Jurnal FM 
„Moara cu povești”. Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…(partea întâi) de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on august 11, 2023
Motto: „Auzit-aţi de un Mihai/Ce sare pe şapte cai/ De strigă Stambulul vai?/El e Domnul cel vestit/Care-n lume a venit/ Pe luptat şi biruit.”- Vasile Alecsandri
Stimați cititori și dragi amici, astăzi, la „moara cu povești” de fiecare vineri, vă propun să continuăm să ne aducem aminte, în continuarea celor „măcinate” săptămâna trecută, tot despre Mihai Viteazul, mai ales că zilele trecute, la 9 august, s-au împlinit 422 de ani de când a plecat la cele veșnice, ucis mișelește pe câmpia de lângă Turda. Am mai mărturisit în cele scrise de mine pe ici-colea, că domnitorul meu favorit a fost, dintotdeauna, Mihai Vodă, urmat îndeaproape de înaintașul său într-ale faptelor mari, cel din Moldova, Ștefan cel Mare. În continuarea celor spuse săptămâna trecută despre „Testamentul politic al lui Mihai Viteazul” și „pohta ce-a pohtit-o” marele voievod, era aproape firesc să creeze animozități mari la cancelaria imperială austriacă, care, pe principiul „ce-am văzut, al meu să fie”, își dorea stăpânirea, prin orice mijloace, a Ardealului, iar Mihai nu era un interpus „viabil” intereselor austriece în acest context, fapt pentru care l-au eliminat, pur și simplu. Firește, dovezi scrise asupra complotului împotriva lui Mihai nu prea s-au găsit, cronicile de după evenimente speculând majoritar orgoliile rănite ale generalului Basta în competiția într-ale artei militare pe care acesta ar fi avut-o cu Mihai. Să fim serioși! Italianul de origine albaneză Basta, general al imperiului, executa doar ceea ce îi era ordonat de împăratul său, altfel îi cădea capul, luat chiar de vreun om din subordinea sa! Personal, nu am nevoie de nicio altă dovadă a conspirației împotriva celui căruia i s-a spus de către dușmanii din Ardeal, Ungaria, Viena ori Praga „malus dacus”, adică „dacul cel rău”! Mihai le strica interesele în a nu lăsa din gheare ceea ce tocmai apucaseră! Din păcate, „pohtele” s-au perpetuat peste secole și, sub altă formă, Mihai „ne este ucis” în fiecare an, lună și zi prin „adormirea” noastră! Înțelege fiecare ce dorește din cele ce tocmai vi le-am zis! Cred și eu că, dacă nu ar fi existat, Mihai Viteazul ar fi trebuit inventat! Pentru simplul motiv că mentalul colectiv al unei nații, al oricărei nașii, are nevoie de eroi, de modele, de mituri. Iar adevărul este că Mihai Viteazul le întrupează pe toate: este erou pentru că s-a luptat cu imperiile, este un model pentru că a unit toate cele trei principate chiar dacă pentru o prea scurtă perioadă și este personajul principal al mai multor mituri. Sunt aproape convins că „moara” de azi s-ar putea să pară unora prea lungă pentru a merita să fie citită toată, dar, în opinia mea, dacă măcar încă un om o parcurge până la capăt, mă voi bucura că a aflat lucruri inedite despre Mihai Vodă pe care, probabil că nu le știa. Voi împărți povestea de azi în două episoade pentru a o face mai „citibilă” în online, pentru că știu că, în mediul electronic, dispare mai iute interesul pentru informație decât în cel de pe suport printat. O spun cei care se pricep la asta, iar eu mă conformez celor spuse de oamenii pricepuți. Adevărul este că, dacă ne plictisim de poveștile despre Mihai, ne merităm soarta de a ni-l avea ucis în fiecare zi, lună și an de 422 de ani încoace! Recent am avut o discuție cu cineva referitoare la perioada domniei lui Mihai și la viața și moartea acestuia și am constatat că se știu prea puține lucruri din acele vremuri și mulți au fost „vaccinați negativ” doar cu scenarii de film de factură Nicolaescu et Co. Bune și acelea (unele) pentru „filonul mitic”, până la o limită, dar e greu să scoți din mintea multora că filmul este doar film și că scenariul la astfel de filme „nu pușcă” cu adevărul istoric aproape niciodată. Omul a rămas neînduplecat în „credințele” sale despre Mihai și, posibil, în mintea sa, oi fi ajuns vreun detractor al memoriei acestuia…Asta în condițiile în care unii m-au acuzat fix de contrariu! De, fiecare cu „păsăricile” sale! „Ciondăneala” mea verbală cu respectivul domn a plecat de la faptul că acesta sublinia „dăcât” misiunea sfântă a marelui voievod în a lupta cu „liftele păgâne”, în continuarea luptelor strămoșești. Am încercat să-i explic omului câte ceva, adică faptul că timp de aproape două secole până la apariția „în scenă” a lui Mihai, cu câteva mici „pauze”, Ţara Românească plătea în mod regulat tribut turcilor. Iar Înalta Poartă schimba domnii Ţării Românești ori pe cei ai Moldovei (iar în Ardeal își băga coada mai co-lateral) după cum avea chef sultanul și vizirii săi, chef nuanțat, de regulă, de cumpărarea tronului de către pretendenţii la tron. Este de notorietate că însuși Mihai Viteazul și-a cumpărat tronul și a dat mult „peșcheș” pentru câștigarea susţinerii marelui vizir otoman și a altor înalţi demnitari de la Înalta Poartă de la Stambul. După zicala cea modernă care ne spune că „follow the money”, adică să vedem urma banilor într-o „ecuație” de factură politică, de fapt, cauza principală a luptelor lui Mihai cu turcii a plecat tocmai din această datorie imensă, care a adus Ţara Românească în „incapacitate de plată”, conform unei sintagme moderne. Mult mai puțin a fost vorba, ca să fim corecți, de „apărarea creștinătăţii” faţă de păgâni sau alte figuri de stil similare pe care le găsim în unele lucrări. Cert este faptul că Mihai Viteazul a profitat de un context internaţional favorabil, adică de organizarea Ligii Sfinte, o alianţă creștină cu scopul declarat de a lupta împotriva turcilor, precum și de desfășurarea războiului cu turcii, cunoscut