Mircea Ștefănescu, prozator, traducător, dramaturg și cronicar dramatic român

Absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, în 1917, și-a început studiile în drept, dar le-a abandonat curând pentru a se dedica pasiunilor sale: teatrul și presa. A debutat în literatură în anul 1920 cu proză publicată în revista Cuvântul liber, iar în 1924 i s-a jucat, la Brăila, prima piesă – Roba albă, scrisă împreună cu cronicarul teatral I. Lăzăroneanu.

A colaborat la publicații prestigioase ale vremii, precum Epoca, Vremea, Curentul, afirmându-se tot mai clar în lumea dramaturgiei. Primul său mare succes a venit în 1930, cu piesa Comedia zorilor. Șase ani mai târziu, drama Veste bună, apreciată de criticul Eugen Lovinescu, i-a adus Premiul Teatrului Național.

În 1939, piesa Acolo, departe, un „roman dramatic” dedicat dilemelor artistului, a fost un alt moment de vârf. Au urmat lucrări importante precum Casa cu două fete (1946) și Ave Maria (1947), iar comedia Vis de secătură a surprins cu umor viața mahalalei bucureștene. Una dintre cele mai cunoscute creații ale sale, Micul infern (1948), urmărește cu subtilitate evoluția unui cuplu de-a lungul a patruzeci de ani.

După 1948, Mircea Ștefănescu s-a dedicat „frescelor dramatice”, piese inspirate din viața unor mari personalități românești: Rapsodia țiganilor (1948), despre Barbu Lăutaru, Căruța cu paiațe (1953), evocându-i pe Matei Millo și Mihail Pascaly, Ciprian Porumbescu (1952), Cuza Vodă (1959), Procesul domnului Caragiale (1962) și Eminescu (1964).

În ultimii ani de viață, s-a dedicat memorialisticii, publicând volumul Un dramaturg își amintește (1980). A fost răsplătit cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române (1949) și cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1978).

De-a lungul carierei sale, Mircea Ștefănescu a publicat numeroase volume de teatru, proză și memorii, multe dintre ele reluate în ediții succesive:

• Comedia zorilor (1930)

• Revelația (1932)

• Acolo, departe (1939)

• Casa cu două fete (1946)

• Vis de secătură (1946)

• Ave Maria (1947)

• Micul infern (1948)

• Jos Tudorache! Sus Tudorache! (1952)

• Matei Millo (Căruța cu paiațe) (1953)

• Zestrea Ilenuței (1953)

• Patriotica Română (1956)

• Joc de noapte, joc de zi. 27 insomnii (1971)

• Un dramaturg își amintește (1980)

• Amintirile unui dramaturg (1998, postum)

În paralel cu activitatea sa literară, a fost și scenarist de film, semnând scenariile pentru Telegrame (1960) și Bădăranii (1960), în colaborare cu Sică Alexandrescu.

În semn de omagiu, pe clădirea din Bulevardul Alexandru Ioan Cuza nr. 51 din București, unde a trăit și creat între 1940 și 1982, a fost montată o placă memorială dedicată acestui dramaturg de marcă al scenei românești.