Mateiu I. Caragiale, poet român, scriitor și istoric al heraldicii
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 17, 2026
Mateiu I. Caragiale (n. 24 martie 1885 – d. 17 ianuarie 1936) a fost poet, scriitor și istoric al heraldicii. S-a născut în București, fiind fiul dramaturgului Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În 1889, tatăl său se recăsătorește cu Alexandrina Burelly, iar Mateiu se alătură noii familii. În perioada adolescenței, descoperă o mare pasiune pentru heraldică și genealogie, căutându-și strămoșii pe care îi considera de origine aristocratică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org
În 1904, începe studiile de Drept la Berlin, dar le abandonează curând. În 1921, povestirea Remember este publicată în revista „Viața Românească”. Din 1916, Mateiu începe să lucreze la romanul Craii de Curtea-Veche, pe care îl finalizează în 1928 și care va fi publicat un an mai târziu, tot de editura Cartea Românească. În 1929, la 1 mai, primește premiul Societății Scriitorilor Români.
În jurnalul său, Mateiu notează că în februarie 1929 începe lucrul la romanul Sub pecetea tainei și, în octombrie, la Soborul țațelor. Placheta de versuri Pajere apare postum, în același an cu moartea sa. Multe dintre poeziile sale fuseseră deja publicate în timpul vieții, iar o mare parte din Sub pecetea tainei se regăsise în publicații. Textele sale heraldice și notițele istorice, destinate uzului personal, nu au fost valorificate pe deplin.
Remember (1921) – Este o povestire simbolică, cu un stil aparte, care reflectă estetica mateiană. Plasată în Berlinul începutului de secol XX, acțiunea explorează tematica decadentismului european. Eroul principal, Sir Aubrey de Vere, este un tânăr aristocrat englez, efeminat și înstrăinat, care trăiește o viață nocturnă de extravagante apariții în orașul Berlin.
Craii de Curtea-Veche (1929) – Un roman de mare succes, care a avut o influență durabilă asupra literaturii române moderne. În acest roman, Mateiu Caragiale creează o lume învăluită în mister și excentricitate, în care se regăsesc reminiscențe din trecutul istoric și mitologic al țării.
Jurnal FM 