în istorie ca „Războiul de 15 ani” (1593-1606). Că alianța „sfântă” a funcționat cu „hopuri” și numai unii au plătit prețul suprem, asta-i altă gâscă-n altă traistă! Războiul acesta i-a oferit lui Mihai ocazia să se ridice la luptă împotriva turcilor, neavând altă soluţie pentru ieșirea din respectiva „incapacitate de plată”. Nu mai știu unde am citit odată că „nu Mihai a creat războiul cu turcii, ci războiul Ligii Sfinte l-a creat pe Mihai Viteazul. Restul sunt doar metafore…” Adaug un mic amendament: avem nevoie și de metafore și de mituri, ca orice altă nație, cu condiția ca acestea să se „învârtă” în jurul adevărului istoric. În anii trecuți, în câteva articole publicate anterior în mai mulți vectori media spuneam despre faptul că, pe baza descoperirilor de la Muzeul Primei Școli Românești din Scheii Brașovului, s-a ajuns la scoaterea la lumină, din nou, a unui document deosebit, prea puțin folosit de istorici, din păcate (și nu înțeleg de ce…), adică la „Cronica Transilvaniei din vremea lui Mihai Viteazul”, de la Nurnberg, din 1603, redactată în limba germană şi publicată în facsimil de părintele profesor Vasile Oltean, fost director al acestui muzeu, în toamna anului 2018. În cele scrise anterior îmi exprimam dorința că ar fi interesant s-o citească, din scoarţă-n scoarţă, detractorii marelui voievod, cei care l-au etichetat cu titlurile de „aventurier şi condottier al istoriei”, să vadă părerea pe care o aveau nemţii contemporani lui despre Mihai!
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
La momentul apariției în facsimil, în limba germană, părintele Oltean îmi spunea, la lansarea cărții, că: „E cea mai veche cronică despre Mihai Viteazul, la un an şi jumătate de la moartea lui, are 700 de pagini, cu nişte aprecieri formidabile despre Mihai Viteazu şi de câte ori spune Mihai Viteazul, spune Mihai der Tapfere, adică Mihai Eroul, ceea ce m-a satisfăcut în mod deosebit – aprecierea pe care străinii o au, la 1603, faţă de Mihai Viteazul“. Ulterior, preţioasa lucrare a apărut redactată de părintele Oltean și în limba română, la Editura Andreiana din Sibiu, editură a MItropoliei Ardealului, din păcate doar în câteva sute de exemplare. Sigur că părintele Oltean ar fi dorit s-o publice în mai multe exemplare dar costurile unei asemenea lucrări sunt destul de mari…Și nu prea mai interesează pe nimeni istoria adevărată! Lucrarea despre care fac amintire aici are o calitate excepţională şi a apărut sub titlul „O cronică necunoscută din vremea lui Mihai Viteazul-Nurenberg 1603” de Hieronimum Ortelium Augustanum, în traducerea, redactarea şi coordonarea părintelui profesor Vasile Oltean. Cartea are dimensiuni impresionante (ca prezentare „fizică”) şi cuprinde atât facsimilul despre care vă ziceam, cât şi traducerea, cu explicaţii, indicaţii şi precizări foarte amănunţite şi pertinente, în limba română. În partea stângă a fiecărei „deschideri” a cărţii veţi putea găsi textul în limba română iar în dreapta pagina de facsimil după lucrarea originală, lucrare originală care se regăseşte şi poate fi văzută și în muzeu. Pe coperta principală, veţi putea regăsi acel portret al lui Mihai Vodă despre care vă spuneam tot în articolele precedente că a fost găsit relativ recent, un portret realizat la Budapesta, de un pictor maghiar, o imagine cvasi-necunoscută de către marele public. Este o pictură foarte veche iar imaginea seamănă foarte bine cu cea pe care a realizat-o Nicolae Cretan la Praga, atunci când Mihai Viteazul s-a întâlnit cu împăratul Rudolf în peregrinările sale la imperiu. Într-adevăr, preţul lucrării s-ar putea părea unora prohibitiv. Lucrarea costă 100 de lei exemplarul şi ar putea părea mult, la prima vedere, dar ar fi bine să ne gândim că vorbim despre o cronică excepţională, despre date şi informaţii total necunoscute atât majorităţii istoricilor cât şi marelui public, dar şi de o muncă imensă în a pune în valoare aceste informaţii de acum peste patru secole. Lucrarea se putea găsi, pentru cei doritori s-o cumpere, doar la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Braşov. Nu am mai vorbit de vreo trei luni cu părintele Oltean și nu știu dacă mai are în plan o nouă ediție, dar de lucrat sigur lucrează la cărți „până va închide ochii”!
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
Am să reiau și azi povestea acestei lucrări deosebite, iar în partea a doua a rândurilor de azi, aș dori să v-aduc în amintire momentul uciderii lui Mihai și cele întâmplate imediat după aceasta. În bogatul tezaur de carte veche, pe care l-a adăpostit biserica voievodală „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, părintele Oltean a aflat această cronică în limbă germană gotică, însumând 707 pagini, lipsindu-i fila de titlu şi primele file, dar păstrând finalul, care ne îngăduie să cunoaştem că „s-a tipărit la Nürenberg prin Johann Lanszenberger, în tipografia lui Johann Sihmachers. Ano 1603”. Lucrarea este o impresionantă cronică, care redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania şi Ungaria începând cu anul 1452, cu victoria lui Huniade şi moartea sa și cu amănunte deosebite despre evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul. Maniera în care se prezintă evenimentele, complexitatea lor şi mai ales acurateţea informaţiilor, dovedeşte că prezentările sunt făcute de un martor ocular implicat şi apropiat autorităţilor timpului şi aflat în mijlocul evenimentelor. Prezenţa acestei cărţi în Şcheii Braşovului se explică și din prisma relaţiilor lui Mihai Viteazul cu românii din Şchei. Iar acum, prin amabilitatea părintelui Oltean, am să vă prezint, în reluare câteva „mostre” din cele ce veţi putea găsi în paginile acestei lucrări excepţionale.
