Minciuna nu lungește nasul, dar fură din puterea creierului

„Nu pot veni la petrecerea ta pentru că trebuie să ajut la curățarea garajului.” „Noua ta tunsoare arată grozav!”, „Îmi voi face temele înainte de a juca jocuri video. Promisiune!” Minciuni, toate.

Majoritatea dintre noi am spus o minciună la un moment dat. Unele minciuni sunt dăunătoare. Altele – precum cele de mai sus – sunt în mare parte inofensive. Minciunile care se spun pentru a proteja alți oameni, pot fi create cu cele mai bune intenții. Totuși, indiferent în ce context ai spune o minciună, este nevoie de un efort mai mare din partea creierului.

Sursa foto: malerapaso / getty images

Utilizând energia creierului pentru astfel de situații poate fi obositoare. Epuizarea acestui organ poate duce la imposibilitatea de a rezolva alte sarcini care sunt importante. Mai mult, impactul social nu trebuie să fie ignorat. Oamenii mint din diferite motive. Uneori o fac pentru a-și crea o imagine mai bună, alteori pentru a scăpa dintr-o situație complicată sau uneori oamenii vor spune o minciună pentru a nu răni sentimentele altcuiva.

În general, majoritatea oamenilor nu mint foarte mult, spune Timothy Levine, psiholog la Universitatea din Alabama din Birmingham. Levine studiază înșelăciunea, și a făcut multe cercetări despre când și cât de mult mint oamenii, indică Science News for Students.

Încrederea este importantă

Majoritatea oamenilor prețuiesc onestitatea și vor să fie sinceri, au arătat cercetările sale. Într-unul dintre studiile lui Levine, aproape trei sferturi dintre oameni mint rareori. Și dintre toate minciunile raportate în studiu, 90% au fost „minciuni albe”. Este logic că mulți oameni prețuiesc onestitatea. Dacă ești o persoană sinceră, oamenii vor avea mai multă încredere în tine. Și încrederea este importantă. „Fiind sincer cu oamenii, construiești capital social”, spune Levine. Capitalul social reprezintă bunăvoința oamenilor dintr-un grup sau comunitate.

Cu toate acestea, cercetările lui Levine arată că, deși majoritatea oamenilor nu mint des, câțiva mint foarte mult . Primul 1% dintre mincinoși, conform cercetărilor lui Levine, spun mai mult de 15 minciuni pe zi. Unii mincinoși cronici sunt nesiguri. Alții pot minți despre realizările lor pentru că sunt îngâmfați sau prea impresionați de ei înșiși. Alții mint pentru a profita de oameni – poate chiar pentru a-i înșela.

Unele minciuni sunt bine intenţionate. Știi acele mici minciuni pe care le-ai putea spune pentru a face pe cineva să se simtă bine? Oamenii de știință le numesc „minciuni prosociale”. Poate că le spui părinților că iubești puloverul pe care ți l-au oferit de ziua ta – cu toate că în realitate poate îți doreai un joc video.

Cu toate acestea, există unele situații când cele spuse spre beneficiul altuia pot cauza mult rău celui care minte. Acestea sunt cunoscute ca minciuni altruiste. În timpul Holocaustului, unii oameni le-au spus astfel de minciuni naziștilor pentru nu menționa locul unde se ascundeau evreii. Mincinoșii știau că pot fi uciși dacă le-ar fi fost descoperite minciunile, dar și-au asumat acest risc în speranța de a-i salva pe alții. În mod clar, unele minciuni prosociale pot fi destul de riscante.

Când spui adevărul, creierul tău nu trebuie să facă nimic ieșit din comun. Te gândești la ceea ce vrei să spui și o spui. Minciuna necesită mult mai multă muncă.

Iată un exemplu de ceea ce se află într-o minciună aparent simplă. Imaginați-vă că ați întârziat la curs și profesorul vă întreabă de ce și decideți să minți. Acum trebuie fie să veniți cu o poveste pe loc, fie să vă amintiți povestea pe care ați inventat-o ​​când vă grăbeați la curs.

Deci spui: „A trebuit să trec pe la bibliotecă și să iau o carte”.

Profesorul tău întreabă : „Cartea pe care am menționat-o săptămâna trecută?”

Imediat, trebuie să decideți cum să răspundeți – și rapid. Dacă spui da, profesorul ar putea cere să vadă cartea. Sau s-ar putea aștepta ca tu să citești din ea în clasă. Deci, trebuie să vă imaginați aceste posibilități. Deci ai putea spune: „Nu. A fost o carte diferită.”

Acum trebuie să fii pregătit cu un alt titlu, în cazul în care profesorul te întreabă ce carte ai luat. Și trebuie să te asiguri că este o carte pe care biblioteca școlii o deține de fapt. Spuneți doar două fraze mincinoase și deja v-ați a) chinuit să inventați o poveste; b) gândirea către diferitele direcții pe care le-ar putea lua conversația; și c) să-ți dai seama ce trebuie să spui pentru a împiedica toată această minciună să se afle.

S-ar putea să nu fii conștient de asta, dar tocmai ai oferit creierului o muncă suplimentară. Ar fi fost mult mai ușor doar să fi spus adevărul: „Vorbeam cu niște prieteni în afara sălii și am pierdut noțiunea timpului.”

