„Mașina Timpului”. Matei, cel din neamul Basarabilor…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Stătură stăpânitori ţării oameni străini nouă, nu cu legea, ci cu neamul şi năravurile cele rele, adică greci, cari nu se îndurară a pune jos obiceiurile cele bune, bătrâne al ţării, pentru care curând le fu a aduce ţara, la risipire desăvârşită şi la pustiire.”-  Matei Basarab, 1639

„Mașina Timpului” de azi ne întoarce cu câteva veacuri în urmă, până la data de 9 aprilie 1654, atunci când a trecut la cele veșnice Matei Basarab. Cine a fost acesta? Matei Basarab, născut în 1580, la Brâncoveni și trecut la cele veșnice la Târgovişte, a fost domn al Ţării Româneşti în perioada 7 septembrie 1632 până la 9 aprilie 1654. Trebuie să recunoaștem că a fost o perioadă destul de „consistentă” din punct de vedere temporal de domnie, de peste două decenii, ținând seama de condițiile geopolitice ale vremii sale! Matei Basarab a fost fiul marelui dregător Danciu din Brâncoveni şi al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craioveşti. El a deţinut anterior urcării pe tron mai multe dregătorii, pecum cele de postelnic, paharnic (în perioada 1608-1627) sau mare agă (între anii 1628-1630). El a fost căsătorit cu Doamna Elena, sora vestitului cărturarul Udrişte Năsturel. Luându-şi şi el supranumele „Basarab”, la fel ca străbunul său Neagoe (el se intitula și „nepotul răposatului Io Băsărabă voievod”), a obţinut tronul țării cu ajutorul (deloc dezinteresat) lui Abaza Mehmed, paşă de Silistra şi Oceakov, care l-a chemat „ca să vie să fie domn ţării cu voia paşii”, lucru care, după cum precizează izvoarele istorice, l-ar fi deranjat foarte tare pe sultan, acesta cerând tătarilor, dar şi principelui Transilvaniei, să-l alunge pe noul domn muntean suit pe tron fără voia sa. Știind să obțină sprijinul nobilimii muntene, cu sprijinul majorităţii boierilor, care îl desemnaseră domn încă din august, Matei Basarab a înfrânt oştile cu care venea să ia tronul Radu Iliaş, în bătălia de la Plumbuita-Obileşti (20-21 octombrie 1632). La puțin timp după aceasta, după negocierile întreprinse de dregătorii săi la Constantinopol, Matei a primit firmanul de domnie la 15 decembrie 1632 şi, după vizita sa la Constantinopol (în lunile ianuarie și februarie 1633), a fost confirmat de către sultan la data de 3 februarie. Totul s-a întâmplat, firește, conform obiceiurilor vremii, în schimbul peşcheşurilor împărţite diferiţilor dregători otomani şi a obligaţiei de a plăti tributul întreit, ridicat la 65.000 galbeni.

În general, se poate spune că politica sa internă a fost una bazată pe menţinerea stabilităţii țării, dar datoriile către Poartă şi întreţinerea unui costisitor organism militar, l-au obligat să înăsprească fiscalitatea. Astfel, el a instrodus taxe prea mari pentru ţărani (de exemplu, „darea talerului”, echivalentă cu doi boi şi un porc sau nouă porci), precum şi legi care le limitează strămutarea sau pedepseşte fuga acestora spre Ardeal. De asemenea, pe boieri îi aduce sub ascultare, fie prin forţă fie prin danii. De asemenea, pe la începutul domniei sale i-a chemat pe boierii pribegi, promiţându-le largi privilegii: „Şi au venit pribegii cu dânsul: rumânii, grecii, carei au fost boiarii mari şi tuturor bine le-au făcut, nu rău, şi încă au şi boerit pe unii” (Radu Popescu). În ceea ce privește latura militară a societăîii conduse de el, reformele au făcut trecerea de la „organizarea curtenească la cea slujitorească” (cf. Constantin Rezachevici), ostașii aflați în slujba țării îndeplinindu-şi atribuţiile chiar şi în vreme de pace, ajutându-l pe domn să-şi impună, chiar şi cu forţa, autoritatea centrală. Oastea concepută de domn era completată cu unităţi de dorobanţi şi pedestrime, ambele înzestrate cu arme de foc (de exemplu, corpul seimenilor, adică archebuzieri pedeştri, fiind cel mai reprezentativ), aceasta primind şi un alt tip de organizare. Astfel, în cadrul unei unităţi existau pe lanțul ierarhic de comandă: căpitani de steaguri, iuzbaşi (locotenenţi), ceauşi (sublocotenenţi) şi stegari. Vorbind despre latura economică a existenței, măsurile sale economice au fost îndreptate, în special, spre creşterea veniturilor statului. Astfel, Matei Basarab a sprijinit producţia manufacturieră prin repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susţinerea unei mori de hârtie (cum a fost cea de la Călimăneşti) şi a unei fabrici de sticlă. În timpul domniei sale, au fost publicate „Pravila mică” (1640), tradusă din slavonă şi „Îndreptarea legii” (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislaţie care prevedea, asemenea jurisdicţiei europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul. De sprijinul său şi al soției sale s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la mitropolitul Kievului (1635), a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte.