„27 Noiembrie, anul 1598, a lui Michael Voievod ofertă faţă de Casa de Austria”. În noiembrie 1598, Mihai aflând de cearta şi neînţelegerea dintre Alteţa Sa regală Maximilian şi Sigismund Bartha, se oferă să atace pe turci şi promite că va fi de partea Alteţei Sale, şi cu acest scop Mihai trimite o delegaţie la împărat.” Au urmat cunoscutele evenimente de la Nicopole, redate cu evidentă admiraţie faţă de Mihai Viteazul: „Cum el deja pentru această a lui intenţie deja o mare oaste la un loc a adunat şi un pod peste Dunăre aruncat. Şi cu toate că Paşa din Silistria pe lângă un alt Paşă acestea vor să-i interzică, el pentru ei totuşi prea puternic a fost peste pod cu a sa bine înzestrată oaste a trecut şi la Nicopoli cam 13.000 de turci împreună cu două Paşe şi doisprezece Begi a întâlnit, cu care el tare s-a încăierat şi cu ajutorul lui Dumnezeu atât de tare a împrăştiat şi bătut, încât cei mai mulţi dintre ei pe câmpul de luptă au rămas, însă Paşele cu fuga au scăpat. După care el mai departe a înaintat şi în al turcilor ţinut la câteva sute de sate a dat foc; peste o mie de suflete din a lor supunere au izbăvit şi deci acel ţinut au devastat şi pustiit în urma lui lăsând, l-a părăsit”. Așa încep să fie redate evenimentele bătăliei de la Nicopole. Se vede cu ușurință admirația autorului față de faptele lui Mihai Viteazul. De asemenea, poate fi văzută relatarea acțiunii din octombrie 1599 a lui Mihai Viteazul împotriva lui Andrei Bathory, când a câștigat bătălia de la Şelimbăr, cu 30.000 de oșteni: „După care şi-a alcătuit ordinea de bătălie, iar după ce el a chemat numele lui Iisus împreună cu întreaga sa oaste ca şi în întreaga tabără, astfel încât toţi cei ce de partea Cardinalului de bună voie şi închinare se doresc să fie cruţaţi şi feriţi, a pus să fie strigat: El pe cardinal, care avea 25.000 de oameni sub arme în câmp, cu inimos curaj a bătut şi pe fugă i-a pus. Care s-au petrecut la Hermannstatt pe 28 octombrie în ziua de Sf. Simoni şi Iudae şi a ţinut de dimineaţă de la ora 9 până la ora 2 după prânz, ce a fost 5 ore, încât Cardinalul până la ultimul a fost răpus. Pe câmpul de luptă au fost numărate 2027 de trupuri moarte de transilvăneni şi cam 1.000 de răniţi au fost prinşi, printre care Cornis Caspar unul, celălalt Bewardi Georg, pe care Voievodul pe loc a pus să fie doborâţi. În schimb pe partea Voievodului nu au căzut morţi mai mult de 200. După această bătălie dată valahii au năvălit în tabăra transilvăneană, iar în ea 45 de tunuri, cum şi multe bunuri şi bani, straie, cai şi corturi au dobândit. După care de mai multe ori pomenitul Voievod cu ai săi valahi către Weissenburg (Alba Iulia) s-a îndreptat, iar lui conducerea şi locuitorii oraşului au venit înainte domneşte la o întreagă milă de drum, pe el cu mare reverenţă au primit şi la Weissenburg (Alba Iulia) au condus, unde, ca în toate oraşele, multe salve de bucurie au fost trase drept semn de mare victorie”. Este vorba, fireşte, de triumfala intrare a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
O altă relatare interesantă spune:„Noiembrie, anul 1599. După ce Marele Turc a aflat că Voievodul valah (Mihai Viteazul) cu asemenea forţă în Transilvania o ruptură a făcut / el i-a trimis o solie cu 60 de persoane pentru ca să trateze cu el o pace şi să răspunză de ale marelui Turc steaguri, care urmau să fie trimise, pe care pomenitul Voievod pe toţi a luat prinşi, cu gândul Majestăţii Sale Împăratul Romei să-i trimită. După obţinerea victoriei, Voievodul (Mihai Viteazul) o parte din oastea sa a trimis să-i aştepte pe turci şi pe tătari în Valahia”. Tot despre acea toamnă a gloriei voievodului, cronicarul neamţ consemnează:„Noiembrie, anul 1599. Transilvănenii depun jurământul în faţa Voievodului. Al Cardinalului cap este adus lui Michael Voievod. Arhiducele Matthias pune ca solii valahi pentru vestea bucuroasă să fie închinaţi cu daruri. Turcii doresc din nou pace.După ce astfel întregul ţinut al Transilvaniei, prin ajutor Dumnezeiesc a fost adus I-au depus jurământ lui Michael Voievod în numele Majestăţii Sale Împăratul Romei. Pe 9 noiembrie valahii au întâlnit pe Cardinalul fugar Andrei Bathory laolaltă cu şapte, care erau fugari cu el în munţi, degrabă