Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 17, 2023
Motto: „Principala noastră tradiţie istorică este revolta.”- Corneliu Coposu
Stimați cititori și dragi amici, mi-am propus să fac un scurt popas astăzi, la „moara cu povești”, pentru a ne aminti împreună de o zi care a marcat anii ’80 ai secolului trecut din Brașov, dar și perioada care a urmat. De aceea, pentru cei care nu mai știu ce s-a petrecut într-o zi de 15 noiembrie acum mai bine de trei decenii și jumătate în România, m-am gândit să rememorez, pe scurt, câteva dintre reperele de bază ale acelei zile „interesante și provocatoare” cum a denumit-o recent un partener de discuție de-al meu născut la vreo zece ani după aceste evenimente. Menționez că majoritatea informațiilor și datelor pe care le găsiți, într-o variantă „comprimată” le datorez regretatului Mircea Sevaciuc, fost participant direct la evenimente și domnului Florin Postolachi, participant și el și fost președinte al „Asociației 15 noiembrie 1987” în perioada 2000-2005. Am avut ocazia să stau de vorbă de-a lungul anilor și cu mulți alți participanți la evenimente, având în vedere că locuiesc în Brașov încă din 1985, și am acumulat destule informații și date despre cele petrecute atunci. Deci, ce a avut loc, printre altele, la 15 noiembrie1987? Nimic altceva decât revolta muncitorilor şi locuitorilor din municipiul Braşov împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă, de fapt, o revoltă împotriva regimului comunist, a dictaturii.
Revolta s-a declanşat inițial la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, cunoscută în urbe drept „Steagu’ Roșu” (în varianta denumirii anilor 50-70), printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, la schimbul trei şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Consiliului judeţean al PCR. Știm cu toții că, la finele anilor ’80 ai secolului trecut, regimurile comuniste din țările din Europa de Est erau „pe ducă”, dar la noi, în România, persista un „peisaj” pe care-l putem cataloga drept cețos şi trist. După cum știu cei mai „cu experiență”, ca să nu zic mai în vârstă, de mai mulţi ani, Ceauşescu se afla în antagonism total cu propriul său popor, în condițiile în care frigul, foamea, frica și (nu mai puțin important) minciuna generalizată dominau viaţa cotidiană a românilor. Unele dintre aceste tare mai persistă și azi, ce-i drept! Oricâte „nostalgii” ar avea unele persoane după acele vremuri, dacă ne aducem bine aminte, produsele alimentare de strictă necesitate (precum pâinea, laptele, carnea, untul, zahărul, uleiul etc), erau rarităţi în vitrinele magazinelor „Alimentara” și se dădeau pe cartelă individualizată. De fapt, „raţionalizarea” devenise cuvântul de ordine în România acelor ani atât în alimentaţie, cât şi la căldură, energie electrică, benzină etc. Adiacent, merită amintit și faptul că unicul post de televiziune „activ”, adică TVR, vector media al partidului unic, şi-a redus programul la numai două ore pe zi. Că tot vorbim despre Brașov și revolta de aici, la Uzina „Steagu’ Roşu”, programul de lucru a fost extins la 12 ore pe zi, de luni până duminica, inclusiv. Românii acelor vremuri au fost prizonierii unui regim care te obliga să ai parte de cozi şi cartele alimentare, de „mobilizări pe frontul producţiei de export” şi la întreruperi zilnice de curent pe frontul economiilor prost gândite și prost puse în practică.
