Mihai Dascăl, critic și istoric literar, editor și publicist român

Mihai Dascălu (31 decembrie 1946, Telega, județul Prahova – 11 februarie 2004, București), cunoscut sub pseudonimul Mihai Dascăl, a fost un critic și istoric literar român, recunoscut în special pentru îngrijirea edițiilor critice ale operei lui Cezar Petrescu, Mircea Eliade și Mihail Sebastian, dar și pentru contribuțiile sale semnificative la organizarea secțiunii „Repere critice” din seria Patrimoniu a Editurii Minerva.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/write-communication-ink-pen-2163261/

Sursa foto: https://www.autorii.com/scriitori/mihai-dascal/

Mihai Dascălu s-a născut în satul Telega (astăzi în județul Prahova), într-o familie de intelectuali, fiind fiul lui Nicolae Dascălu și al Mariei (născută Ciută). A urmat studiile liceale la Câmpina și apoi a continuat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1972.

După terminarea facultății, în 1973, Mihai Dascălu a început să lucreze ca redactor la Editura Minerva. Începând din 1979, a coordonat colecția de eseuri Introducere în opera lui…, devenind unul dintre fondatorii și organizatorii seriei Patrimoniu, pentru care a realizat secțiunea „Repere critice”, dedicată unor autori români de referință, precum Titu Maiorescu, B. Delavrancea, E. Lovinescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Tudor Vianu și Mihail Sebastian.

Mihai Dascălu a fost un adevărat pasionat de cercetarea literară, dedicându-se cu minuțiozitate editării operei unor mari autori. A realizat o ediție critică a lucrărilor lui Cezar Petrescu, fiind distins cu Premiul revistei Luceafărul pentru volumul I din ediția critică a operei acestuia (1985). De asemenea, împreună cu Mircea Handoca, a editat primele două volume din seria Opere a lui Mircea Eliade, apărute între 1994 și 1997, ce conțin romanele Isabel și apele diavolului și Maitreyi. Din păcate, lucrarea sa asupra operei lui Eliade a fost întreruptă la doar două volume, din cauza decesului său prematur, pierzându-se astfel „o muncă enormă, discretă și migăloasă” (după cum au apreciat critici și colaboratori).

Mihai Dascălu și-a început activitatea publicistică încă din perioada studenției, debutând cu articole în revista Viața studențească (1968) și recenzii în Viața Românească (1969). A fost, de asemenea, șef al secției de critică și cronicar literar al revistei Universitas (1969–1971) și cronicar literar la România literară (1972), iar ulterior a colaborat cu articole și recenzii în diverse reviste literare de prestigiu, cum ar fi Amfiteatru, Convorbiri literare, Cronica, Echinox, Luceafărul, Urzica și Revista de istorie și teorie literară.

Mihai Dascălu a publicat lucrări de critică literară și de istorie literară, contribuind semnificativ la înțelegerea și interpretarea unor opere importante din literatura română. Printre lucrările sale remarcabile se numără:

• Anatomia unui roman-pamflet, în vol. Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului (București, 1977)
• T. Vianu, critic al actualității literare, în vol. T. Vianu, Scriitori români din secolul XX (București, 1979)
• «Străinul» din noi sau Cezar Petrescu și mutațiile prozei românești interbelice, în vol. Cezar Petrescu, Somnul. Simfonia fantastică (București, 1988)
• Fascinația exegezei (București, 1998)
• Aventuri în Țara Imanenței. Exerciții de hermeneutică literară (București, 2003)

Mihai Dascălu s-a distins ca un cercetător literar meticulos, dedicându-se analizei și interpretării profunde a operelor autorilor români, făcându-le accesibile și înțelese într-un context critic actualizat.