Miles Dewey Davis III, trompetist, conducător de trupă și compozitor american

Miles Dewey Davis III (26 mai 1926 – 28 septembrie 1991) a fost un renumit trompetist, lider de trupă și compozitor american, considerat una dintre cele mai influente figuri din istoria jazzului și a muzicii secolului XX. De-a lungul unei cariere impresionante de peste cinci decenii, Davis a explorat și contribuit la modelarea mai multor direcții stilistice din jazz, rămânând constant în avangarda inovației muzicale.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Miles_Davis#/media/Fi%C8%99ier:Miles_Davis_24.jpg

Născut în Alton, Illinois și crescut în East St. Louis, Davis s-a mutat la New York pentru a studia la prestigioasa Juilliard School. Cu toate acestea, a abandonat studiile pentru a-și începe cariera muzicală alături de saxofonistul Charlie Parker, în cadrul cvintetului bebop, între 1944 și 1948. Curând după, a înregistrat seria „Birth of the Cool” pentru Capitol Records, o contribuție esențială la dezvoltarea jazzului cool.

În anii 1950, a înregistrat unele dintre cele mai timpurii lucrări de hard bop, în ciuda luptelor cu dependența de heroină. După o revenire spectaculoasă pe scena festivalului Newport Jazz, a semnat un contract cu Columbia Records și a lansat albumul „’Round About Midnight” (1955), colaborând pentru prima dată cu saxofonistul John Coltrane și basistul Paul Chambers — viitori membri de bază ai celebrului său sextet din anii ’60.

În această perioadă, Davis a oscilat între proiecte orchestrale alături de aranjatorul Gil Evans (cum ar fi Sketches of Spain, 1960) și albume de trupă precum Milestones (1958) și Kind of Blue (1959), acesta din urmă devenind unul dintre cele mai bine vândute albume de jazz din istorie, cu peste cinci milioane de exemplare vândute doar în SUA.

Pe parcursul anilor ’60, Davis a continuat să schimbe componența formației sale. Albumele Someday My Prince Will Come (1961), înregistrările de la Blackhawk (1961) și Seven Steps to Heaven (1963) au marcat o tranziție către un nou sound, punând în valoare muzicieni de excepție precum Ron Carter, Herbie Hancock și Tony Williams. În 1964, Wayne Shorter s-a alăturat cvintetului, iar grupul a devenit sinonim cu inovația în post-bop, prin albume precum E.S.P. (1965) și Miles Smiles (1967).

În anii ’70, Davis a pătruns în teritorii experimentale, îmbinând jazzul cu rock, funk, ritmuri africane și muzică electronică. A colaborat cu artiști precum Joe Zawinul, Al Foster și John McLaughlin, lansând albume vizionare precum In a Silent Way (1969) și Bitches Brew (1970), acesta din urmă contribuind semnificativ la popularizarea jazz-fusion-ului. Seria de înregistrări live și de studio din acea perioadă, culminând cu Agharta (1975), a fost una dintre cele mai controversate din cariera sa.

După o retragere de cinci ani din cauza problemelor de sănătate, Davis a revenit în anii ’80, abordând sonorități pop și colaborând cu o generație tânără de muzicieni. Albume precum The Man with the Horn (1981) și Tutu (1986) au avut un succes comercial notabil, deși au stârnit opinii împărțite în rândul criticilor. Spre finalul vieții, s-a implicat și în arte vizuale, film și televiziune. A murit în 1991, din cauza complicațiilor provocate de un accident vascular cerebral, pneumonie și insuficiență respiratorie.

Recunoașterea oficială nu a întârziat să apară: în 2006, Miles Davis a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, fiind descris drept „una dintre figurile-cheie din istoria jazzului”. Revista Rolling Stone l-a numit „cel mai venerat trompetist de jazz al tuturor timpurilor și unul dintre cei mai influenți muzicieni ai secolului XX”.

Discografie selectivă (Albume de studio):
– Birth of the Cool (1959)
– Walkin’ (1957)
– ‘Round About Midnight (1957)
– Milestones (1958)
– Kind of Blue (1959)
– Sketches of Spain (1960)
– E.S.P. (1965)
– Miles Smiles (1967)
– In a Silent Way (1969)
– Bitches Brew (1970)
– On the Corner (1972)
– The Man with the Horn (1981)
– Tutu (1986)
– Doo-Bop (1991)

Coloane sonore:
– Ascenseur pour l’échafaud (1957)
– A Tribute to Jack Johnson (1970)
– Siesta (1987)
– Dingo (1990)
– The Hot Spot (1990).