Şi, ca să nu uităm, românii au fost și prizonierii minciunii generalizate! De asta avem parte și azi, din belșug, din păcate! În a doua parte a deceniului anilor ’80, Braşovul era, ca să fim corecți cu istoria, unul dintre cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forţa de muncă angajată în industrie. Anterior, clasa muncitoare brașoveană bine pregătită se formase în perioada anilor ’60 prin aducerea și „acumularea în oraș de către regimul comunist a mii de ţărani din mai multe regiuni, cu precădere din Moldova mai săracă pentru a se califica și a munci în fabricile braşovene. După strămutarea acestora în Brașov și calificarea în masă a acestora, Braşovul a devenit unul dintre cele mai puternice centre muncitoreşti din ţară, în acest areal existând pe atunci platforme industriale uriașe, cum au fost cele de la Rulmentul Braşov, IAR Ghimbav, Tractorul Braşov, Fartec sau Steagul Roşu. Pe la începuturi, când lucrurile nu o luaseră razna, muncitorii din aceste uzine au fost relativ privilegiaţi în perioada industrializării accelerate. Acești muncitori beneficiau de slujbe sigure, bine plătite, de locuinţe asigurate din fondul de stat de către întreprinderile la care lucrau, chiar și încadrarea în muncă a soţiilor/soților şi venituri relativ mai mari decât în alte părţi din ţară. Implicit, declinul industrial din România de la mijlocul anilor ’80, marcat de scăderi de venituri şi chiar disponibilizări, urmate de relocări a forței de muncă spre alte domenii, a lovit și Braşovul, dar şi lucrătorii acestuia. „Seminţele” evenimentelor din decembrie 1989 au fost plantate încă de pe la sfârşitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să „cârtească” împotriva politicilor economice ale lui Ceauşescu. Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate și rapid stinse, au avut loc anterior în centre industriale mari precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) şi platforma Nicolina din Iaşi (februarie 1987), culminând prin revolta masivă din Braşov. Cum aminteam anterior (chiar și pentru cei care au uitat), măsurile draconice luate de regimul Ceauşescu implicau reducerea consumului de energie (curent electric și gaz) şi alimentar, precum şi scăderea drastică a veniturilor muncitorilor, obișnuiți anterior să le fie bine plătită munca prestată în uzine. Practic, revolta de la Braşov din 15 noiembrie 1987 a fost urmarea instabilității ce se instalase în țară și a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceauşist. Istoria ne spune că liderul sovietic Gorbaciov a vizitat România în mai 1987 şi a făcut câteva aluzii străvezii apropo de politicile dure ale lui Ceauşescu în comparație cu perestroika sa. Cu toate acestea, după vizită lui Gorbaciov, nu s-a întâmplat nicio schimbare în bine a situaţiei sociale şi economice din România. Dimpotrivă, îmi aduc bine aminte că, în noiembrie 1987, au fost anunţate noi reduceri ale cotei de consum la electricitate şi la benzină. În acest context, a izbucnit revolta de la Braşov, în data de 15 noiembrie 1987. Ce și cum s-au întâmplat lucrurile pe 15 noiembrie 1987? Țin minte că era într-o duminică, iar acea duminică venea „la pachet”, cum se întâmpla de la începuturile regimului comunist, cu încă o veritabilă mascaradă a alegerilor comuniste. Atunci, aveau loc așa-zisele alegeri locale, adică se votau deputaţii pentru consiliile populare locale. Nu numai în Brașov, ci în toată țara! Țin minte că peste tot în Braşov, spațiul public era „pavoazat” cu portretele familiei conducătoare şi cu multe steaguri roşii ale partidului unic.