i-au doborât şi al Cardinalului cap pe o suliţă lui Michael Voievod în Transilvania la Weissenburg l-au adus. Acesta severă poruncă a dat ca şi trupul mort să fie adus, după cum s-a petrecut.După care solia valahă cu 20 de persoane, pe care pomenitul Voievod (Mihai Viteazul) la Alteţa Sa Principele Arhiduce Matthias la Viena, căruia dobândita victorie cu Transilvania i-au anunţat şi cu bine a sosit. Pentru care Alteţa Sa s-a dus degrabă cu solii la biserică, a cântat Te Deum laudamus şi pentru această victorie obţinută Lui Dumnezeu a mulţumit. După împlinirea slujbei divine a dat poruncă drept deosebit semn al izbânzii, să fie slobozite tunurile de pe bastioane. După care, Alteţa Sa Principele pe sol cu un colan din aur ale lui a venerat cu consortul aurit serviciu de băutură, care curând de la Alteţa Sa rămas bun şi-au luat şi mai departe la Pülsen (Plzen) / iar de acolo la Praga la Majestatea Sa Împăratul Romei a pornit să prezinte acestuia bucuroasa victorie în acelaşi fel de încredere”. Referitor la anul ce urma, cronicarul consemna:„Februarie, martie, anul 1600. Un sol turcesc soseşte în Transilvania la Michael Voievod. care minunate daruri la porunca Împăratului turcesc i-a închinat, însoţite de mari promisiuni pentru el Voievodul, pentru a-l îndepărta şi abate de la Majestatea Sa şi de Marele Turc să se alăture şi apropie mult s-a străduit, însă Voievodul faţă de comisarii imperiali se declara expre, că gândeşte să rămână la Majestatea Sa Împăratul Romei. Pe lângă care, pentru că a ajuns să iubească ţinutul Transilvaniei tot mai mult după cum stătea în el, a cerut comisarilor imperiali ca Majestatea Sa lui şi fiului său Ţara Transilvană să i-o înscrie ereditar, pentru serviciile sale credincioase dimpotrivă şi cu restul părţii ce ţine de Transilvania, pe care o posedă Majestatea Sa, laolaltă cu bucata de ţară până la Teissa să-l dăruiască şi să i-o facă supusă”. În ceea ce priveşte campania din Moldova a lui Mihai Viteazul, cronicarul spune, printre altele:„Mai, anul 1600. Michael Voievod din Valahia porneşte împotriva lui Sigismundo Bathori şi a Voievodului din Moldova în campanie. Înainte de acestea s-a vestit cum că Michael Voievod s-a dus cu a sa oaste înarmată la Braşov, cu care la începutul lunii mai s-a dus din Valahia peste 50.000 la număr: anume 38.000 de puşcaşi 3.000 de cazaci / 4.000 de călăreţi Raizeni 4.000 de secui şi 4.000 de piraţi sub căpitanul Baba Novac în mare grabă peste muntele mare şi strâmt în mare siguranţă faţă de duşman, ale cărui aşezări nu le-a văzut şi în ţinutul Moldovei cu bine a ajuns. Atâta numai că el împreună cu oastea sa şi caii lor pe drum pentru că duşmanul a luat provizia, el mare foame au suferit şi din mare nevoie frunzele din copaci au trebuit să le mănânce. Când acum Sigismundus Bathori alături de Ieremia Voievod din Moldova a aflat a valahului grabnică sosire şi în mare număr şi pentru a-l întâmpina încă erau prea slabi în oaste, ei în grabă s-au dus din Moldova înapoi spre hotarul polon să se întărească în continuare şi pe valah (pe Mihai Viteazul) să întâmpine. Şi cu toate că Voievodul moldovean (Ieremia Movilă) la Marele Turc a cerut mulţi bani şi oaste împotriva valahului, tot ajutorul în oaste lui a fost promis, însă cel în bani i-a fost refuzat”. Şi acesta continua în relatarea campaniei respective:„Mai, Michael Voievod cucereşte Ţara Moldovei şi răpune multă oaste a lui Jeremia Voievod şi Sigismundo Bathori”. „După care pomenitul Voievod valah nu a stat mult, ci s-a dus cu a sa oaste în fața lui Ierimie Voievod, pe el pe 18 mai la cetatea Orthuni şi râul Nester cu 30.000 la număr, din moldoveni, poloni, turci şi tătari aleasă oaste a întâlnit şi s-a bătut cu el de la orele 10 înainte de prânz până în seară. Şi cu toate că duşmanul în această bătălie, lucru de mirare, foarte cavalereşte s-a ţinut, totuşi până la urmă Voievodul valah sângeroasa izbândă a obţinut şi pe duşman pe fugă l-a pus. Dintre care 8.000 şi dintre valahi cam 2.000 au rămas pe câmpul de luptă şi mulţi pe fugă în Nester (Nistru) au fost împuşcaţi şi jalnic au pierit. În această bătălie valahul (Mihai Viteazul) pradă bogată şi mult vin roșu ca şi întreaga ţară a Moldovei / a cucerit şi dobândit”.
