Mircea Chiriac, compozitor român

Mircea Chiriac (n. 19 mai 1919, București – d. 1 decembrie 1994, București) a fost un compozitor român remarcabil de muzică simfonică și profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/sheet-music-piano-music-8463988/

Mircea Chiriac a fost unul dintre compozitorii de seamă ai generației sale. Fiul compozitorului Constantin Chiriac (1878-1963) și al Letiței (n. Peterșeanu, 1897-1977), el a studiat la Conservatorul din București între 1936 și 1945, sub îndrumarea unor maeștri precum Ion Nonna Otescu, Mihail Jora, Ionel Perlea și Constantin Brăiloiu, iar mai târziu și cu Theodor Rogalski și Alfred Alessandrescu. În afară de cariera sa de compozitor, Chiriac a activat și ca redactor muzical, dirijor și cercetător de folclor. În 1962, a devenit cadru didactic la catedra de armonie a Conservatorului din București.

Mircea Chiriac a fost licențiat și în drept (1943). De-a lungul carierei sale, a ocupat diverse funcții, printre care consilier muzical la Radiodifuziunea Română (1941-1947), director al Ansamblului CFR-Giulești (1948-1949), cercetător științific la Institutul de Folclor din București (1949-1953) și consilier muzical al Ansamblului „Ciocârlia” (1950-1955). În 1962, a început cariera didactică la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, unde a predat armonie până în 1975. La 56 de ani, a fost pensionat, după ce a refuzat să devină membru de partid.

A susținut conferințe și a publicat articole și studii în revistele Scânteia, Muzica și Flacăra. Mircea Chiriac a compus și muzică de teatru și film, semnând lucrări pentru filme precum Două lozuri (1957), Râpa dracului (1957), D-ale carnavalului (1959), Telegrame (1960) și Lumină de iulie (1963).

Unul dintre cele mai importante momente din viața sa personală și profesională a fost legat de compunerea Serenadei pentru vioară și pian (1937), lucrare dedicată colegei sale de bancă de la Conservator, Arșaluis Calaigian, care a devenit ulterior soția sa, Elisabeta Chiriac, profesoară de pian la același conservator. Împreună au avut un singur copil, viitoarea solistă de muzică ușoară Corina Chiriac. Serenada a fost înregistrată pentru prima dată de maestrul Ion Voicu la sfârșitul anilor ’40 și, 40 de ani mai târziu, fiica sa a realizat o variantă vocală a lucrării, în orchestrația tatălui său.

În perioada în care a activat ca cercetător la Institutul de Folclor și consilier muzical al Ansamblului „Ciocârlia”, Mircea Chiriac a explorat și aprofundat potențialul artistic al muzicii populare românești, integrându-l în lucrările sale într-o manieră originală și personală. Compozițiile sale sunt caracterizate de o fuzionare creativă între tradiție și inovație, fără a cadea în capcana idealizării sau a citatelor nesemnificative. Stilul său s-a conturat treptat prin îmbinarea elementelor de folclor cu structuri muzicale moderne, rezultând lucrări de mare profunzime și expresivitate.

Mircea Chiriac a fost autorul unei impresionante liste de lucrări simfonice, vocal-simfonice, concertante, de balete, muzică de cameră și muzică de film, toate reflectând evoluția sa continuă și dorința de a explora noi forme de expresie muzicală. Unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale includ Bucureștii de altădată, Sonatina pentru vioară și pian, Simfonieta, Concertele pentru orchestră de coarde, Simfonia de cameră, Baletele Iancu Jianu și Văpaia, Terra Daciae, Ars poetica și Thalassa.

În 2004, Corina Chiriac a lansat un dublu CD cu opera simfonică a tatălui său, intitulat Bucureștii de altădată, editat de Electrecord, care adună cele mai importante lucrări simfonice ale lui Mircea Chiriac.

Filmografie – Muzică de film

• Două lozuri (1957)
• D-ale carnavalului (1959)
• Telegrame (1960)
• Lumină de iulie (1963).

Premii și distincții

• Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1953, 1972, 1974)
• Medalia Muncii (1954)
• Premiul „George Enescu” al Academiei Române (1966)
• Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a (1969)
• Premiul II și III la cea de-a II-a ediție a Festivalului Național „Cântarea României” (1979)
• Premiul I la cea de-a III-a ediție a Festivalului Național „Cântarea României” (1981).