În Braşov, situaţia era relativ calmă, dar nu şi la Întreprinderea de Autocamioane, unde, în noaptea de sâmbătă pe duminică, adică 14/15 noiembrie ’87, muncitorii de la Secția 440 Matriţe-Ştanțe au încetat lucrul în semn de protest faţă de diminuarea nejustificată a salariilor lor. Şeful Secției 440, inginerul Valer Ghelase era în acea noapte şi ofiţer de serviciu pe Întreprinderea de Autocamioane Brașov (de fapt, majoritatea îi spunea întreprinderii tot Steagu’ Roșu, ca un reflex din deceniile anterioare)…Autoritar şi dur, în timp ce el însuşi era autor a numeroase abuzuri şi încălcări ale legii, acest inginer Ghelase a refuzat să stea de vorbă cu cei nemulțumiți, oferind în schimb obişnuitele lui înjurături şi ameninţări, după cum spun martorii, unii chiar amici de-ai mei. Acesta s-a răstit la oameni și i-a amenințat că va chema Securitatea, lucru pe care l-a făcut, de altfel. Astfel, documentele spun că acesta a sunat la căpitanul Avram (unul dintre securiștii care răspundeau de uzină) în jurul orei 2.00. În procesul-verbal din şedința de la sediul Miliţiei Braşov din 15 noiembrie 1987, de la ora 19.00, se menționa de către acest Ghelase că: „Am făcut prezenţa oamenilor şi am predat-o căpitanului Avram. La ora 2.00 erau 93 de oameni care nu lucrau”. Adiacent, prim-secretarul de partid al județului, Preoteasa, consemna: „La Steagu’ Roşu erau 20 de inşi sâmbătă seara, un maior şi un căpitan în civil”. Cum a izbucnit, practic, revolta? Scânteia a fost dată de solidarizarea celor vreo două sute de salariaţi de la schimbul întâi cu cei de la schimbul trei din secția de la care a plecat „dandanaua”. Încercarea directorului Purcăroiu din uzină de a-i „lămuri” și a-i calma pe la ora opt dimineaţa pe cei circa trei sute și ceva de oameni din ambele schimburi a eşuat, acesta fiind huiduit, lucru nemaivăzut până atunci. Oamenii s-au adunat și au plecat cu toții spre Palatul Administrativ, acolo unde era conducerea centrală a uzinei. Scânteia a extins „focul” și, în drumul lor li s-au alăturat muncitorii de la secţiile 420, 410, 520, 570, 660, 505, 590, 510, 525, 580, 550. Coloana de muncitori a intrat apoi în secţia 610 și aici a avut loc primul conflict mai dur. Un inginer a încercat să-l oprească pe unul dintre protestatari, Aurică Geneti pe numele său, dar acesta l-a împins, iar inginerul a căzut. Casca sa de protecţie, de culoare albă, i-a căzut de pe cap, iar acest Geneti o ia şi şi-o pune pe capul său. Inginerul a fugit, dar nimeni nu l-a urmărit. Geneti îşi reia locul în fruntea coloanei purtând casca care îi va da porecla de „Omul cu Casca Albă”, iar coloana de muncitori, care acum număra circa cinci mii de oameni, a ajuns în faţa palatului administrativ al uzinei, pentru a discuta cu directorii din Consiliul de Conducere. Aici, nimeni nu îi întâmpină și nimeni nu e dornic să le zică ceva care să-i oprească. Așa că oamenii au început să arunce cu pietre, piuliţe şi şuruburi în ferestrele palatului administrativ. Mulţimea înfuriată a continuat să strige „Hoţii, hoţii”.
La un moment dat, unii din mulțime au strigat „La Judeţeana de Partid!”. Mircea Sevaciuc, unul dintre protestatarii de la uzină, membru al „Asociației 15 noiembrie”, trecut la cele veșnice în anul 2019, povestea despre acest moment:„Este momentul când ceva ciudat se petrece! Cei cinci mii de protestatari am iesit pe poarta II cu intenţia să ne îndreptăm spre Consiliul Judeţean PCR. Însă securiştii îmbrăcaţi în salopete la fel ca noi au reuşit să redirecţioneze coloana să intre înapoi în întreprindere prin poarta principală I. Înconjurăm palatul administrativ şi ne aflăm iarăşi în faţa porţii II. Aici s-a produs ruptura. Majoritatea celor din coloană rămân în incinta întreprinderii, alţii profită de dezorganizarea creată şi pleacă acasă. Aproximativ 250 de persoane ne-am învins frica şi ne-am decis să ne susţinem cererile în stradă. Din mulţime, cineva a venit cu ideea să luăm cele patru steaguri tricolore de la porțile uzinei. Vulpe Cornel a îndeplinit cererea. În acea duminică era zi de vot”. „Marşul şubelor”, cum a fost numit ulterior după îmbrăcămintea de lucru a stegarilor, a ajuns apoi la intersecţia străzilor Poienelor, Calea Bucureşti şi Bulevardul Saturn, acolo unde azi se află celebrul fast food de sorginte americană McDonalds. „Casca albă” Aurică Geneti a avut ideea de a merge spre uzina Tractorul, să îi scoată la protest pe muncitorii de acolo, o altă forță colosală a muncitorimii brașovene de atunci. După unele tergiversări, coloana de câteva sute de protestatari a luat-o, în cele din urmă, pe Bulevardul Calea București, care străbate cartierul care se numea „Steagu’ Roșu”, astăzi Astra. Mulţi dintre „stegarii” participanți locuiau prin preajmă ori aproape fiecare avea o cunoştinţă aici.