O altă relatare spune că: „Decembrie 1600. A lui Mihai Voievod sosire la Viena în Austria. Pe 25 decembrie Michael Voievod din Moldova cu 70 de călăreţi, printre care mulţi domni de vază, a intrat în Viena, pe care Alteţa sa Principele Arhiduce Matthias frumos l-a primit şi l-a pus să i se închine şi care drumul către Praga să-şi continue şi era hotărât la Majestatea Sa Împăratul Romei personal să se înfăţişeze şi să răspundă”. Referitor la vizita lui Mihai Viteazul la împăratul Rudolf, la Praga şi evenimentele ce au urmat, cronicarul spunea, printre altele:„Pe 23 martie aici la Praga cu 35 de persoane a sosit. Se povestește de o crimă pusă a cale de neștiuți dușmani, care noaptea au pus foc în camera și doi dintre oștenii lui Mihai au fost asfexiați. După care lui încurajare i s-a dat, că el va fi înzestrat mai întâi cu oaste şi bani şi spre a sa mulţumire să fie slobozit, pentru ca el pe depărtaţii transilvăneni înapoi la jug şi supunere să aducă, în schimb să-şi ia soaţa şi fiul din Transilvania şi pe aceştia la Majestatea Sa Împăratul Romei drept ostateci şi zălog să-i pună, iar prin a sa soaţă să-i fie cadorisit un domeniu în Silezia, iar fiul ca o persoană nobilă la Curtea Majestăţii Sale să fie întreţinut, iar Majestatea Sa Împăratul Romei imediat a pus să fie recrutată multă oaste călări şi pedestră împotriva Transilvaniei. Între timp Majestatea Sa Împăratul Romei pe Michael Voievod din Valahia cu suficiente satisfaceri şi încurajări a expediat ajutor şi oaste, care de la Praga drumul din nou către Transilvania şi l-a luat.Domnul Georg Basta şi Michael Voievod / pornesc cu a lor oaste în întâmpinarea lui Sigismundo Bathori.Ei cu a lor oaste / care era din călări şi pedeștri / cu totul nu mai mult de 18.000 erau / bine înarmaţi în câmp au ieşit / ca cu Bathori o bătălie să dea / s-au hotărât. August, Sigismundus Bathori este de către Georg Basta şi Michael Voievod bătut în ţara Transilvania. Cu ajutorul Lui Dumnezeu Cel Atotputernic victoria sângeroasă împotriva lui Bathori au dobândit. Atunci Bathori s-a salvat cu greu pe calul său prin fugă. Ai noştri, deci întreaga tabără a lui Bathori şi pe lângă altă arătoasă şi bogată pradă cam la 40 de tunuri mari şi peste o sută şi jumătate de steaguri au luat. După dobândirea victoriei, Georg Basta şi Michael Voievod curând înapoi la Cluj-Napoca s-au îndreptat, și cu toate că Michael Voievod din Valahia în bătălia dată împotriva lui Sigismund Bathori tare statornic şi cavalereşte s-a purtat, Basta pune la cale uciderea lui”.
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
Autorul cronicii germane relatează minuţios evenimentele dar lansează şi ipoteza (nu departe de realitate, ce-i drept) că Mihai voia să stăpânească singur Transilvania, fără a depinde de imperiali. Acesta relatează şi episodul asasinării marelui voievod: „Pentru care domnul Basta a trimis două steaguri de valoni şi două steaguri de lefegii germani cu câţiva călăreţi ale sale corturi să înconjoare şi viu să-l ia prins. Care a domnului Basta primită poruncă ei ascultători au îndeplinit şi Voievodului la a lor sosire, cum că el este al Majestăţii Sale Împăratul Romei prizonier şi i-au vorbit de bună voie să se predea. Încă când el pe al său locotenent în ajutor a strigat şi după o sabie, ce atârna în cort a întins apărându-se şi după un căpitan german a lovit, căpitanul valon pe el s-a mâniat şi degrabă cu a sa suliţă l-a străpuns. Căpitanul german însă lui capul i-a retezat. Astfel că voievodul împreună cu încă un valah a căzut, iar trupul său mort o zi întreagă sub cortul său neîngropat a rămas întins. După care imediat valonii peste tabăra valahilor au căzut; pe aceasta au prăduit şi au găsit sub al Voievodului cort scrisori, pe care domnul Basta a pus să fie citite mulţimii”.Sper că aceste câteva citate din lucrare, oferite prin amabilitatea părintelui Oltean, pot convinge pe cei interesaţi, că merită să intre în posesia acestei cărţi valoroase. Și pentru că aminteam despre relațiile lui Mihai cu Braşovul şi cu locuitorii Ţării Bârsei, am să reiau aici câteva dintre acestea, amănunte oferite tot prin amabilitatea părintelui profesor Oltean, amănunte aflate de dumnealui în timp, prin studiu şi muncă asiduă la impresionanta arhivă de carte veche şi documente vechi din Şcheii Braşovului. Astfelm în anul 1595, oraşul Braşov trimite un contingent săsesc la campania antiotomană, iar la bătălia de la Călugăreni ia parte şi Michael Weiss, cel care mai târziu va fi judele Braşovului. În 1597, senatorul sas braşovean Marcus Schunckbaunck întreprinde, din însărcinarea lui Mihai, două misiuni diplomatice la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Vechi texte brașovene spun:„La anul 1599 – se scrie în cronica anonimã din Şchei – s-au sculat Mihai Vod(ă) domn(ul) Ţării Munteneşti, trecând muntele într-această Ţară… pentru aceia s-au sculat judeţul de aici, anume Ţerviş şi cu alţi domni de ai Sfatului şi cu prot(opopul) Mihai şi mergând cu multe daruri, rugându-l ca să apere acest oraş şi ţinut al Bârsei, să nu facă stricăciune şi aşa au făcut bună linişte”. Era vorba despre primul popas al lui Mihai Vodă în ţinutul Bârsei, la 20 octombrie 1599, venind prin pasul de pe Valea Buzăului cu scopul de a-i atrage de partea sa pe secuii nemulţumiţi de politica familiei Bathory. Este întâmpinat de fonogul cetăţii „Ţervis”, cum îl numeşte cronica pe fostul jude Greising Kirilus, devenit fonog, căci judele braşovean Valentin Hirscher, speriat de renumele voievodului muntean fugise la Sibiu (după cum afirmă și documentele oficiale ale Braşovului). Cu acest prilej, Mihai Viteazul era întâmpinat şi de protopopul bisericii din Şchei, preotul Mihai, cel căruia documentele vremii îi confirmă numeroasele vizite formale şi informale la curtea domnilor de peste munţi. Protopopul Mihai îl însoţea pe medicul braşovean Paulus Kir la curtea voievodului pentru a-l trata pe acesta după un incident de vânătoare. Trebuie amintit faptul că protopopul Mihai, în calitate de delegat al românilor din Şcheii