Mărturia cutremurătoare a unui pacient infectat cu coronavirus

Mărturia cutremurătoare a unui pacient infectat cu coronavirus

Un profesor din North Wales, stabilit în orașul chinez Wuhan, în vârstă de 25 de ani, a fost infectat cu noul coronavirus în luna noiembrie, atunci când nu se știa prea multe lucruri oficiale despre această epidemie. Acesta s-a vindecat singur, acasă, fiind convins că are doar gripă şi pneumonie. După ceva timp, tânărul a aflat că de fapt era infectat cu virusul. Acesta a scris într-un jurnal zi de zi, toate etapele prin care a trecut, povestind fără să știe cum e de fapt să fii infectat cu coronavirus.

Ziua 1 – luni, 25 noiembrie: Sunt răcit. Strănut şi privirea îmi e înceţoşată. Nu e încă atât de rău, pot să muncesc. Am venit aici să predau limba engleză iar acum sunt manager la o şcoală din Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde locuiesc de 7 luni. Răceala mea nu ar trebui să fie foarte contagioasă, aşa că nu-mi fac griji că merg încă la muncă. Locuiesc singur, deci e puţin probabil să o transmit altcuiva. La ştiri nu am auzit nimic despre viruşi. Nu am de ce să mă îngrijorez. Este doar un guturai.

Ziua 2: Mă doare gâtul. Beau o cană de apă fierbinte cu miere. Funcţionează.

Ziua 3 –Nu fumez și nu beau aproape deloc. Dar e important pentru mine să scap repede de răceală, ca să fiu bine pentru muncă.

Ziua 4 – Am dormit ca un bebeluș azi noapte. Whiskey-ul chinezesc este un tratament bun pentru orice.

Ziua 5 – Am scăpat de răceală, chiar nu a fost mare lucru.

Ziua 7: Am tras concluzii pripite. Mă simt groaznic. Nu mai este doar o răceală. Mă doare peste tot, capul îmi duduie, ochii îmi ard, gâtul mă strânge.

Răceala mi-a ajuns în piept şi am o tuse seacă. Asta e gripă şi voi avea nevoie de mai mult decât o băutură fierbinte cu miere, simplă sau cu ingredientul magic, pentru a mă simţi mai bine.   Simptomele au năvălit în după-amiaza asta ca un tren şi dacă nu voi avea parte de un miracol peste noapte, n-am cum să ajung mâine la muncă. Mă simt foarte bolnav – dar nu e doar asta, nu vreau să dau gripa asta coleglior mei.

Ziua 8 – Nu merg la muncă azi. I-am avertizat că e posibil să lipsesc toată săptămâna. Până și oasele mă dor. E greu de imaginat că o să îmi revin curând.

Până și să mă dau jos din pat e dureros. Stau în pat și mă uit la televizor, încerc să nu tușesc prea mult pentru că doare prea tare.

Ziua 9 – Până și pisica mea pare că începe să se simtă rău. Nu mai e așa plină de viață și nu mai vrea să mănânce. Nu o condamn, și eu mi-am pierdut pofta de mâncare.

Ziua 10 – Încă am febră. Am terminat un sfert de sticlă de whiskey și nu mă simt în stare să ies să mai iau. Nu contează, nu cred că alcoolul ăsta chinezesc mă ajuta prea mult.

Ziua 11: Brusc starea mea e mai bună – fizic cel puţin. Gripa m-a lăsat.

Dar biata mea pisicuţă a murit. Nu ştiu dacă a avut ce am eu, dacă pisicile pot lua gripă de la oameni. Îmi pare teribil de rău.

Ziua 12:  Am avut o recădere. Chiar când am crezut că e pe cale să se ducă, a revenit în forţă.  Respiraţia mi-a devenit greoaie. Simpla ridicare din pat şi paşii până la baie mă obosesc. Transpir, ard, ameţesc şi am frisoane. Televizorul e pornit, dar sunt incapabil să înţeleg ceva. Mă simt prins într-un coşmar.

La amiază simt că mă sufoc.