Se scandează în continuare,„Hoţii!”, „Vrem mâncare la copii”, „Vrem lumină”, „Vrem căldură”, „Vrem banii înapoi!”, „Veniţi cu noi!”. După plecarea coloanei din uzină, securiștii au dat ordine ca pe fiecare secţie şi serviciu să se facă prezenţa pentru a afla câţi şi cine erau cei care plecaseră spre oraş. Pe timpul marşului, printre manifestanţi s-au infiltrat, firește, și membri ai Securităţii deghizaţi în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa şi de a reţine figurile și numele celor care participau. Alţii au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând. Prin dreptul spitalului judeţean, un protestatar a avut ideea să se cânte „Deşteaptă-te, române” și toată lumea a început să cânte.
În dreptul cinematografului Patria, troleibuzele au fost oprite pe ambele sensuri. Pe tot parcursul marşului nu a fost „la vedere” vreun „organ de ordine”. În dreptul Teatrului Dramatic, s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!”, „Jos Comunismul!”. Când coloana de protestatari a ajuns la sediul de la „județeana de partid”, actualul sediu al Prefecturii din Brașov, uşile erau blocate. Pe la început, s-a încercat un fel de dialog cu primarul brașovean Calancea, care își făcuse apariția în zonă, dar acesta i-a persiflat pe protestatari și atitudinea sa a pus „gaz pe foc”. Protestatarii l-au huiduit și un protestatar l-a lovit pe primar cu lancea unui steag în cap, iar acesta, cu arcada spartă, a fugit, strecurându-se pe uşa sediului, care, în scurt timp, a fost larg deschisă.
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
Protestatarii intră în sediu și descoperă alimente la care mulțimea nu avea habar că poate exista în Brașov. Portretele familiei Ceaușescu sunt aruncate de pe pereți, iar unul mare este aruncat pe fereastră în ovațiile mulțimii. Protestatarii furioşi au distrus mobilier, telefoane, televizoare şi au spart geamuri. Mulţimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat şi membri ai nomenclaturii braşovene prezenți la sediu. Unul dintre miliţieni ar fi fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost ruptă de mulţime. Manifestanţii au incendiat tot „au prins” și ce le amintea de regimul comunist, iar un foc mare, „alimentat” cu înregistrări de propagandă, cărți şi documente de partid, a ars ore bune în piaţa din apropierea „județenei de partid”. După amiaza, forţele de Securitate şi Miliție au înconjurat zona centrală a oraşului şi au împrăştiat, prin forţă, revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, tunuri cu apă,„scutieri” şi autospeciale de intervenție de tip ABI.