Braşovului, fusese de mai multe ori la curtea lui Nicolae Pătraşcu şi a lui Petru Cercel obţinând danii pentru biserica din Şchei: „Iară către anii 1593 – se scrie în «Hronologia» din Catastiful copiat în Şchei de Dimitrie Cepescu – orânduind Dumnezeu la această sfântă biserică aceşti preoţi harnici, anume Iane şi altul Mihai, aceştia încă s-au dus la Valahia şi au făcut rugăciune cătră oblăduitul de atunci al Valahiei, anume Petru ce se zice şi Cercel, feciorul lui Pătraşcu Vodă şi fratele lui Mihai Vodă Viteazul, îndemnându-i să să milostivească a-i ajutora de a se putea săvârși şi împodobi sfânta biserică”. Catastifele bisericii confirmă numeroasele daruri ale lui Petru Cercel şi ale lui Nicolae Pătraşcu, din timpul lor datând şi pictura exterioară a bisericii. În contextul primului popas al lui Mihai Viteazul în Ţara Bârsei, i se oferă voievodului daruri. Vizitând Braşovul, voievodul este surprins de lipsa crucilor de pe bisericile luterane: „Numai au zis saşilor de aici – spune cronica – dacă să numesc că sunt creştini, de ce nu au cruci la bisericile lor? Și aşa le-au poruncit de au pus cruci la biserici, precum să văd şi în vremile de acum”. De atunci datează, probabil, şi crucea de pe Biserica Neagră şi de pe toate bisericile luterane din Ţara Bârsei. E ipoteza părintelui Oltean și înclin să cred că acesta este adevărul… Cu acelaşi prilej, Mihai Viteazul a fost prezent la slujba din Biserica „Sfântul Nicolae” din Şchei, ctitorită şi de Nicolae Pătraşcu şi de Petru Cercel, prilej cu care oferă un „antipendium” (învelitoare din catifea roşie), pe care,după moartea voievodului, l-au preluat (asta ca să fim eleganţi în exprimare, fireşte…) saşii la Biserica Neagră, după cum afirmă cronicile vremii. Astăzi „antipendiumul” încă se mai păstrează în colecţia de covoare de la Biserica Neagră din Braşov. Şi nu prea se doreşte a fi înapoiat proprietarului de drept…Că tot vorbim des azi despre retrocedări, nu?
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
Al doilea popas al lui Mihai Viteazul la Brașov are loc între 1 şi 15 martie 1600, după victoria de la Şelimbăr din octombrie 1599 şi după triumfala intrare în Alba Iulia. Acum, Mihai este primit cu mare cinste de oficialităţile Braşovului, în frunte cu judele braşovean Valentin Hirscher, iar Mihai a emis o serie de acte de danie şi privilegii, între care şi privilegiul din 10 ianuarie 1600 oferit braşovenilor, privind dreptul de a percepe „vicesima” (vama de târg) pentru negustorii aflaţi în popas la Braşov. La 7 martie1600, confirmă de la Braşov vechile libertăţi pentru secuii din scaunele Ciuc, Gheorghieni şi Caşin, care se alăturaseră domnului la intrarea acestuia în Transilvania, iar la 9 martie 1600, întâmpină la Braşov o solie turcească, care-i aduce însemnele de recunoaştere a domniei. Într-o relatare din epocă, se menţionează că Mihai Viteazul, împreună cu cca. 4.000 de călăreţi, a ieşit în întâmpinarea soliei turceşti până aproape de Ghimbav: „Când s-au întâlnit, domnul şi trimisul, amândoi au sărit de pe cal şi s-au întâmpinat cu plecăciuni adânci”. Au făcut apoi schimb de săbii, Mihai Viteazul primind o sabie preţioasă, aurită şi bătută cu pietre scumpe. A mai primit un penaj din pene negre de egretă şi pene albe de cocor, două steaguri roşii ca simbol al domniei, mai mulţi cai de rasă şi şoimi de vânătoare. La ora 13.00, Mihai Viteazul, împreună cu Huraim Aga, trimisul otoman, aşezat în stânga sa – loc de onoare la turci –, intră în Braşov pe poarta străzii Vămii. De la poarta oraşului până la reşedinţa lui Mihai Viteazul, soldaţii săi, îmbrăcaţi în uniforme roşii şi albe, au prezentat onorul. În onoarea oaspeţilor s-au tras salve de tun.Tot aici, la Braşov, între 12 şi 15 martie 1600, convoacă Dieta Transilvaniei în Casa Sfatului (Casa Sfatului fiind astăzi clădirea în care funcţionează Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov). După victorioasa „călătorie” în Moldova, dovedindu-şi „pohta ce-a pohtit”, adică „domn al Ţării Romaneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”, revine la Braşov pentru cinci zile, începând cu 17 iunie 1600, fiind de asemenea bine primit. Ce-i drept, nu acelaşi lucru s-a întâmplat după înfrângerea lui Mihai de la Mirăslău la data de 18 septembrie 1600, atunci când Mihai încearcă să se refugieze în Ţara Bârsei pentru a-şi reface oştile cu muntenii lui Sava şi Radu Buzescu şi cu sârbii lui Deli-Marcu şi Baba Novac, pentru că, nimic nou sub soare, conducătorii „establishment-ului” săsesc hotărăsc trecerea de partea lui Basta, că nu le mai plăcea de valah! Ubi bene ibi patria! Mai mult, saşii prinseseră câteva sute dintre soţiile ostaşilor lui Mihai rămase în Braşov pentru a le aşeza pe ziduri în cazul unui atac pe post de scuturi umane, cum am zice azi. Vestea se răspândeşte ca fulgerul printre oștenii munteni ai lui Mihai şi aceştia, în retragere, pradă şi incendiază satele Prejmer, Hărman, Bod, Sânpetru, Hălchiu, Satu Nou, Feldioara, Rotbav şi Măieruş. Firește. Braşovul a fost, ulterior, atacat de Mihai Viteazul, acţiune la care au luat parte şi români din Şchei, iar la 1 octombrie 1600, trecând pe la Timiş şi pe la moara de hârtie, îşi stabilește din nou tabără la Prejmer, având cu el circa 16.000 ostaşi. Mai târziu, după moartea domnitorului, fiind tare nemulţumit de comportamentul șcheienilor, judele braşovean de atunci, Valentin Hirscher, a ordonat să se scrie pe „Poarta Valahă” (cunoscuta Poartă a Ecaterinei din Braşov, singurul loc prin care li se permitea românilor să intre în cetate)) inscripţia de ocară la adresa românilor: „Barbara progenies dum nos vicina Valachus”. Saşii au avut noroc și au scăpat teferi, pentru că în ajutorul lor veniseră polonezii, conduşi de hatmanul Zamoyski şi trupele lui Sigismund Bathory, iar românii au fost nevoiţi să se retragă. După relatările lui Petru Armeanul, Mihai Viteazul, nemulţumit de atitudinea saşilor, ar fi avut de gând să ocupe cetatea, să-i omoare pe toţi fruntaşii şi să predea administrarea oraşului unor boieri români. N-a fost să fie!