Politica sa externă s-a caracterizat printr-un echilibru relativ stabil cu înalta Poartă, echilibru „cumpănit” prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiţi pretendenţi şi participarea la luptele otomane cu creştinii. Cu Transilvania a avut relaţii foarte bune în timpul principilor György Rákóczi I şi György Rákóczi al II-lea, recunoscându-se, însă, vasalul acestora, tocmai pentru a avea liniște la hotare. Însă cu vecinul de la nord-est, Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent. Astfel, istoria ne spune că Vasile Lupu a atacat în mai multe rânduri Ţara Românească cu intenţia de a ocupa el tronul acestei ţări ( în anii 1635, 1637, 1638, 1639 sau 1653), toate încheindu-se cu victoria lui Matei Basarab. Latura cea mai vizibilă a personalității lui Matei Basarab a fost aceea de veritabil „Mecena”, sprijinitor al ortodoxiei şi protector al artelor, „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (cf. Constantin C. Giurescu). El a construit sau refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri (Veniamin Nicolae) – Curţile Domneşti din Câmpulung, Bucureşti şi Târgovişte, casele domneşti din Brâncoveni şi Caracal, Catedrala Episcopală din Râmnic, mănăstirile Arnota (1634), Strehaia, Căldăruşani, Sadova, Măxineni, Plătăreşti, Cornăţel, schiturile Bărbăteşti, Dâmboviţa, Pinul, Buzăul sau bisericile Sf. Împăraţi, Sf. Nicolae Androneşti, din Târgovişte, Sf. Apostoli, din Ploieşti, Sf. Precopie din Gherghiţa, Sf. Gheorghe, din Piteşti, Sf. Apostoli, Sărindar, din Bucureşti, Sf. Dumitru, din Craiova etc. Alături de acestea, el a dispus construirea de lăcaşe religioase, la sud de Dunăre (bisericile Sf. Paraschiva şi Sf. Pantelimon din Vidin, Sf. Apostoli din Şiştov), în Transilvania (bisericile din Porceşti şi Turnu Roşu), Moldova (mănăstirea de la Soveja şi Dobromirna) sau la Muntele Athos (Xenofon, Marea Lavră, Dionisiu, Hilandar, Simonpetra, Cutlumuş, Pantokrator sau Rusikon), toate înzestrate cu proprietăţi şi mari sume de bani.