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
Firește că regimul nu a tolerat această „umilință” și a urmat represiunea prin arestări, anchetări, condamnări și deportări ale participanților la proteste! Destul de repede au fost identificați și arestați peste trei sute de protestatari. În chiar acea duminică, prima măsură luată de autorităţi a fost constituirea unei brigăzi mixte speciale de anchetă pe lângă Procuratura Generală. Brigada specială a instrumentat şi coordonat interogatoriile protestatarilor de la Braşov. Cât despre ecourile din țară și de peste hotare, prima informaţie că la Braşov a avut loc o revoltă în 15 noiembrie ’87, finalizată cu arderea tabloului lui Ceauşescu, a fost adusă la cunoştinţa lumii în ziua de marți, 17 noiembrie 1987, la ora 19.00, de către Postul de Radio Europa Liberă. În țară, s-a aflat vestea „din gură-n gură” și s-a răspândit ca fulgerul. Mai ales pentru că părea neverosimilă „explozia mămăligii”…Cât despre represiune, acea brigada specială de anchetă a ordonat celor 218 de anchetatori să-i ancheteze non-stop, zi și noapte, pe protestatari la Miliţia din Braşov şi la Bucureşti, pentru a se stabili în cel mai scurt timp cine sunt „huliganii, duşmanii orânduirii socialiste”. Pe perioada anchetei, protestatarii au fost torturaţi, fiind bătuţi cu pumnii, cu picioarele, cu scaune sau cu picioare de scaun, cu parul, cu bâta, cu bastonul de cauciuc la testicule, loviţi în stomac sau loviţi de calorifer. Li s-au strivit degetele în uşă, li s-a smuls părul, au fost înfăşuraţi în cearşafuri ude şi bătuţi astfel sau ţinuţi în pielea goală, în frig. Arestaţii au fost aşezaţi în poziţii incomode, obositoare şi dureroase: siliţi să stea într-un picior, pe vine, să ţină un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceauşescu, să facă genuflexiuni, să stea într-o mână sau să sară ca broasca și alte „metode de persuasiune”. Organele lovite în mod constant de torţionari erau capul, ficatul, rinichii, testiculele şi stomacul.
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
Securitatea și sistemul de represiune și-au făcut treaba „exemplar”, protestatarii „de bază” fiind prinși și pedepsiți în numai două săptămâni. Adică, după două săptămâni de anchetă, care s-a desfăşurat sub o presiune internaţională fără precedent, acea brigadă specială a stabilit mai multe criterii de „vinovăţie”, în funcţie de faptele individuale pe perioada desfăşurării revoltei. Ca urmare a investigațiilor, a fost constituit grupul de 61 de persoane condamnate şi deportate în data de 3 decembrie 1987. Revolta s-a încheiat prin condamnarea și deportarea celor 61 de „vinovați”. Pe 3 decembrie 1987, prin sentinţa penală nr. 2823 în dosarul nr. 2926 /1987, instrumentat de Judecătoria Braşov, 61 de participanţi la revolta din 15 noiembrie au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între șase luni şi trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de doi judecători: Ștefan Pană și Dumitru Comșa. Procuror era Ștefan Roman. Acuzațiile au fost de „ultraj contra bunelor moravuri” și pentru „tulburarea liniștii publice”, deși mulțimea a scandat „Jos Ceaușescu”, fiind, clar, o revoltă politică. La proces, cei 61 de protestatari și-au recunoscut faptele, iar avocații lor au cerut clemență instanței și pedepse cât mai mici. Procurorul spunea în rechizitoriul său că:„inculpații sunt huligani, consumatori frecvenți de băuturi alcoolice, refractari, nu au înțeles ajutorul ce li s-a dat de către societate în rezolvarea multor probleme de familie, (…) au distrus bunuri ale avutului obștesc, ale întregului popor”.