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
Au urmat apoi evenimentele istorice cunoscute, care au culminat cu moartea voievodului pe Câmpia Turzii, la 9 august 1601. Atât de mult a însemnat pentru românii din Şcheii Brașovului Mihai Viteazul, încât şi astăzi este omagiat de tradiţia Junilor braşoveni. Astfel, Junii poartă chipul voievodului pe steagurile lor, patru dintre cele şapte cete de juni poartă de atunci modelul căciulii lui Mihai Viteazul iar din ritualul lor ce are loc în Duminica Tomii, face parte asaltul asupra porţilor cetăţii ca atunci când au vrut să-şi apere domnitorul. Este de remarcat că românii din Şchei nu erau lăsaţi de patriciatul săsesc să intre în cetate, pentru că circula o legendă în care se spunea că, dacă junii reuşesc să ajungă în Piaţa Sfatului şi înconjoară clădirea de trei ori, cetatea va rămâne pe veci a românilor şi, de atunci, junii călări, după ce rememorează încercarea de asalt, merg până în Piaţa Sfatului şi înconjoară clădirea cu amintirea voievodului Mihai în suflete. Legăturile lui Mihai Viteazul cu Braşovul sunt multiple şi complexe, ele având, însă, în centrul lor o acţiune de o deosebită importanţă şi de adâncă semificaţie naţională – prima unire politică a fostelor provincii româneşti, chiar dacă aceasta a durat prea puțin. Istoria ne spune că la 9 august 1601, Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), cel care a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, este ucis pe câmpia de lângă Turda din ordinul generalului imperial Giorgio Basta. Anterior, la 3 august, în bătălia de la Gurăslău (sau Gorăslău, cum se ortografiază azi), forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale generalului Basta au înfrânt armata nobiliară condusă de Sigismund Bathory. Cum s-a ajuns la această bătălie? Anterior acesteia, după ce a fost învins la Mirăslău și forțat de uneltiri din mai multe direcții, după ce a pierdut domnia Ţării Româneşti şi a Moldovei, în toamna anului 1600, Mihai Viteazul a plecat la Praga, pentru a cere spijinul împăratului german Rudolf II, dar, firește, nu a fost primit de acesta. Nu mai miza acesta prea multe pe Mihai și nici nu-i era drag!
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
Apoi, însoţit de episcopul de Erlan, Mihai s-a deplasat la Viena, la începutul anului 1601, unde a fost primit de arhiducele Matthias, personalitate politică influentă, căruia i-a transmis că, din informațiile sale sigure, nobilimea maghiară din Ardeal intenţiona să încheie un tratat de pace cu turcii, care era nefavorabil puterii imperiale. Nu peste mult timp, același arhiduce i-a primit şi pe reprezentanţii nobilimii maghiare şi le-a ascultat păsurile care, firește, nu erau aceleași cu ale lui Mihai. Astfel că decizia ieșită din cancelaria imperială a fost aceea ca un comitet în fruntea căruia s-a aflat generalul Giorgio Basta şi care era format din nobilii ardeleni Istvan Csaki, precum şi doi consilieri imperiali, Ungnad și Pezzen, a să preia conducerea Ardealului. Dar nemeșimea ardeleană s-a zbătut mult după unul de-al lor, adică pentru numirea lui Sigismund Bathory în funcţia de principe al Ardealului, lucru care s-a şi întâmplat, cu acordul „augustului” împărat. Dar, stupoare, imediat după re-urcarea pe tron, s-au adeverit spusele lui Mihai, iar Sigismund Bathory a adoptat o politică pro-turcească şi anti-habsburgică. Ca să fie lucrurile și mai rele pentru Mihai, familia sa a fost luată ostatică, iar acelaşi lucru sa întâmplat și cu alți oameni loiali lui. Un exemplu despre care am mai scris aici la „moara cu povești” este cel al căpitanul haiducilor săi, Baba Novac, care a fost şi el arestat şi condamnat la moarte prin ardere pe rug la Cluj. Fiind și el înconjurat de spioni imperiali, că doar așa se face, de când lumea, „verificarea încrucișată”, generalul Giorgio Basta nu prea a avut „loc de întors” și a raportat Curții Imperiale situaţia din Ardeal, iar Mihai este primit relativ iute de împăratul Rudolf II cu scopul clar de a-l înlătura de la putere pe „necredinciosul” Sigismund Bathory. Astfel, izvoarele istorice ne spun că Mihai a ajuns, din nou, la Praga la 23 februarie 1601, fiind primit în audienţă de împăratul Rudolf II la 14 martie1601. Un timp relativ scurt apropo de cutumele vremii…În urma audienţei la împărat, se convine un acord favorabil lui Mihai, iar la 3 aprilie1601, Mihai pleacă la Viena, spre a ridica suma de bani necesară tocmirii unei noi oștiri. Ulterior, Mihai a părăsit Viena la 29 aprilie1601, ajungând la Kassa (azi, orașul Kosice din Slovacia) la data de 11 mai1601, unde, la 20 mai 1601, se întâlneşte cu generalul Giorgio Basta, pentru „reconciliere” şi pentru formarea unei armate unice, îndreptată contra oștilor răzvrătitului Sigismund Bathory. Mihai inițiase diverse contacte de-ale sale și aștepta vorpuri de oaste şi din Ţara Românească, dar şi detaşamente secuieşti, secui pe care el s-a bizuit întotdeauna în bătălii.
