ro/dragobetele-sarbatoarea-iubirii-24-februarie
https://discover-romania.ro/sarbatori-romanesti-traditionale/dragobete/
https://www.delicateseliterare.ro/dragobete-origini-traditii-si-superstitii/
https://historia.ro/sectiune/general/dragobetele-sarbatoarea-dragostei-la-romani-568378.html
http://www.cultura.ro/dragobetele-sarbatoarea-iubirii-24-februarie
https://www.libertatea.ro/lifestyle/traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-1749081
https://poenari.ro/cum-sarbatoresc-romanii-iubirea-descopera-istoria-zilei-de-dragobete
https://www.istorie-pe-scurt.ro/dragobetele-saruta-fetele-obiceiuri-si-traditii-de-24-februarie/
https://www.arctic.ro/blog/traditii-si-obiceiuri-de-dragobete/
