Mircea Petrescu-Dâmbovița, istoric și arheolog român

Mircea Petrescu-Dâmbovița (n. 21 mai 1915, Galați – d. 13 aprilie 2013, Iași) s-a născut într-o familie de intelectuali – tatăl său fiind avocat și magistrat. A fost una dintre personalitățile de marcă ale arheologiei românești, cu o activitate științifică și academică întinsă pe mai bine de șapte decenii.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Română#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Între 1926 și 1933, a urmat cursurile gimnaziale și liceale la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați. Printre profesorii care i-au influențat parcursul s-au numărat Aețiu Hogaș – fiul prozatorului Calistrat Hogaș – care i-a insuflat pasiunea pentru arheologie, și scriitorul Anton Holban, profesorul său de limba franceză. La examenul de bacalaureat, tânărul Mircea a prezentat un studiu despre Alexandru Odobescu, semn al interesului profund pentru istorie și cultură.

A urmat cursuri universitare la București, studiind istoria, filosofia și dreptul, iar în 1947 a obținut doctoratul în litere și filozofie, specializându-se în preistorie.

Cariera sa academică a început în 1938, ca asistent onorific la Catedra de Preistorie și Arheologie a Universității din București. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind profesor și apoi decan al Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Pe lângă activitatea didactică, a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol” din Iași și director al Muzeului de Istorie a Moldovei. A condus și participat la săpături arheologice în Muntenia și Moldova, axându-se pe epoci-cheie: neo-eneoliticul, tranziția la epoca bronzului, epoca fierului, formarea poporului român și Evul Mediu. Unul dintre rezultatele notabile ale cercetărilor sale este volumul „Așezări din Moldova de la paleolitic până în secolul XIII”, considerat o lucrare de referință în domeniu.

Datorită contribuțiilor sale remarcabile, în 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular în 1996. Discursul de recepție, intitulat „Realizări și perspective în cercetarea Culturii Cucuteni”, a fost prefațat de acad. Virgil Cândea și urmat de răspunsul tradițional al acad. Ștefan Ștefănescu.

A fost, de asemenea, membru al unor importante instituții științifice internaționale, precum:

• Institutul de Preistorie și Protoistorie din Florența (membru titular)
• Institutul Arheologic German (membru corespondent).

Mircea Petrescu-Dâmbovița a publicat un număr impresionant de lucrări științifice, multe devenite lucrări de referință în arheologia românească și europeană:

• Cetățuia de la Stoicani (1953)
• Les principaux résultats des fouilles de Trușești (1957)
• Cercetări arheologice în Podișul Central Moldovenesc (1958, în colaborare)
• Cucuteni (1966)
• Die wichtigsten Ergebnisse der neuen archäologischen Ausgrabungen von Cucuteni-Băiceni (1969)
• Așezări din Moldova: de la paleolitic până în secolul al XVIII-lea (1970, în colaborare)
• Scurtă istorie a Daciei preromane (1978; și versiune pentru manuale)
• Die Sicheln in Rumänien (1978)
• Sisteme de fortificații medievale timpurii la est de Carpați (1987, în colaborare)
• Der Arm- und Beinschmuck in Rumänien (1998)
• Istoria Românilor. Vol. I (2002, în colectiv).

A contribuit de asemenea la Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României și a publicat numeroase studii privind epoca bronzului, cultura Cucuteni, tranziția către epoca fierului și structurile de locuire din spațiul carpato-dunărean.

Mircea Petrescu-Dâmbovița a fost o figură esențială a arheologiei românești moderne, combinând o vastă cultură umanistă cu rigoarea cercetării științifice. A format generații întregi de arheologi, a influențat direcții majore de cercetare și a contribuit decisiv la cunoașterea trecutului preistoric și protoistoric al României.

S-a stins din viață la 13 aprilie 2013, în Iași, lăsând în urmă o operă monumentală și un model de dedicare academică.