Matei Gavril, poet, prozator și editor român

Matei Gavril (n. 3 octombrie 1943, Săliștea Nouă – d. 22 mai 2008, București), cunoscut în lumea literară sub pseudonimul Matei Albastru, a fost poet, prozator și editor român, o voce distinctă a generației sale.

S-a născut în satul Cioanca (astăzi Săliștea Nouă), județul Cluj. A început studiile la Facultatea de Filologie, secția Română, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care le-a finalizat la Universitatea din București. A fost coleg de generație cu poeți precum Ioan Alexandru și Gheorghe Pituț.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/pen-feather-pen-ink-gold-writing-631321

Debutul său literar s-a produs în 1962, cu poezie publicată în revista Tribuna. Editorial, a debutat în 1968 cu volumul de versuri Un copil lovește cerul, urmat, un an mai târziu, de volumul Glorie, care a fost retras din librării la scurt timp după apariție. În 1970, publică Pur, un volum influențat de poezia concretă – curent deja consumat în spațiul german.

De-a lungul carierei sale, a publicat numeroase volume de poezie și proză, printre care:

• Împărăția (1972),
• Între floare și fruct (1974),
• Noaptea definitivă (1978),
• Patria libertății (1979),
• Steaua nebunului (1982),
• Povești auzite de la bunicul meu (1983),
• Un spațiu mai curat (1991),
• Pur și alte poezii & alte referințe critice (2001),
• Omnia 60 – Inedit 1 (2003).

Ultima sa carte, Lebăda oarbă, a apărut în 2006.

A lucrat ca redactor la revista Luceafărul în anii ’70–’80, precum și la editurile Viitorul românesc și Editura Academiei Române, unde a activat până în ultima parte a vieții.

Matei Gavril a semnat de-a lungul timpului cu mai multe variante ale numelui său: Matei Gavril, Gavril Matei, Matei Gavril Albastru, Gavril Matei Albastru sau Matei Albastru, sub care este cel mai cunoscut în mediul literar.

A încetat din viață pe 22 mai 2008, la București.