Mircea Handoca, istoric literar român

Mircea Handoca (n. 12 aprilie 1929, Botoșani – d. 22 septembrie 2015) a fost un istoric literar român, cunoscut în special pentru activitatea sa de editor al operei lui Mircea Eliade, căruia i-a dedicat mare parte din viață și din cercetările sale.

A urmat cursurile liceale la Iași și Alexandria, iar în 1951 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. A lucrat timp de patru decenii ca profesor de limba română, predând în școli din Dâmbovița, Hunedoara și, în cele din urmă, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București. În paralel cu activitatea didactică, și-a început cariera literară în 1962, debutând în revista Studii și cercetări de istorie literară și folclor. De-a lungul anilor, a colaborat cu cele mai importante reviste culturale din România.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://romanialiterara.com/2019/03/mihai-handoca-la-chicago-despre-manuscrise-editii-si-fantome

Pe lângă editarea operelor unor autori ca Bucura Dumbravă, G.T. Kirileanu sau Constantin Noica, numele său a rămas strâns legat de cel al lui Mircea Eliade. După moartea surorii acestuia, Corina, Handoca a primit custodia arhivei bucureștene a scriitorului, intrând astfel în posesia unui număr mare de manuscrise inedite și copii ale unor scrieri aflate în străinătate. Timp de peste 40 de ani, a identificat, inventariat și publicat numeroase texte semnate de Eliade, contribuind decisiv la redescoperirea și revalorizarea operei acestuia în România postbelică.

Criticul literar Alex. Ștefănescu l-a considerat pe Mircea Handoca „omul providențial al posterității lui Mircea Eliade”, apreciind în mod deosebit eforturile sale imense de a organiza materialul biobibliografic al savantului. Într-o perioadă în care aparatura de copiere era aproape inexistentă, Handoca a copiat manual mii de pagini, asemenea unui cărturar medieval, pentru a readuce în circulație scrierile interzise sau uitate ale lui Eliade.

Teodor Vârgolici, la rândul său, l-a numit un „eminent exeget și editor” al operei lui Eliade, subliniind munca sa minuțioasă și dăruirea cu care a readus în lumină texte fundamentale, publicistică uitată și manuscrise păstrate în arhive sau biblioteci. Cu toate acestea, unii critici, precum Zigu Ornea, i-au reproșat lipsa spiritului critic și o admirație exagerată față de Eliade, considerându-l mai degrabă un adulator decât un hermeneut echilibrat. Ornea observa, de asemenea, că Handoca a încercat să scrie și analize critice, însă cu rezultate discutabile, și a subliniat faptul că editorul a evitat orice referire la trecutul politic controversat al lui Eliade.

Începând din 1998, Handoca a publicat seria „Dosarele Eliade”, o colecție de texte pro și contra privind figura și opera acestuia, lăsând cititorului libertatea de a trage propriile concluzii. Activitatea sa de editor, biograf și promotor al operei lui Mircea Eliade a fost recunoscută prin acordarea Marelui Premiu Opera Omnia de către revista Argeș în anul 2009.

Printre lucrările publicate de Mircea Handoca se numără volume precum Excursia literară (1971), Mircea Eliade. Contribuții biobibliografice (1980), Pe urmele lui G. Topârceanu (1983), Viața lui Mircea Eliade (2000), Jurnalul inedit al lui Mircea Eliade (2005), Mircea Eliade – un uriaș peste timp (2008), sau Fost-a Eliade necredincios? (2011), alături de numeroase alte titluri în care a documentat cu rigoare și pasiune viața și opera celui pe care l-a considerat „cel mai important intelectual român al secolului XX”.