Mihai Viteazul, „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”…
Tot izvoarele istorice ne spun că joncțiunea oștilor lui Mihai cu trupele generalului Basta a avut loc la Moftin (în imediata apropiere a Careiului, judeţul Satu-Mare, loc pe care îl cunosc bine). După ce-și unesc strategiile și tacticile, oastea reunită sub comanda lui Mihai a învins oastea lui Sigismund Bathory la Guruslău la 3 august1601. Din cele convenite la curtea imperială, generalul Basta primise ordine oficiale de a-l ajuta pe Mihai cu oștile necesare recuceririi tronului Ţării Româneşti. Cel puțin, așa a reieșit oficial…Dar reapar neînţelegeri între Mihai Viteazul şi generalul Basta (care avea el ordinele lui discrete), iar noul conflict a dus la căderea lui Mihai în dizgraţia împăratului Rudolf II. Așa zic unele izvoare, dar, având în vedere durata mare de ajungere a veștilor din cauza spațiului mare de parcurs din Ardeal până la curtea imperială, eu cred că soarta lui Mihai era decisă mai demult. Așa se face că înlăturarea lui Mihai este pusă la cale la Cluj de către generalul Basta și apropiații săi, la „sfat de taină” cu nemeșimea care-l iubea pe Mihai precum sarea-n ochi. Mihai se afla la data de 5 august 1601 la Zalău, loc de unde intenţiona să plece să facă o vizită familiei sale rămase în bună pază la cetatea din Făgăraş. Generalul Basta plecase după luptele de la Guruslău către Cluj, unde a campat pentru cam o săptămână, timp în care a pus la cale înlăturarea domnului muntean din „ecuația puterii”. Ca urmare a planului, oastea lui Basta ajunge la câmpia de lângă Turda, unde trupele lui Mihai ajunseseră ceva mai devreme. Izvoarele istorice ne mai spun, dintr-o scrisoare adresată de Basta lui Gonzanga Ferante din Kassa (Kosice), că generalul Basta planificase să rezolve vechea rivalitate cu Mihai (plus ordinele primite anterior) printr-o crimă. Inițial, avusese loc o întrevedere între Basta şi Mihai la Turda, discuție soldată cu un dezacord. Soarta a făcut ca o parte a trupelor lui Mihai, mai ales cele muntene, să fie plecate deja spre Făgăraş, urmând ca, a doua zi, Mihai să le urmeze. Între timp, generalul Basta şi alți trimiși imperiali au întrunit un consiliu, la care a fost invitat şi Mihai, cu planul ca, la sosire, Mihai să fie arestat şi dus ulterior la cetatea Sătmarului. Mihai a participat la acest consiliu, dar condiţiile nu au fost propice unei arestări imediate, fiind Mihai înconjurat de prea multe trupe loiale. Planul nu a reușit atunci, dar a reușit, din păcate în ziua următoare, cea de 9 august.
(Va urma)
Pentru azi am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Vasile Oltean – „O cronică necunoscută din vremea lui Mihai Viteazul-Nurenberg 1603 de Hieronimum Ortelium Augustanum” , Editura Andreiana, Sibiu, 2019;
Bogdan Murgescu, „Ţările Române între Imperiul Otoman și Europa Creștină, Editura Polirom, Iași, 2012;
Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, Bucureşti, Editura Militară, 1968;
Hurmuzaki, Eudoxiu, Documente, III/1, p.363; Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. I, Documente externe, Bucureşti, Editura Academiei, 1982;
Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, volumul II, ediţia a V-a, editura BIC ALL, Bucureşti, 2007;
Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, volumul II, ediţia a V-a, editura BIC ALL, Bucureşti, 2007;
Simonescu, Dan, „Cronica lui Baltasar Walther despre Mihai Viteazul în raport cu alte cronici”, Contribuții: Literatură română medievală, București: Editura Eminescu, 1984;
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român. București: Ed. Univers Enciclopedic. 2002;
Silviu Dragomir, „Mormântul lui Mihai Viteazul şi vechea catedrală din Alba Iulia”, în „Memoriile Academiei Române”, seria III, tomul XXI, 17;
Iorga, Nicolae (1979) [1935].Istoria lui Mihai Viteazul. vol. II. București: Editura Minerva;
Iorga, Nicolae (1992)[1908].Istoria românilor pentru poporul românesc. Chișinău: Ed. Uniunii Scriitorilor;
Panaitescu, Petre P., Mihai Viteazul, Editura Corint, București, 2002;
Rezachevici, Constantin (2001). Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881.I. București: Editura Enciclopedică;
Ioachim Crăciun, „Cronicarul Szamosközy şi însemnările privitoare la români”, Cluj, 1928;
9 AUGUST. Asasinarea lui Mihai Viteazul; de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin
http://ziarullumina.ro/mihai-viteazul-intr-o-cronica-din-1603-tiparita-la-nrenberg-135791.html
http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_3/21_zaharia.pdf
https://crisia.mtariicrisurilor.ro/pdf/2009/M%20Georgita.pdf
http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Panaitescu-Mihai_Viteazul.pdf
http://ziarullumina.ro/mihai-viteazul-primul-domnitor-al-unirii-tuturor-romanilor-136115.html
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/mihai-viteazul-si-prima-unire-a-romanilor
Mihai Viteazul (1593-1601). Lupta antiotomană. Unirea Ţărilor Române
https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/470-mihai-viteazul-1558-1601
http://www.dacoromania-alba.ro/nr52/viteazu_testamentul_politic.htm
https://www.scribd.com/document/36628110/Mihai-Viteazul-Diplomat
https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/3883/mihai-viteazul-domn-al-unirii-1558-1601#
https://www.academia.edu/35593807/Mihai_Viteazul
https://historia.ro/sectiune/general/stapanirea-lui-mihai-viteazul-in-transilvania-567149.html
https://www.armyacademy.ro/reviste/3_2004/r3.pdf
