Material lemnos confiscat de polițiștii suceveni în urma verificărilor efectuate
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 26, 2021
Miercuri, 24.11.2021, polițiști din cadrul I.P.J. Suceava S.O.P.- B.C.D.S., împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială cu obiect de activitate în exploatarea, debitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, ocazie cu care au constatat faptul că, societatea comercială a emis 3 avize de însoțire fictive pentru cantitatea de 86,6166 mc lemn foc de esență rășinoase, specia brad.
Societatea emitentă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „evaziune fiscala”.

În data de 24.11.2021, polițiști din cadrul I.P.J. Suceava, S.O.P.-B.C.D.S., au oprit pentru control, pe DN2H, în localitatea Putna, autoutilitara condusă de un bărbat, care transporta conform avizului de însoțire cantitatea de 4,50 mc material lemnos.
În urma verificărilor efectuate au stabilit că volumul de 4,50 mc material lemnos a fost transportat dintr-o altă locație față de cea înscrisă în avizul de însoțire.
În urma inventarierii materialului lemnos a rezultat că la cea de-a doua cursă a fost transportată cantitatea totală de 6,94 mc lemn foc de esență rășinoase fără aviz de însoțire și fără fotografiile materialului lemnos efectiv încărcat.
Societatea emitentă a avizului de însoțire a fost sancționată contravențional cu 5 sancțiuni în cuantum de 19.000 lei, iar cantiatea de 11,44 mc material lemnos în valoare de 1.086 lei a fost confiscat .
Sursa: IPJ Suceava/ din 25 noiembrie 2021
Jurnal FM 