Realizările lui Matei Basarab din domeniul cultural și spiritual i-au făcut şi pe marii boieri să-i urmeze exemplul, peste 50 de edificii fiind mai apoi construite în toată ţara, printre care bisericile Buzinca şi Vărzarul (numite aşa după ctitorii lor) sau biserica Târgului din Târgovişte (ctitoria lui Udrişte Năsturel). Radu Popescu  spunea despre el că: „Matei, fiind în scaun, altă grijă nu avea şi făcea mănăstiri pretutindeni şi biserici întru lauda lui Dumnezeu care se văd până acum. Că până la acest domn, puţine zidiri au făcut domnii cei mari înainte, iar Matei Vodă a înfrumuseţat ţara cu tot felul de zidiri bisericeşti, mănăstiri, case domneşti care se pomenesc până astăzi”. Ca om politic și diplomat, Matei Basarab a promovat, generic vorbind, o politică de mare însemnătate. Recunoscut de Înalta Poartă, a adopat cea mai subtilă atitudine posibilă atunci față de elementele grecești (levantine), fără a dezamăgi mișcarea boierească de filiație națională care îl adusese la putere, însă el a luat din mâinile grecilor o serie de mănăstiri (la anul 1639), act continuat mai târziu (în 1646), atunci când reia cele mai multe mănăstiri închinate, lipsindu-i pe călugării greci de uriașele venituri ale moșiilor mănăstirești din țară. Orice am spune și oricum am judeca, acesta a fost un act de valoare națională, chiar dacă, pe de altă parte, Matei Basarab apare și ca „dăruitor” al unor mănăstiri de la Muntele Athos. De asemenea, același fel de politică și diplomație manifestă și în plan social, Matei Basarab reușind să fie bine perceput în toate straturile societății. „Apariția” sa în istorie a concordat și cu interesele boierimii autohtone și ale Sfatului Domnesc credincios lui, iar politica sa a rămas până la sfârșitul domniei sale destul de ostilă pătrunderii grecilor în înaltele dregătorii și în stăpânirea moșiilor din Țara Românească. Din alt punct de vedere, istoricii sunt, de principiu, de acord că, totuși, cel mai important aspect al moștenirii lui Matei Basarab a fost legat de dezvoltarea culturii. Astfel, în domeniul învățământului a sprijinit activitatea deschiderii de școli. În acest context, lua ființă la Târgoviște prima școală superioară (în anul 1646) sub conducerea învățatului Paisie Ligaridis, laolaltă cu participarea dascălilor Daniel și Staicu. La această școală s-au predat cunoștințe umaniste și științifice, influențate de umanismul grec și de cultura bizantină. De asemenea, un rol de prim rang în domeniul culturii pe timpul domniei sale l-a avut cărturarul Udriște Năsturel. Cu sprijinul acestuia, Matei Basarab a continuat activitatea de tipărituri începută cu un secol și jumătate în urmă înaintea sa de către Radu cel Mare.

Totodată, Matei Basarab apare în toate izvoarele istorice ca un restaurator și în tradiția tiparului. Pe această linie de acțiune, el a menținut și a dezvoltat tipografia de la Mănăstirea Govora (acolo unde activa tipograful Meletie Macedoneanul), a pus bazele unei noi tipografii la Câmpulung cu sprijinul mitropolitului Kievului, moldoveanul Petru Movilă, a alteia la Dealu și la Târgoviște. Istoria ne mai spune că, spre finalul domniei sale, el s-a confruntat cu o puternică răscoală a seimenilor săi, revoltă cauzată de unele probleme financiare, atunci când domnul refuză plata soldelor cerute de aceştia și promise anterior chiar de către domnitor. După ultima bătălie victorioasă a sa de la Finta din 1653, bătălie în care l-a învins pe domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, Matei Basarab le-a dat oştenilor săi toate prăzile confiscate de la duşmani.

Matei, cel din neamul Basarabilor…

Se spune că atunci, imediat după bătălie, le-ar fi împărţit o mie de galbeni precum şi toţi banii încasaţi de pe urma blănii de samur şi a hainelor scumpe capturate de la domnitorul moldovean. Dar, nemulţumiţi, totuși, de modul în care au fost recompensaţi de domn pentru prestaţia lor în luptă, oştenii s-au întors împotriva lui Matei Basarab. Acesta le promisese anterior oştenilor leafa pe două luni dacă vor fi victorioși la Finta, dar se pare că, la îndemnul unor boieri, el nu şi-ar mai fi respectat promisiunea decât parţial. Lăcomia și neonorarea promisiunii nu au făcut casă bună, iar oștenii săi de la la Flinta s-au răsculat și au întors pe dos curtea domnească, în timp ce Matei Basarab, rănit și bolnav, se refăcea după rana căpătată în bătălie. Istoricul Radu Popescu menționa într-o carte de-a sa că aceștia: „Strigau prin curtea domnească să li se dea lefi că ei au bătut războiul cu Vasile Vodă şi îi ziceau lui Matei Vodă să se ducă să se călugărească, că nu le mai trebuie să fie domn, bătrân fiind şi bolnav“. Conform mprturiilor istorice, oştenii răsculaţi au dat năvală îla curtea lui Matei Basarab, au capturat doi dintre dregătorii săi şi i-au ucis, aceștia fiind foarte aproape în a-l ucide chiar pe domn. Istoria ne mai spune că, după ce Matei Basarab s-a vindecat şi a părăsit pentru câteva zile curtea sa de la Târgovişte, la întoarcere, el a fost ţinut la poartă de către oștenii răsculaţi. Timp de vreo trei zile,cică, Matei Basarab ar fi negociat cu oştenii răzvrătiţi pentru a fi lăsat să intre la curtea sa și abia după ce le-a făcut promisiunea fermă că le va da banii, domnul a fost lăsat să intre. Paradoxal, pentru a lichida subiectul oștenilor săi răsculați, Matei Basarab ar fi plănuit să ceară ajutor tătarilor pentru înăbuşirea răscoalei, dar a murit  înainte să apuce să facă acest lucru, la data de 9 aprilie 1654, chinuit de urmările rănii căpătate în bătălia de la Finta. Matei Basarab  a fost înmormântat la Biserica Domnească din Târgovişte, deşi el ceruse din timpul vieții ca să fie dus la mănăstirea Arnota. Abia câţiva ani mai târziu, dorinţa domnitorului a fost îndeplinită iar osemintele sale au fost duse la ctitoria sa din Vâlcea.