Judecătorii au considerat că o parte din protestatari „pot fi reeducați prin muncă corecțională în alte unități socialiste” și, la cererea procuraturii, „toți inculpații vor executa pedepsele în alte unități socialiste, în afara Întreprinderii de Autocamioane Brașov”. După ce inculpații au fost de acord să suporte contravaloarea pagubelor, instanța le-a pus sechestru pe bunuri. O altă prevedere a sentinței date a fost ca „după încadrare, toți inculpații vor fi dați în supravegherea colectivelor de muncă pentru a se asigura reeducarea acestora”. Deportarea muncitorilor condamnați s-a făcut în secret și foarte repede. Aceștia au fost împrăștiați prin toată țară și puși să muncească pentru „reeducare” sub o atentă supraveghere. Muncitorilor le-a fost interzisă întoarcerea în Braşov, soţiile lor fiind obligate să obţină aprobarea de a-i vizita în oraşele în care li se stabilise domiciliul obligatoriu. În paralel, se spune că persoane din conducerea Organizaţiei Judeţene PCR din Braşov ar fi executat puternice presiuni asupra soţiilor deportaţilor pentru a le convinge să divorţeze de aceştia. În general, muncitorii deportaţi şi familiile lor au fost supuşi unor presiuni puternice şi unei supravegheri constante. Unii din cei deportaţi n-au mai revenit niciodată în Braşov, decedând în localităţile unde li se stabilise domiciliul forţat. Cei care s-au ocupat de anchetarea abuzivă a muncitorilor nu au răspuns niciodată pentru faptele lor, fie că au fost milițieni, securiști sau membri ai procuraturii. Prin unii vectori media se mai insinuează că, la anchetă, au participat și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale. Nimic mai fals! Știu foarte bine ce și cum s-a întâmplat și pot depune mărturie că nu a fost implicat nimeni din armată.
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
Putem afirma că, deşi revolta de la Braşov nu a dus în mod direct la evenimentele din decembrie 1989, aceasta a fost o lovitură dură dată regimului lui Nicolae Ceauşescu. Revolta din Brașov a reflectat ceea ce istoricul Denis Deletant numea „inabilitatea lui Ceauşescu de a detecta semnalele de alarmă date de tensiunile crescânde în sânul muncitorilor, acesta continuând orbeşte cu aceleaşi măsuri economice, aparent indiferent faţă de consecinţele lor”. Firește,revolta de la Braşov a subliniat nemulţumirea tot mai mare a populației împotriva regimului Ceauşescu. Ulterior, în 2 ianuarie 1990 a avut loc la Braşov constituirea Asociaţiei „15 Noiembrie 1987” care luptă şi astăzi pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi. Unele surse din interiorul acestei asociații spun că lumea „s-a împărțit” și au apărut disensiuni între membrii acesteia. Nu am să intru în detalii referitoare la aceste dispute.Personal, am avut șansa să văd urmările protestului din acea zi chiar în după amiaza duminicii respective, atunci când mă întorceam cu mașina unui coleg de la Hălchiu, de unde ieșisem din serviciu de la unitatea militară unde activam pe atunci. Colegul m-a lăsat undeva pe strada Lungă și eu veneam către Livada Poștei spre a lua un troleibuz spre cartierul Steagu’ unde locuiam pe atunci. Aflasem, firește, ce s-a întâmplat, chiar în lipsa elementelor de tehnologie de azi și eram curios dacă era adevărat au ba, fapt pentru care am luat-o la pas către „locul faptei”. Dar nu prea se putea merge pe strada Republicii înspre Modarom, aşa că m-am dus pe ocolite pe lângă Aro Palace „la vale”. Când am ajuns la sediul ce tocmai fusese „asaltat”, totul se terminase. În zonă era plin de trupe de „securitate-miliție”. Peste tot în fața sediului respectiv era plin de cioburi, pancarte rupte, hârtii, mobilier rupt, urme de sânge pe jos şi o dâră neagră de fum ce se ridica din piață mai aminteau de ce fusese acolo. A doua zi era luni și, chiar dacă, de drept, trebuia să fiu liber, a trebuit să fiu prezent la unitate, pentru că așa aveam ordin, în ideea în care nimeni nu știa cum vor evolua lucrurile. Un coleg de-al meu care intra de serviciu luni după amiază la unitatea militară din Hălchiu ne-a spus, la venirea la unitate, că a trecut prin centru, el locuind în apropiere și a văzut că totul era strâns, spălat, curățat și aranjat de parcă nu se întâmplase nimic. În anii de după decembrie 1989, în cinstea muncitorilor braşoveni, a fost ridicată o troiţă, aflată în faţa Spitalului Judeţean Braşov, dezvelită la data de 15 noiembrie 1997, unde au loc, în fiecare an, manifestări prilejuite de aceste evenimente istorice şi depuneri de coroane de flori. La multe dintre aceste ceremonii am participat din partea Garnizoanei Brașov, pentru a da onorul celor care au avut acel „nebunesc” curaj în 1987! În cinstea acestui moment al istoriei Brașovului și a țării, o parte din drumul parcurs de protestatari poartă azi numele de Bulevardul 15 noiembrie.