Niciodată n-am fost în halul ăsta de bolnav. Nu pot lua decât câteva guri de aer, iar când expir, plămânii mei sună ca atunci când mototoleşti o pungă de hârtie. Trebuie să consult un doctor. Dacă sun însă la urgenţe va trebui să plătesc pentru ambulanţă. Mă va costa o avere. Sunt bolnav, e drept – dar nu o să mor, nu-i aşa?

Ziua 13 – Am ajuns înapoi acasă ieri, târziu. Doctorii mi-au dat antibiotice pentru pneumonie dar nu îmi vine să le iau. Sunt îngrijorat că corpul meu o să devină rezistent la antibiotice și dacă mă îmbolnăvesc vreodată tare și am nevoie de ele, nu o să își mai facă efectul. Încerc să înving boala asta cu remedii tradiționale.

Mă ajută să știu că e pneumonie. Am doar 25 de ani și sunt sănătos în general: îmi spun că nu am motive de îngrijorare. Am un Balsam de Tigri. Se pune în apă fierbinte și stau cu un prosop pe cap să îl inhalez.

Ziua 14 – Fierbe o oală cu apă. Adaugă Balsamul de Tigri. Prosop pe cap. O oră sub prosop. Repetă.

Ziua 15 – Toate zilele par ca una.

Ziua 16 – O sun pe mama mea, care e în Australia. Nu avea rost să o sun până acum, doar s-ar fi îngrijorat și ar fi sărit într-un avion. Asta n-ar fi mers: durează 100 de ani să primești o viză de vizitator în China. Sunt fericit că îi aud vocea, chiar dacă eu nu prea pot să vorbesc.

Ziua 17 – Mă simt un pic mai bine, dar nu vreau să mă entuziasmez încă. Am mai trecut prin asta.

Ziua 18 – Plămânii mei nu mai sună ca o grămadă de crengi rupte.

Ziua 19 – Mă simt destul de bine încât să ies din casă să îmi mai iau Balsam de Tigri. Nasul mi s-a desfundat suficient încât să miros ce gătesc vecinii mei și cred că mi se face poftă de mâncare pentru prima dată în două săptămâni.

Ziua 22: Speram să mă întorc ala muncă, dar nu am noroc. Pneumonia a trecut – însă corpul mă doare de parcă aş fi fost călcat de un tăvălug. Durerea de la sinusuri mă aruncă în agonie şi am senzaţia că urechile îmi vor exploda. Ştiu că nu e bine, dar îmi masez urechea cu beţişoare, sperând că durerea va dispărea.

Ziua 36: Aud de la un prieten că autorităţile vorbesc cu îngrijorare de răspândirea unui virus în oraş şi se spune că vor fi restricţionate călătoriile.

Asta mă scoate afară pe uşă la magazine, pentru că ştiu ce înseamnă: panică şi asaltul magazinelor. Trebuie să-mi fac provizii cu cele necesare cât mai găsesc ceva.

Ziua 52. Primesc o notificare de la spital că am fost infectat cu coronavirusul din Wuhan.

Presupun că trebuie să mă declar mulţumit că nu-l mai pot contracta – sunt imun de acum. Dacă însă ies pe stradă fără mască risc să fie arestat – autorităţile sunt foarte meticuloase.

Ziua 67:  Un ziar local din Ţara Galiilor care a luat legătura cu mine mi-a spus că poate am luat virusul de la piaţa locală. E un loc grozav de unde să cumperi ieftin, chinezii obişnuiţi îşi iau măncarea de aici, şi eu la fel. N-am văzut niciodată cărni exotice de koala sau lilieci aici – singurele ciudăţenii au fost porcii întregi şi mieii  vânduţi cu tot cu cap.

Ziua 72 – 4 februarie: Ziarele scriu că e fabulos că am încercat să mă vindec cu băuturi fierbinţi cu miere şi insistă cu asta, chiar dacă le explic că nu ştiam ce am. Aş fi vrut să fie aşa simplu.

Sursa: Adevărul

Articolul Mărturia cutremurătoare a unui pacient infectat cu coronavirus apare prima dată în Jurnal de Neamt.