Matei, cel din neamul Basarabilor…

În memoria cărturarilor, amintirea lui Matei Basarab a rămas una luminoasă. Aprecieri frumoase consemnează Letopiseţul Cantacuzinesc, Miron Costin, diverşi călători străini ca Giovanni Trepolo, Johann Rudolf Schmitt, Paul de Alep, Baksic ori Patriarhul Macarie al Antiohiei. Istoricii români l-au apreciat după meritele sale. Astfel, Al. Odobescu, N. Iorga, V. Motorga, Constantin C. Giurescu, R. Rosetti, Petre P. Panaitescu, N. Stoicescu i-au dedicat multe studii şi articole, ultimul menționat reflectând opera şi viaţa domnitorului în două importante monografii.

Matei, cel din neamul Basarabilor…

Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri și ne revedem și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Giurescu, Constantin, „Istoria românilor”, vol. III, Editura ALL, Bucureşti, 2000;

***„Istoria românilor”, vol. V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003;

Popescu, Radu, „Istoriile domnilor Ţărîi Rumâneşti”, în Cronicari munteni, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1961;

Ion Sârbu, „Relaţiile externe ale lui Matei vodă Basarab, 1632-1654 (Cu privire la istoria Orientului European)”, Timişoara, 1992

Ureche, Grigore, „Letopiseţulu Ţării Moldovei”, în „Cronicari moldoveni”, Editura Militară, Bucureşti, 1987;

Cornelia Pillat, „Pictura murală în epoca lui Matei Basarab”, Editura Meridiane, București, 1980.

Florin Epure, „Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia”, Editura Rao, București, 2014.

https://www.istoriecraiova.ro/wp-content/uploads/2015/03/ANALE_2005_FULL-TEXT.pdf

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/319581/Matei_Basarab

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/conflictul-dintre-vasile-lupu-si-matei-basarab

https://historia.ro/sectiune/portret/matei-basarab-era-sa-moara-ucis-de-medicul-sau-578932.html

https://www.istorie-romaneasca.ro/matei-basarab-cel-mai-mare-ctitor-din-spatiul-romanesc/

https://galeriaportretelor.ro/item/matei-basarab-10/

https://galeriaportretelor.ro/item/matei-basarab/

https://www.istorie-romaneasca.ro/matei-basarab-cel-mai-mare-ctitor-din-spatiul-romanesc/

https://www.scribd.com/document/621687011/Nicolae-Stoicescu-Matei-Basarab

https://basilica.ro/ctitoria-domnitorului-matei-basarab-in-transilvania/

https://basilica.ro/casa-stramosilor-lui-matei-basarab-de-la-buzau/

https://www.academia.edu/29935449/DINASTIE_DOMNEASC%C4%82_SAU_FAMILIE_BOIEREASC%C4%82_OP%C8%9AIUNEA_LUI_MATEI_BASARAB_PENTRU_LOCUL_%C3%8ENMORM%C3%82NT%C4%82RII_SALE

https://dosaresecrete.ro/elina-si-matei-basarab-ctitori-de-biserici-si-sustinatori-ai-culturii/