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
În fiecare an, în jurul datei de 15 noiembrie, în Braşov are loc un cros special, prin care se reface traseul parcurs de muncitori în revolta din 1987. De obicei, particip în public la evenimentul generat de acest concurs care s-a diversificat în probe de la an la an. Nici anul acesta nu am lipsit și am avut plăcerea de a mă întâlni aici cu un om fain, participant premiat al crosului, domnul doctor Adrian Angelescu din București, un veteran al crosurilor montane și nu nimai al acestora. Concursul se desfășoară pe mai multe secțiuni și este, an după an, din ce în ce mai „provocator” și mai bine organizat. Startul concursului se dă, în fiecare an, de la întreprinderea Roman SA, apoi se merge pe Calea Bucureşti-Spitalul Judeţean-Hidromecanica-Cinema Patria-Bulevardul 15 Noiembrie – Prefectură. Anul acesta, „Crosul 15 noiembrie” a fost desfășurat impecabil, fiind organizat duminica trecută, pe 12 noiembrie. Cu o zi înainte, sâmbătă, 11 noiembrie, a avut loc, la cinema Astra din Brașov, vizionarea unui film documentar denumit „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”, în regia și scenariul lui Liviu Tofan, o producție a Muzeului Județean de Istorie Brașov în colaborare cu TVR din anul 2017.
„Moara cu povești”. Brașov, 15 noiembrie 1987, cu „doi ani prea devreme”…
Acest film documentar onorează memoria celor care s-au ridicat împotriva comunismului în 15 noiembrie 1987 și a fost desemnat „Cel mai bun film documentar de televiziune”, în cadrul festivalului DocuArt 2018. Difuzarea a făcut parte din seria aniversară a evenimentelor care evocă revolta muncitorilor de la 15 noiembrie 1987 și care s-au desfășurat între 11 și 15 noiembrie 2023 la Brașov. Organizatorii acestei vizionări, unde intrarea a fost liberă, au fost: Primăria Brașov și Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Centrului Cultural Apollonia. Apropo de primărie, l-am văzut printre alergătorii din acest an și pe actualul primar al Brașovului, în evidentă „căutare de imagine” publică!
Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Marius Oprea, Stejărel Olaru, „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov”
Cesereanu, Ruxandra, „Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii”, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom (2009)
Denis Deletant. „Romania, 1948-1989: A Historical Overview. Parallel History Project”
Vladimir Tismăneanu: „Dictatura decrepită: România în 1989” Revista 22 (12 mai 2009)
Socor, Vladimir. en „The Workers’ Protest in Braşov: Assessment and Aftermath”, Romania Background Report 231, Radio Free Europe Research (4 decembrie 1987)
https://historia.ro/sectiune/general/revolta-de-la-brasov-din-15-noiembrie-1987-2220761.html
https://romania.europalibera.org/a/revolta-muncitori-brasov-/31564303.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/brasov/a-murit-mircea-sevaciuc-omul-care-i-a-infruntat-1963882.html
https://newsweek.ro/cultura/mircea-sevaciuc-sau-calmul-eroismului
https://www.memorialsighet.ro/florin-postolachi/
http://www.romania-actualitati.ro/brasov_15_noiembrie_1987_cronica_unei_revolte-83106
http://www.brasovistorie.ro/proiecte/brasov-15-noiembrie-1987
https://www.cotidianul.ro/revolta-de-la-brasov/
https://www.facebook.com/groups/413425423051010/?locale=ro_RO