O mare parte din această activitate a creierului se realizează într-o regiune numită cortexul prefrontal. Este partea care se ocupă de memoria de lucru (funcțională), explică Jennifer Vendemia,  neurospecialist la Universitatea Carolina de Sud, Columbia. Memoria funcțională ține în minte lucruri doar pentru puțin timp – cum ar fi amintirea instrucțiunilor despre cum să joci un joc sau o altă sarcină specifică. Este un fel de „clipboard” al computerului tău. Stochează informațiile doar pentru o perioadă scurtă de timp, nu le depozitează pe termen lung. Pe lângă memoria de lucru, cortexul prefrontal are grijă și de alte sarcini precum planificarea, rezolvarea problemelor și autocontrolul.

Oamenii de știință le descriu ca „funcții executivă”. Funcția executivă intră în joc atunci când folosiți autocontrolul pentru a ascunde adevărul sau vreun fapt care ar demasca minciuna. Vă ajută să vă amintiți toate detaliile unei minciuni pentru a vă asigura că sună credibil. Funcția executivă vă permite să vă gândiți cu un pas sau doi înainte pentru a vă asigura că minciuna pe care o spuneți va rezista probabil la întrebări.

Apelarea funcției executive, în acest fel, consumă, de asemenea, multă energie a creierului. Un studiu din 2015 realizat de cercetători din Belgia a constatat că activitatea creierului este mai lentă și este mai probabil să facă greșeli atunci când se naște o minciună. Cercetările lui Vendemia au arătat că sarcina mentală a cuiva este mai grea, iar timpul de reacție mai lung, atunci când minte.

Minciuni scumpe

A cheltui atât de multă energie pentru a minți, încercând să păstrezi o poveste clară înseamnă că există mai puține disponibilități pentru alte lucruri, cum ar fi rezolvarea problemelor de matematică sau amintirea cine a inventat presa de tipar. Minciuna este deosebit de grea pentru tineri, spune Vendemia. Cortexul prefrontal nu este complet dezvoltat până în jurul vârstei de 25 de ani. Prin urmare, tinerii au mai puține resurse reduse pentru a susține o minciună. Când cortexul prefrontal este ocupat cu sarcini legate de minciună, notează ea, acum îi este mai greu să facă alte sarcini care necesită planificare, autocontrol sau memorie de lucru. Aceste lucruri ar putea include planificarea unui program de studiu sau folosirea autocontrolului pentru a nu bea prea mult sifon.

A minți pentru a evita necazurile – pentru a întârzia la curs, să zicem – este destul de una și gata. Nu va trebui să păstrezi acea minciună despre mersul la bibliotecă pentru foarte mult timp. Da, ai irosit niște resurse mentale, dar doar acea dată. Unele minciuni, însă, nu se opresc niciodată. Acestea sunt ceea ce Vendemia numește „minciuni pe durata vieții”.

Spionii, de exemplu, își petrec întreaga viață mințind despre cine sunt. Cineva cu o situație dificilă acasă ar putea minți pentru a-i împiedica pe alții să afle – și acea minciună ar putea dura ani de zile. A pretinde că ești ceva ce nu ești în fiecare oră din fiecare zi este epuizant din punct de vedere mental. „De-a lungul timpului, acest tip de minciună te face să epuizezi resursele creierului de care ai nevoie pentru a gândi”, spune Vendemia.

Minciuna are și consecințe sociale, explică Victoria Talwar, psiholog în Canada. Lucrând la Universitatea McGill, din Montreal, Quebec, Talwar studiază dezvoltarea minciunii la copii. Oamenii apreciază în general onestitatea și nu le plac mincinoșii, spune ea. Deci, dacă oamenii te consideră nedemn de încredere, poate fi rău pentru relațiile tale.

Chiar și cele mai amabile minciuni prosociale pot fi uneori riscante. Un studiu recent a analizat acestea și a constatat că adesea se întorc . Când faci complimente nesincere, de exemplu, s-ar putea să-ți faci prietenii să se simtă bine — la început. Dar dacă o faci destul de des, vor afla în curând că nu pot avea încredere în complimentele tale. Asta face acele complimente lipsite de sens.

De aceea, Talwar îi avertizează adesea pe părinți să nu laude fals copiii. „Dacă o faci”, subliniază ea, „scazi valoarea laudei sincere. Pierzi credibilitatea.”

O cultură sinceră

Aproape toate culturile apreciază onestitatea, spune Talwar. Și, adaugă ea, există lucruri pe care oamenii le pot face pentru a ajuta la crearea unei culturi care întărește valoarea onestității. Găsirea unor modalități de a-ți susține prietenii în timp ce ești sincer este o strategie. „Când prietenii sunt sinceri”, spune ea, „se creează o cultură a onestității în rândul lor”. Și asta, susține ea, „va construi prietenii mai puternice”.

Oamenii care nu s-au confruntat cu consecințele minciunile lor au mai multe șanse să mintă, explică Vendemia. Oamenii tind să mintă mai puțin atunci când știu că vor fi întrebați și trași la răspundere pentru acele minciuni. Cu toate acestea, pedepsirea oamenilor pentru minciună este mai puțin importantă decât recompensarea pentru că spun adevărul, spune ea. Acest lucru este deosebit de important, adaugă ea, atunci când oamenii împărtășesc adevăruri importante despre ei înșiși. Uneori, acestea pot fi cele mai greu de spus. „A fi capabil să spui adevărul unui prieten este plin de satisfacții”, spune ea. „Te simți bine.”

Majoritatea oamenilor știu că minciuna este în general rău și poate avea consecințe grave. Știința dezvăluie acum moduri în care necinstea poate avea un impact asupra creierului și asupra capacității tale de a construi încrederea de care depind relațiile puternice.